#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XXII). Negustori bulgari ai orașului și afacerile dezvoltate de aceștia

 
Vă propun o nouă abordare a tematicii amintite, prin identificarea celor mai importanți negustori de origine bulgară, care au dezvoltat afaceri de succes în orașul de la malul mării în perioada antebelică și în cea interbelică, precum și în Dobrogea.
Unul dintre oamenii prosperi ai Dobrogei a fost Gelescu D. Cialicoff, mare proprietar de terenuri și de vite. A avut afaceri prospere la Tulcea și la Constanța, constând în casă de scont, depozite de vinuri, comercializare de mașini agricole. A fost membru în camera de comerț din Tulcea.

Alți comercianți de origine bulgară au fost Hagi Sima Ivanoff, născut în anul 1845, în comuna Sabocovtzi Gabrovadin Bulgaria, care în anul 1857 a venit în Dobrogea unde a activat ca funcționar comercial. A realizat o societate comercială cu fratele său Nicolae Ivanoff, cu filiale la Brăila, Hârșova și la Constanța. Compania se ocupa cu producerea căruțelor dobrogene, turnătorie pentru metale, o fabrică de cărămidă și de olane pentru acoperișuri, un atelier de produs doage pentru butoaie, o tinichigerie ce producea recipienți pentru produse inflamabile, depozite de cărbuni și de lemne. Mai producea mașini agricole, dar și importa astfel de mașini, produse de întreprinderi cunoscute din străinătate.




Un alt reprezentant al familiei de comercianți bulgari a fost Sima Nicolae Ivanoff, ce făcuse studii comerciale în străinătate pentru a aduce un plus de valoare dezvoltării afacerilor familiei.



Acesta a fost secondat de Teodor Caneff a deținut funcția de director executiv al casei de comerț Ivanoff&Co. Firma a înființat mai multe depozite de mărfuri, unul dintre acestea fiind în strada Constanței la numerele 132-133, unul în strada Carol I la numerele 79-119, iar unul se afla la bariera Ciobanu.
Numărul bulgarilor a fost în creștere reprezentând un important segment al Dobrogei. În 1880 se înregistrau 30642 de bulgari, iar în anul 1905 se înregistrau 46277 bulgari cu o creștere de 66%. Acest lucru demonstrază că afacerile erau prospere în Dobrogea părăsită de otomani. Populația Dobrogei după 1913 va înregistra un număr sporit de bulgari ca urmare a integrării acestui teritoriu între granițele de stat ale României, după tratatul de pace de la București din anul 1913, care a adus Cadrilaterul în granițele statului român.
Bulgarii s-au așezat pe pământul fertil al Dobrogei după 1818, până către 1828, în timpul războiului ruso-turc, fugind din calea soldaților otomani. Se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor și știau să își apere interesele.



Printre comercianții de vază ai orașului erau:

 

Conform statisticilor realizate de administrația românească locală, în anul 1880 erau 348 de bulgari. În anul 1881 se înregistrează un regres al comunității ajungând la 217 locuitori, pentru ca în anul 1882 numărul locuitorilor bulgari a crescut, comunitatea ajungând la 366 de membri.
„Cartierul bulgar” se afla în perimetrul format de Geamia Mahmudie, Hotelul Carolşi CatedralaSf. Apostoli Petru şi Pavel, în zona peninsulară a orașului. În arhivele orașului există autorizațiile de construire pentru casele lui Teodor Canceff din strada Carol, nr.150, din anul 1908, Vasile Coleff din strada Tomis, nr.3-5, din anul 1912, Hristo Enache, din strada General Manu, din anul 1914 și ale lui A. Hagi Petroff, din strada Mihail Kogălniceanu, din anul 1910.
Preşedintelecomunităţii bulgare, Ivan Hagi Stoian a solicitat la finalul secolului al XIX-lea o autorizaţie pentru construirea unei noi biserici, mai încăpătoare, în centrul peninsulei, pe strada Maior Şonţu, care există și astăzi.
Cu eforturi financiare comune au cumpărat terenul şi au construit la începutul secolului XX, biserica Sfântul Nicolae, prima şcoalăşi casa parohială pe strada Maior Şonţu, nr. 7, unde este sediul actual al comunităţii.
Pe parcursul anilor, populaţia stabilită în oraş nu a depăşit 1.000 de persoane, începând să înregistreze un regres din timpul Primului Război Mondial, ca urmare a participării Bulgariei în alianța Puterilor Centrale, ostilă României după 1916.



Biserica a fost sfințită în anul 1907, cu hramul Sf. Nicolae. Ca urmare a  scăderii numărului celor din comunitata bulgară, după 1940 biserica a fost preluată de Episcopia Tomisului. Între anii 1941-1946, a îndeplinit rolul de catedrală a oraşului, deoarece Catedrala „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” fusese afectată de bombardamente.
Școala comunității bulgare a fost ridicată în curtea bisericii din strada Maior Șonțu, pe baza Autorizației de construire din 8 octombrie 1898 şi a fost deschisă în anul 1907. În anul 1911, comunitatea solicita extinderea şcolii, construirea unor anexe şi construirea unui salon pentru festivități.


Casa Vasile Coleff, a fost construită în 1913 pe Strada Sulmona, nr. 30 (fostă str. Tomis 3-5),autorul fiind arhitectul Adolf Linz. Proiectul prevedea realizarea unei construcții cu două nivele: parter şi etaj, având la parter funcție comercială şi la etaj locuințe. Fațada a fost rezolvată ȋn mod unitar din punct de vedere arhitectural pentru regimul de ȋnălțime P+1 etaj. Înălțimea autorizată a construcției (până la partea superioară a cornişei) a fost de 9,50 m; fiecare nivel având ȋnălțimea de 4,75 m. La ȋnceperea lucrărilor, proprietarul a hotărât mărirea regimului de înălțime prin realizarea ȋncă a unui nivel. Se află într-o degradare accentuată și se încearcă reconstruirea imobilului după detaliile inițiale.


Bulgarii din Constanța și-au pus amprenta asupra unor construcții emblematice, precum Biserica Sfântul Nicolae, au ridicat case particulare și au dezvoltat afaceri profitabile.
 
 
Bibliografie selectivă:
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 48/1896-1897
***Tezaurul documentar dobrogean, Direcția Generală a Arhivelor Statului, București,1988
***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanta si Tulcea, 1911
Petre Covacef, Onomastica străzilor din Constanța, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010
Th. Ionescu, Constanța și Tekirghiolul, Ghid ilustrat, 1924
Arhitectura interbelică pe litoralul românesc, Catalog de expoziție, Ordinul arhitecților din România, Dobrogea, 2016
***Constanţa multietnică Istorii, case, proprietari, memorii pierdute, București, 2021
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri post universitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 

Citește și:
#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XXI). Negustori evrei ai orașului și afacerilelor