Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„De la Turtucaia la Budapesta prinosul de sânge al militarilor constanțeni în campania 1916-1919”, de Col. (r) Remus Macovei

ro

22 Jul, 2024 17:00 826 Marime text
  • Autorul anunță cititorii că în acest volum accentul a căzut pe cum au fost instruiţi, înzestraţi, echipaţi şi conduşi militarii constănţeni care în perioada august 1916 - august 1919 au străbătut un drum de luptă început la Turtucaia, care a reprezentat cea mai ruşinoasă înfrângere a Armatei Române şi s-a încheiat la Budapesta, o victorie de răsunet şi cu o simbolistică aparte
 
În anul 2017, la Editura NeXT book, Constanța, apărea o nouă lucrare cu iz militar și de război, semnată de Remus Macovei.
 
Volumul „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916 – 1919” are inserat la început un motto al regelui Carol I: „Popoarele se onorează pe ele însele, când păstrează şi înconjoară cu dragoste memoria marilor patrioţi, în amintirea cărora au ridicat statui.” 
 
Remus Macovei a menționat că lucrarea a fost realizată cu sprijinul lui Aurel Buciu, Gheorghe Tudoran, dr. Marin Voicu, Petre Bădău, Dan Nicolau și Neculai Rusu, toți cadre militare în rezervă sau în retragere.
 
Autorul anunță cititorii că în acest volum accentul a căzut pe cum au fost instruiţi, înzestraţi, echipaţi şi conduşi militarii constănţeni care în perioada august 1916 - august 1919 au străbătut un drum de luptă început la Turtucaia, care a reprezentat cea mai ruşinoasă înfrângere a
Armatei Române şi s-a încheiat la Budapesta, o victorie de răsunet şi cu o
simbolistică aparte. De asemenea, cum s-a întâmplat și în alte scrieri, Remus Macovei atinge un punct sensibil în carte, anume promisiunile nerespectate ale autorităților față de eroii de pe front și urmașii acestora.
 
„Dedic această lucrare militarilor constănţeni, în marea lor majoritate plugari, care chiar cu o instruire şi înzestrare necorespunzătoare, de multe ori flămânzi şi goi, s-au dovedit soldaţi viteji şi disciplinaţi, având o contribuţie importantă la realizarea României Mari”, spune Remus Macovei.
 
Primul capitol scoate în evidență pregătirea militară a locuitorilor Dobrogei, subiectul fiind tratat în două părți: pregătirea trupei și pregătirea cadrelor. Totodată, autorul a pus accent pe structurile militare create în Dobrogea în perioada 1879 – 1915.
 
Capitolul II este mult mai vast, iar esența lui este concentrată în jurul datelor generale privind mobilizarea militarilor constănțeni. Punctele de interes ale acestui capitol sunt: mobilizarea parțială a marilor unități și unităților militare din Dobrogea; mobilizarea generală a marilor unități și unităților militare din Dobrogea; situația structurilor în care au fost mobilizați militarii constănțeni; starea morală a militarilor constănțeni mobilizați.
 
În capitolul III sunt prezentați militarii constănțeni care și-au pierdut viața sau au fost răniți în timpul Primului Război Mondial și împrejurările în care s-au întâmplat faptele respective. Astfel, ne sunt prezentate luptele pentru apărarea Dobrogei, luptele din Muntenia, luptele pentru apărarea trecătorilor din Carpați, luptele de la Mărășești, Mărăști și Oituz, apărarea frontierei pe Nistru și luptele împotriva bolșevicilor unguri. Tot în acest capitol, autorul redă nume și informații despre eroi constănțeni din categoria cadrelor didactice, preoților militari, cadrelor militare și altor categorii de militari.
 
Capitolul IV oferă cititorilor informații despre recompensarea celor care s-au evidențiat pe câmpul de luptă, iar în capitolul V, Remus Macovei vorbește despre drepturile acordate celor care au luptat în campania 1916 – 1919 și urmașilor celor care și-au pierdut viața în timpul campaniei.
 
Ultimul capitol este dedicat cinstirii memoriei militarilor constănțeni. „În perioada 1919 - 1938, în Judeţul Constanţa au fost realizate 44 monumente, 6 troiţe, 3 plăci de marmură şi o placă din lemn. Toate aceste opere comemorative au fost realizate cu fonduri obţinute de la comunităţile locale”, se arată într-un pasaj din acest capitol.
 
La final se regăsesc anexele, albumul foto și fotodocumentele, ce îmbogățesc și dau mai multă substanță conținutului din acest volum.
 
Iată cuprinsul lucrării:
 
Prefață
 
Cuvânt înainte
 
Capitolul I: Aspecte privind pregătirea militară a locuitorilor Dobrogei
(pag. 14)
 
Capitolul II: Date generale privind mobilizarea militarilor constănțeni (pag. 24)
 
Capitolul III: Principalele împrejurări în care și-au pierdut viața sau au fost răniți militarii constănțeni (pag. 39)
 
Capitolul IV: Recompensarea celor care s-au evidențiat pe câmpul de luptă (pag. 95)
 
Capitolul V: Drepturi acordate celor care au luptat în campnaia 1916 – 1919 și urmașilor celor care și-au pierdut viața pe timpul campaniei (pag. 102)
 
Capitolul VI: Cinstirea memoriei militarilor constănțeni (pag. 119)
 
Bibliografie
 
Anexe
 
Album foto
 
Fotodocumente
 
Despre Remus Macovei
 
Colonelul (rtr) Remus Macovei s-a născut la 25 aprilie 1952, în Galați, într-o familie muncitorească.

În anul 1969 va fi recrutat pentru a urma cursurile Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care le va termina în anul 1971.
În perioada 1971 - 1974 urmează cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la absolvirea căreia va fi avansat locotenent.
Va urma cursurile Academiei Militare, Facultate Comandă și Stat Major (1981 - 1983) și va absolvi Cursul postacademic comandanți regimente/brigăzi (1986).

Pe parcursul a 28 de ani (1974 - 2002) va activa la comanda unor subunități și unități militare din garnizoanele Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Basarabi, Topraisar și Constanța.

În perioada 2002 - 2023 a publicat următoarele lucrări: „Legalitatea acțiunilor armatei în situații de criză internă” (2002), „Corupția și armata română” (2004), „Erori umane, victime colaterale” (2004), „Ghid practic pentru militarii profesioniști” (2005) - coautor Emanoil Vlăduț, „Regimentul 34 de la Constanța la Kandahar” (2007) - coautor Costin Scurtu, „Regimentul 36 infanterie. O istorie în imagini” (2009), „La revoluție se și moare, nu-i așa?” (2009), „Cartea de aur a eroilor martiri ai revoluției. Județul Constanța” (2009), „Cartea de aur a eroilor comunei Cumpăna” (2010), „Generalii de armată” (2012), „Condamnările generalilor” (2012), „Eroii musulmani în Armata Română” (2013), „Cartea de aur a eroilor orașului Hârșova” (2015), „Monumentul eroilor sârbi” (2016), „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916 - 1919” (2017), „Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiți sub tricolor. Campaniile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2018), „Ocupația militară a Dobrogei de către Puterile aliate” (2018), „Regimentul «Călugăreni» nr. 40. Sufletul, pușca și mitraliera” (2019), „Cartea de aur a militarilor constănțeni jandarmi, grăniceri, polițiști militari și pompieri jertfiți în campanile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2019), „Stan Poetaș - Generalul nepereche” (2020), „Sirius. Angola 1981 - 1982. Misiune îndeplinită” (2020) - coautor Dumitru Toma, „Cartea de aur a eroilor din localitățile Siliștea și Țepeș Vodă” (2021) - coautor Alexandru Ionașcu, „Aportul militarilor români la unirea Dobrogei cu România” (2021), Omagiul Eroilor. Monografia operelor comemorative de război din județul Constanța – 2022, Lacrimi și flori pentru eroi. Monografia Cimitirului Internațional de Onoare „Mircea cel Bătrân”(2023), Corifeii Armatei Populare - (2023).

Este coautor al unor lucrări realizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Național de Istorie Militară „Ferdinand I”, Arhivele Militare Române și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.

A colaborat la revistele: Enigmele istoriei (redactor corespondent), Document, Dosarele istoriei, Tactica și strategia, Spirit militar modern, România Eroică, Misiunea, Pontica.

Este director al revistei Arma Pontica, realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județeană Constanța.
Începând cu anul 2021 este membru asociat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
 
Volumul are 335 de pagini și poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 10,1 MB
Citește în format integral

57


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari