#scrieDobrogea Primirea autorităţilor române cu entuziasm la Tulcea şi Constanţa, pe 14 şi 23 noiembrie 1878

La începutul lunii noiembrie a anului 1878, un sentiment de nerăbdare îi încerca pe românii dobrogeni care îşi doreau realipirea Dobrogei la România cât mai curând.
 
Un episod care descrie cel mai bine această stare s-a petrecut la Tulcea, pe 8 noiembrie 1878. Printre tulceni se răspândise vestea că oficialităţile române care trebuiau să ia în posesie Dobrogea urmau să vină în acea zi de la Galaţi cu vaporul „România“. Pregătirile au fost pe măsura evenimentului. De la primar şi poliţie, până la ultimul locuitor, s-au adunat pe malul Dunării în aşteptarea vasului cu delegaţia oficială. După patru ore de aşteptare, au fost anunţaţi că vasul urma să ajungă a doua zi. Trişti, s-au retras la casele lor, iar a doua zi s-au adunat din nou la debarcader. După mai multe ore de aşteptare, au zărit catargul unui vas, iar speranţele lor parcă se împlineau. Din păcate, nu era vaporul pe care îl aşteptau, ci vasul „Pesta“. Vaporul „România“ avea să ajungă la Tulcea pe 14 noiembrie 1878. Dezamăgiţi, dar hotărâţi, mai-marii oraşului, negustori, profesori, preoţi şi agricultori s-au întâlnit în casa doctorului Constantin Scheletti, unde au discutat despre importanţa momentului care urma să se petreacă.

14 noiembrie 1878 - Brăila 

Această zi a rămas în istoria României ca Ziua Dobrogei. Este ziua în care armata română a trecut Dunărea de la Brăila în Dobrogea, pentru a prelua teritoriul, ocupat de Imperiul Otoman aproape 450 de ani. Bucuria momentului era umbrită de pierderea Basarabiei, dar şi de faptul că o parte dintre politicienii români nu vedeau cu ochi buni anexarea pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră. Carol I ştia însă care este importanţa pentru România a unui port la Marea Neagră şi a reuşit să facă din acest deziderat o realitate.
 
Pe 14 noiembrie 1878. la Brăila, Regele Carol I a dat o proclamaţie către toţi dobrogenii, indiferent de neam sau credinţă, prin care îi asigura de bunele intenţii cu care intrau autorităţile române în Dobrogea:
 
„Noi, Carol I,
 
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Domn al Românilor,
La toţi de faţă şi viitor sănătate. 
Locuitorilor Dobrogei.
Marile puteri europene au unit ţara voastră cu România. Noi nu intrăm în hotarele voastre trase de Europa ca drept cuceritori, dar, o ştiţi şi voi, mult sânge românesc s-a vărsat pentru dezrobirea popoarelor din dreapta Dunării.
 
Locuitorilor de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân şi a lui Ştefan cel Mare, de astăzi face parte din România. Voi, de acum, atârnaţi de un stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotăreşte şi ocârmuieşte cele mai scumpe şi mai sfinte bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe naţiuni străine. Religia voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legiuita pedeapsă.
 

Locuitorilor musulmani! Dreptatea României nu cunoaşte deosebire de neam şi de religie. Credinţa voastră, familia voastră, vor fi apărate deopotrivă ca şi ale creştinilor. (...) Armata română care intră în Dobrogea nu are altă chemare decât de a menţine ordinea şi de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi cu iubire Drapelul Român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii şi al păcii. (...) 
Datu-sa la Brăila, la 14 noiembrie, anul graţiei 1878 şi al 13-lea al domniei mele“.
 
De asemenea, Carol I a dat o proclamaţie şi către soldaţii români, pe care i-a îndemnat să se poarte frăţeşte cu toţi dobrogenii, indiferent de neamul sau religia lor:
 
„Ostaşi!
 
Marile puteri europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, posesiunea vechilor noştri domni. Astăzi voi puneţi piciorul pe acest pământ care redevine Ţară Română.
 

Voi nu intraţi în Dobrogea ca drept cuceritori, ci intraţi ca amici, ca fraţi ai unor locuitori, care, de acum, sunt concetăţenii noştri. 
 
Ostaşi!
În noua Românie veţi găsi o populaţie în cea mai mare parte română, dar veţi găsi şi locuitori de alt neam, de altă religie. Toţi aceştia, devenind membri ai statului român, au drept deopotrivă la protecţia şi la iubirea voastră. Între aceştia veţi afla şi populaţii musulmane, a căror religie, familie şi moravuri se deosebesc de ale noastre. Eu cu dinadins vă recomand a le respecta.
 
Fiţi în mijlocul noilor voştri concetăţeni ce aţi fost până acum şi în timp de pace şi pe câmpul de onoare, ceea ce cu onoare constat că vă recunoaşte astăzi Europa întreagă, adică model de bravură şi de disciplină, apărători ai drepturilor României şi înaintemergătorii legalităţii şi civilizaţiei europene.
 
Cale bună, dar, ostaşilor, şi Dumnezeu să vă protejeze. Cugetările mele cele mai afectuase sunt nedespărţite de voi.
Să trăiască România!“

14 - 18 noiembrie 1878 - Tulcea 

Peste 8.000 de persoane, în frunte cu preoţi şi episcopi, aşteptau vaporul „România“, în care erau îmbarcate oficialităţile române. Momentul mult aşteptat s-a petrecut la ora 15.00, când vaporul a acostat la Tulcea. Delegaţia condusă de Nicolae Catargi a rămas impresionată de mobilizarea tulcenilor şi de primirea călduroasă cu care au fost întâmpinaţi. De la debarcader şi până la salonul oficial de primire, oaspeţii au fost transportaţi individual cu trăsuri care aparţineau oamenilor de vază din oraş.
 
După patru zile de la sosirea delegaţiei conduse de Nicolae Catargi, a sosit la Tulcea, în sunetul clopotelor din oraş, vaporul „Ştefan cel Mare“. La bordul vasului se aflau conducători ai armatei române, în frunte cu generalul Anghelescu, care a fost întâmpinat cu pâine şi sare. Primirea a fost la fel de fastuoasă ca cea din 14 noiembrie.
 
Prima oprire a fost la Biserica „Sfântul Nicolae“, unde a fost oficiată o slujbă de Te-Deum de stareţul Mănăstirii Cocoş. La sfârşitul slujbei, profesorul Adrian (?) a adresat o cuvântare în numele tulcenilor: „Noi sperăm prin voi să ajungem la culturi şi libertate, noi sperăm prin voi, românilor, să ajungem la bunul trai şi la fericire; umiliţi până azi, să ne ridicăm; ţinuţi în neagră ignoranţă, să ne luminăm; asupriţi şi îngenunchiaţi sub rugul barbariei, să începem a gusta binefacerile luminii şi a libertăţii. Binecuvântată fie venirea voastră printre noi şi Dumnezeu să vă apere şi să vă întărească. Trăiască Alteţa Sa Regală Carol, Măria Sa Doamna! Trăiască România şi armata ei!“ În aceeaşi zi au mai sosit la Tulcea vapoarele „România“ şi „Arpod Foscolo“, alături de 16 şlepuri pline cu trupe.

23 noiembrie 1878 - Constanţa 

Pe 23 noiembrie 1878, autorităţile civile şi militare au intrat în Constanţa pentru a prelua de la armata rusă oraşul. Comunitatea elenă de aici, alături de prefectul Remus Opreanu, a organizat ample festivităţi dedicate acestui moment istoric. Evenimentele au fost precedate de o slujbă de Te-Deum la Biserica Elenă „Schimbarea la Faţă“.
 
A doua zi, prefectul Remus Opreanu nota într-o telegramă trimisă ministrului de Interne:
„Cu ocazia luării în posesie a districtului Constanţa a avut loc în biserica grecească un Te-Deum la care au participat toate autorităţile locale ruse, domnii reprezentanţi ai puterilor străine, notabilii oraşului şi un însemnat număr de cetăţeni de toate clasele. În acelaşi timp, în bisericile diferitelor naţionalităţi s-au înălţat rugăciuni către cel Atotputernic pentru prosperitatea României şi pentru îndelungata, paşnica şi glorioasa domnie a Alteţei Sale Regele Carol şi a ilustrei Regine Elisabeta. 
  
Entuziasmul era foarte mare şi bucuria se vedea pe feţele tuturor. Tot oraşul era în picioare, stindarde tricolore, ghirlande de flori şi diferite ornamente împodobeau casele. După terminarea serviciului divin am fost însoţit de popor, în strigăte de urări entuziaste, până la localul conacului unde trebuia să procedăm la primirea autorităţilor. Aici, comisii din partea diferitelor naţionalităţi m-au însărcinat să depun la picioarele tronului augustului nostru Domnitor încredinţarea despre devotamentul şi loialitatea noilor săi supuşi. Ziua de azi va rămâne înscrisă pentru viitor în cartea istoriei, ca o zi de fericire pentru această nouă Românie“.
 
Ziarul „Românul“ descria în paginile sale evenimentele care s-au desfăşurat în continuarea zilei de 23 noiembrie 1878: „Ilustraţia de noaptea trecută a fost strălucită. Nenumăratele stindarde şi lampioane împodobeau străzile, astfel că oricine ar fi putut crede că se află în Bucureşti în zilele de serbări naţionale. Entuziasmul a fost cu atât mai mare cu cât pregătirile s-au făcut spontan. O manifestare impunătoare a fost făcută de comunitatea elenă. Pe la ora cinci seara, o mulţime de elevi au venit cu muzica militară rusă la casa prefectului şi timp de o oră au cântat diferite marşuri de bucurie. Cortegiul a pornit apoi spre piaţa centrală a oraşului, unde se ridicase un frumos arc de triumf cu portretul Domnitorului, dedicat de elenii din Constanţa fraţilor lor români. 
  
Manifestarea a durat până târziu în noapte. Comunitatea armeană şi celelalte comunităţi au contribuit a mări veselia generală. Casele consulilor erau de asemenea frumos iluminate, iar străzile erau pline de oameni în haine de sărbătoare. Nu se poate descrie această incomparabilă serbare, datorată în mare parte comunităţii elene, dar la care a luat parte tot poporu“.
 
În amintirea acestei zile, o piaţă din Constanţa a purtat vremelnic numele „Piaţa 23 Noiembrie“.
 
În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Dobrogea a activat corpul XIV al armatei ruse, care a trecut Dunărea pe la Galaţi, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1877. În drumul spre Constanţa, ruşii nu au întâmpinat mari rezistenţe din partea turcilor. Pe 15 iulie 1877, din Medgidia a fost trimis Regimentul 29 al Cazacilor de Don pentru a ocupa Constanţa. Nici această unitate, sub comanda colonelului adjutant Conte Orlof Denisof, nu a întâmpinat rezistenţă, deoarece turcii plecaseră cu o noapte înainte la Constantinopol. Au găsit însă casele turcilor distruse de bulgari, care nu s-au ferit să distrugă chiar şi unele geamii.

Trupele româneşti care au preluat oraşul Constanţa de la ruşi au fost Batalionul IV Vânători şi o baterie din Regimentul 1 Artilerie, iar pe 1 decembrie 1878 li s-a alăturat Regimentul 2 Roşiori.
 
Bibliografie
 
Dobrogianu, col. M. Ionescu, Tomi-Constanţa, Constanţa, 1931
Lascu, Stoica, Mărturii de epocă privind Istoria Dobrogei, Vol. I, Constanţa 1999
Rădulescu, preot Gheorghe, Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor, Editura Scythia, Constanţa, 2011
www.info-delta.ro
Facebook Constanta Veche
 
Despre Ionuţ Druche 
 
Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul lui Costin Scurtu, directorul Filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul lui Marius Rohart, director al Muzeului Naţional al Marinei Române

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul lui Dănuţ Albu, preşedinte al Ligii Militarilor Profesionişti