#citeșteDobrogea Grigore Constantin Moisil, portretul dobrogeanului considerat părintele informaticii românești (galerie foto)
10 Jan, 2022 00:00
10 Jan, 2022 00:00
10 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3854
Marime text
- Grigore Constantin Moisil a fost fiul lui Constantin Moisil (1867-1958), profesor de istorie, arheolog, numismat, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei și membru de onoare al Academiei Române și al Elenei (1863-1949), institutoare la Tulcea, apoi directoarea școlii „Maidanul Dulapului“, azi Școala Nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu“ din București. Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-1891), a fost paroh la Năsăud și vicar episcopal greco-catolic pentru ținutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud.
- Astăzi se împlinesc 116 ani de la nașterea lui Grigore C. Moisil.
Moisil a avut inițiativa importantă de a crea un Centru de Calcul la Universitatea din București. Astfel, Universitatea din București a devenit una dintre primele zece universități din lume care aveau un centru de calcul.
A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. Deasemenea, Moisil este cel care a avut ideea introducerii liceelor și facultăților de informatică în România, idee pusă în practică de prietenul său Mircea Malița, Ministru al Invățământului.
Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului.
Viața și studiile
Grigore Constantin Moisil s-a născut pe data de 10 ianuarie 1906, la Tulcea, având o soră și un frate.
A făcut școala primară la București, iar studiile liceale la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui și liceul Spiru Haret din capitală între ani 1916 – 1922.
În 1923 – Devine student la Facultatea de Matematică la Universitatea din București, unde i-a avut profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu.
În 1924 – Intră student la Politehnică, secția construcții, după dorința părinților de a deveni inginer, deși chemarea sa era către Facultatea de Matematică. Astfel, merge în paralel la ambele facultăți.
În 1929 – Renunță la Politehnica, deși luase toate examenele fiind deja student în ultimul an, deoarece interesul său pentru matematică devine din ce în ce mai acut și dorește să aprofundeze.
În 1929 – Și-a susținut teza de doctorat în matematică „Mecanica analitică a sistemelor continue“, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu.
În 1930 - Pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori.
În 1931- Susține examenul de docență, cu lucrarea „Sur une classe de systèmes d'équations aux dérivées partielles de la Physique mathématique“
Între 1931 și 1932 – Studiază la Roma cu o bursă de studii Rockefeller alături de matematicianul matematicianul Vito Volterra.
Cariera
În 1932 - Se reîntoarce în țară, unde devine profesor provizoriu la Universitatea din Iași
În 1935 – Este Conferențiar universitar
În 1939 - A devenit profesor universitar
A locuit la Iași timp de 10 ani, având o legătură specială cu profesorul Alexandru Myller și cu biblioteca creată de acesta.
Ține primul curs de algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației“, la Universitatea din Iași. În paralel începe un șir de lucrări despre logicile matematicianului polonez Jan Łukasiewicz.
Între 1941- 1942 – Moisil devine profesor universitar la Universitatea din București
În anii 1940-1950 - Publică intensiv în domeniul circuitelor electronice.
Între 1946-1948 - Este numit ambasador al României la Ankara. În perioada în care a fost staționat în Turcia, a ținut o serie de prelegeri matematice la Universitatea din Istanbul și la Universitatea Tehnica din Istanbul.
În 1948 - Revine la Universitatea din București.
În anii 1950 - Devine pasionat de domeniul informaticii.
În 1957 - Moisil a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, contribuind la instalarea primului calculator de construcție românească, la Institutul de Fizică Atomică.
În anii 1960 - A început să țină cursuri de logică matematică și la alte facultăți din afara Universității din București, inclusiv la Politehnica din București, de unde a recrutat și a pregatit inițial ca cercetători pe viitorii oameni de știință Paul Cristea, Petre Dimo, Ion Filotti, și Gheorghe Mărâi.
Lucrări publicate
1929: Teza de doctorat a fost publicată la editura Gauthier-Villars din Paris și a fost apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy
1931: Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles (lucrare de docență)
1935: L'algebre de la logique
1942: Logique modale, Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului.
1954: Introducere în algebră. Inele și ideale
1957: Scheme cu comandă directă cu contacte și reale, Ed. Academiei.
1959: Teoria algebrică a mecanismelor automate, tradus în rusă 1963, cehă 1964, engleză.
1960: Funcționarea în mai mulți timpi a schemelor cu relee ideale
1961-1962: Circuite cu tranzistori
1964: Algebraicka teorie automatu, Praha, Natiladatelstvi ceskosloveskis Akademie Ved
1965: Funcționarea reală a schemelor cu contacte și relee, Ed. Academiei.
1965: Încercări vechi și noi în logica neclasică
1966: Cursurile pentru inginerie de la Yablonna, Polonia, apărute în volumele "Zastosomanie algebr tukasiewycz do teorii ukladov"(...I și II)
1967: Theorie structurelle des automates finis, Ed. Gauthier-Villard, Paris.
1968: Elemente de logică matematică și teoria mulțimilor, Ed.Științifică.
1970: Îndoieli și certitudini, Ed. Enciclopedică Română.
1972: Essais sur les logiques non-chrysipiennes, Ed. Academiei.
Decorații și distincții
4 mai 1971 - Titlul de Erou al Muncii Socialiste „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii
4 mai 1971- Medalia de aur „Secera și ciocanul” „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii
Grigore Moisil a apărut pe un timbru românesc
Din 1948 - A fost membru al Academiei Române al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filosofie. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române
În 1964 - I s-a decernat prin decret al Consiliului de Stat, titlul ”Om de știință emerit”.
Din 21 decembrie 1935 - A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România
Din 3 iunie 1941- membru titular al Academiei de Științe din România
21 mai 1973 - S-a stins din viață în Ottawa, Ontario, Canada.
Mai multe informații și fotografii puteți vedea în cartea „A fost odată... Grigore Moisil“, semnată de Viorica Moisil, soția matematicianului.
Sursa foto: „A fost odată... Grigore Moisil“
Citește și:
#DobrogeaDigitală: La sfârșit de an, despre prietenie și oameni speciali
#citeșteDobrogea: Constantin C. Moisil, directorul revistei „Arhiva Dobrogei“, părintele numismaticii românești s-a născut în urmă cu 145 de ani
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii