Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:11 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Regimentul 36 Infanterie. O istorie în imagini”, de Col. (r) Remus Macovei

ro

10 Jul, 2024 17:00 1530 Marime text
  • Autorul urmărește să aducă un Omagiu tuturor ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor Regimentului 36 Infanterie „Vasile Lupu“, care au dus greul în primul şi în al doilea Război Mondial, îndurând suferinţe cumplite şi care au plătit un greu tribut de sânge. 

Volumul „Regimentul 36 Infanterie. O istorie în imagini“, semnat de col. (r) Remus Macovei, a fost publicat în anul 2009, la împlinirea centenarului Regimentului 36 Infanterie „Vasile Lupu“, la editura Boldaș.
 
Lucrarea se deschide cu un scurt istoric al regimentul, istoric ilustrat apoi de impresionanta galerie de imagini, alcătuită din peste 800 de fotografii adunate de la surse din toate colțurile țării.
 
Fotografiile, am putea spune inedite, prezintă capturi din toate perioadele existenței regimentului. Bunăoară, sunt surprinși ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii-gradaţi profesionişti, militarii în teren şi salariaţii civili în ipostaze ce ţin de viaţa cotidiană din unitate. Aestea surprind eroii care, cu perseverenţă, uneori chiar cu încrâncenare, au trecut peste toate greutăţile condiţii necorespunzatoare de muncă, cazare, hrănire şi echipare, ordine aberante de economisire a materialelor, inclusiv a energiei electrice; detaşările în economia naţională şi la campaniile agricole, realizarea planurilor - cantitativ şi calitativ - la G.A.Z.-uri.
 
Autorul urmărește să aducă un Omagiu tuturor ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor Regimentului 36 Infanterie „Vasile Lupu“, care au dus greul în primul şi în al doilea Război Mondial, îndurând suferinţe cumplite şi care au plătit un greu tribut de sânge.
 
„Doresc ca această lucrare să contribuie la reînvierea respectului datorat celor căzuţi, dar şi la conştientizarea necesităţii desfăşurării unor acţiuni pragmatice pentru realizarea integrală a idealurilor pentru care aceştia s-au jertfit“, spune autorul în încheierea preambulului.
 
Despre Remus Macovei
 
Colonelul (rtr) Remus Macovei s-a născut la 25 aprilie 1952, în Galați, într-o familie muncitorească.
 
În anul 1969 va fi recrutat pentru a urma cursurile Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care le va termina în anul 1971.
 
În perioada 1971 - 1974 urmează cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la absolvirea căreia va fi avansat locotenent.
 
Va urma cursurile Academiei Militare, Facultate Comandă și Stat Major (1981 - 1983) și va absolvi Cursul postacademic comandanți regimente/brigăzi (1986).
 
Pe parcursul a 28 de ani (1974 - 2002) va activa la comanda unor subunități și unități militare din garnizoanele Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Basarabi, Topraisar și Constanța.
 
În perioada 2002 - 2023 a publicat următoarele lucrări: „Legalitatea acțiunilor armatei în situații de criză internă” (2002), „Corupția și armata română” (2004), „Erori umane, victime colaterale” (2004), „Ghid practic pentru militarii profesioniști” (2005) - coautor Emanoil Vlăduț, „Regimentul 34 de la Constanța la Kandahar” (2007) - coautor Costin Scurtu, „Regimentul 36 infanterie. O istorie în imagini” (2009), „La revoluție se și moare, nu-i așa?” (2009), „Cartea de aur a eroilor martiri ai revoluției. Județul Constanța” (2009), „Cartea de aur a eroilor comunei Cumpăna” (2010), „Generalii de armată” (2012), „Condamnările generalilor” (2012), „Eroii musulmani în Armata Română” (2013), „Cartea de aur a eroilor orașului Hârșova” (2015), „Monumentul eroilor sârbi” (2016), „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916 - 1919” (2017), „Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiți sub tricolor. Campaniile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2018), „Ocupația militară a Dobrogei de către Puterile aliate” (2018), „Regimentul «Călugăreni» nr. 40. Sufletul, pușca și mitraliera” (2019), „Cartea de aur a militarilor constănțeni jandarmi, grăniceri, polițiști militari și pompieri jertfiți în campanile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2019), „Stan Poetaș - Generalul nepereche” (2020), „Sirius. Angola 1981 - 1982. Misiune îndeplinită” (2020) - coautor Dumitru Toma, „Cartea de aur a eroilor din localitățile Siliștea și Țepeș Vodă” (2021) - coautor Alexandru Ionașcu, „Aportul militarilor români la unirea Dobrogei cu România” (2021), Omagiul Eroilor. Monografia operelor commemorative de război din județul Constanța – 2022, Lacrimi și flori pentru eroi. Monografia Cimitirului Internațional de Onoare “Mircea cel Bătrân”(2023), Corifeii Armatei Populare –(2023)..
 
Este coautor al unor lucrări realizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Național de Istorie Militară „Ferdinand I”, Arhivele Militare Române și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.
 
A colaborat la revistele: Enigmele istoriei (redactor corespondent), Document, Dosarele istoriei, Tactica și strategia, Spirit militar modern, România Eroică, Misiunea, Pontica.
 
Este director al revistei Arma Pontica, realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județeană Constanța.
 
Începând cu anul 2021 este membru asociat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
 
Volumul are 162 de pagini și poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 10.3 MB
 
  Citește în format integral

163


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari