#citeșteDobrogea Arghezi, entitate complexă, ce îmbina în mod armonios activităţile intelectuale cu cele practice

• Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.

Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română.

„Tudor Arghezi a fost ca scriitor o personalitate proteică, manifestându-se ca poet, ca prozator, ca gazetar, ca dramaturg şi în toate aceste genuri a folosit o gamă largă de modalităţi de expresie, de la raţionalitatea cea mai înţeleaptă, până jubilările copilăreşti, şi de la gingăşia filigranelor încropite cu apă de trandafir până la virulenţa pamfletelor în care ţâşneşte un verb aprig şi coroziv.

Personalitate proteică, aşadar, ca scriitor, Arghezi era în viaţa de toate zilele un om foarte potolit - cel puţin în aparenţă,desigur- fără expansivităţi spectaculare, fără gesticulaţii care să frapeze sau să şocheze. Toţi cei ce l-am cunoscut ca om am fost surprinşi să descoperim în zămislitorul atâtor creaţii artistice tumultuoase şi fulgerând ca trăsnetul o individualitate cumpănită, frizând banalitatea şi nedepăşind linia obişnuită a tipologiilor comune.“


Arghezi era un bun gospodar, un admirabil şef de familie

„Mai mult decât atât, pe lângă făurarul de slove incandescente, Arghezi era un bun gospodar, un admirabil şef de familie, un truditor ce mânuia deopotrivă hârleţul şi condeiul, sau ştia să îmbrace cu aceeaşi devoţiune veşmântul sacerdotal al scriitorului şi salopeta meşterului mecanic, ori şorţul zeţarului din atelierul tipografic.

În ciuda aparenţelor de moment, Arghezi era o entitate complexă, ce îmbina în mod armonios activităţile intelectuale cu cele practice, fără să se simtă undeva vreo ruptură, vreo discontinuitate în stilul său de a lucra. Despre toate acestea s-a mai vorbit, se vorbeşte şi se va mai vorbi încă. O latură a biografiei lui asupra căreia s-a stăruit mai puţin, după ştiinţa mea, este aceea a plăcerii de a călători, de a umbla prin lume.

Asupra acestui aspect al vieţii lui aş vrea să mă opresc acum, apelând, în cele ce urmează, mai mult ca propriile sale mărturisiri, căci ele, aceste mărturii, sunt sunt mai grăitoare decât orice deducţii sau inducţii de-ale noastre, de azi sau de ieri.

Bucureştean de baştină, citadin până în măduva oaselor, colindând şi cunoscâd oraşul natal mai bine ca oricine altul, Arghezi nu ieşea niciodată din furnicarul metropolei, fară a nu rămâne prizonierul viziunilor şi preocupărilor de aici.

El a fost primul scriitor român care s-a urcat la volanul unei maşini şi singurul care nu se ruşina să alerge prin inima Capitalei, după treburi, călare pe o motocicletă, într-o vreme când confraţii lui de aceeaşi notorietate se plimbau în limuzine oficiale sau se lăraiau pe canapelele cafenelei.

Faptul că avea automobil, iar când s-a săturat de el, fiindcă-i răpea prea mult timp cu îngrijirea, l-a schimbat pe motocicletă, înseamnă că nutrea pasiunea
deplasării în spaţiu şi gusta beţia vitezei. Era un efect al vitalităţii lui robuste.

În tinereţe, după cum prea bine se ştie, a hălăduit un număr de ani prin ţări străine; prin Franţa, Elveţia, Austria. Întors apoi în patrie, s-a stabilit pentru totdeauna în Bucureşti. E curios, totuşi, că în vasta lui operă nu regăsim decât prea puţine descrieri de locuri şi peisaje din afara Capitalei, deşi e ştiut că a întreprins destule evadări estivale, de sezon, cu familia, prin diverse alte lpcalităţi din ţară. Dar el nu era un scriitor descriptiv, tentat să evoce sau să înfăţişeze locurile pe unde a umblat.

Păstra impresiile pentru sine, astfel ca acestea să fie folosite în laboratorul său intim la cizelarea acelor arabescuri scânteietoare ce ieşeau din pana lui măiastră.

Dar dacă întâlnim prea puţine descrieri de locuri şi privelişti în opera lui, nu trebuie să se deducă de aici că scriitorul ultracitadin care era n-ar fi fost sensibil la peisaj, la natură, la aspectele măreţe sau foarte specifice ale regiunilor străbătute.

Dovada este că atunci când făcea o călătorie, o excursie cu familia, el vedea esenţialul, şi din acestea extrăgea apoi restul, spre a forma partea literară a notaţiilor lui turistice, să zicem aşa, deşi lui Arghezi nu-i plăcea acest termen foarte uzitat chiar şi în vremea sa.“

#citește mai departe în cartea „Figuri în filigran“, de Pericle Martinescu


Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.