Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Istoricul Tasin Gemil, la ceas aniversar. Biografia unui dobrogean de rang înalt

ro

21 Sep, 2020 00:00 4297 Marime text

Impresionantă personalitate a vieții științifice din țară și din străinătate, profesorul universitar doctor Tasin Gemil aniversează astăzi 77 de ani.
Și, la fel ca și în toamna anului trecut, când cotidianul ZIUA de Constanța a fost alături de domnia sa pentru a susține lansarea celui mai recent titlu – „Pe drumurile istoriei” (două volume) atât la București, la sediul Fundației Europene Titulescu, cât și la Constanța, la inițiativa Asociației Saladin Agiacai sau la Medgidia, la inițiativa prof. dr. Adrian Ilie,



și astăzi ne alăturăm tuturor celor care îi venerează activitatea, urându-i multă sănătate și forță pentru a-și continua proiectele.


Născut în Medgidia, pe 21 septembrie 1943, într-o familie de origine musulmană, Tasin Gemil a urmat cursurile Școlii elementare de șapte ani cu predare în limba tătară din Medgidia (1949-1956), apoi Liceul Mixt din Medgidia - actualmente Liceul teoretic „Nicolae Bălcescu" (1956-1960), și apoi cursurile Facultății de Istorie-Filozofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași.
În iunie 1976 a susținut teza de doctorat, la Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, cu titlul: „Ţările Române în contextul politic internațional” (1621-1672) (publ. la Editura Academiei Române, în 1979, 231 pag.)


În anul 1999, Tasin Gemil a primit titlul de Cetățean de Onoare al localității natale.


Cariera profesională:

- 1965-1966: profesor, Liceul Eforie Sud, Constanţa;
- 1966-1977: cercetător ştiinţific, Institutul de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol” Iaşi;
- 1977- 1984: arhivist principal, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti;
- 1984-1998: istoric pr., cercetător ştiinţific pr., Institutul de istorie „N. Iorga” Bucureşti;
- 1991-1995: conf.univ. , Universitatea „Ovidius” Constanţa;
- 1995-2009: prof.univ., Universitatea „Ovidius” Constanţa;
- 1991- 1998: șeful Catedrei de istorie veche și medie, Universitatea „Ovidius” Constanța;
- 1996- prezent: conducător de doctorat în specializarea „Istoria relaţiilor internaţionale”
- 1999-2008: director al Școlii doctorale de la Facultatea de istorie și științe politice, Universitatea „Ovidius„ Constanța;
- 2004-2008: prorector al Universităţii „Ovidius” Constanţa;
- 2005 (din): fondator şi director al Centrului de Studii Eurasiatice; întemeietor și redactor-şef al Revistei Române de Studii Eurasiatice, Universitatea „Ovidius” Constanţa;
- 1998-2003: primul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Azerbaidjan;
- 2004-2007: ambasadorul României în Turkmenistan;
- 2008-prezent: prof.univ., Universitatea „Babeş-Bolyai” ClujNapoca;
- 2008-prezent: fondatorul și directorul Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice; întemeietorul și redactorul-șef al publicației Studia et Documenta Turcologica ( a ajuns la vol. 5)


Activitatea comunitară şi politică:

- fondator şi primul preşedinte al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (dec.1989-iul.1990).
- deputat în Parlamentul României (1990-1996);
- secretar al Comisiei permanente pentru învăţământ, cercetare ştiinţifică, tineret şi sport din Camera Deputaţilor (1992-1996);
- membru al delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (1991-1992);
- membru al delegației permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (AP-OCMN) (1993-1996);
- Adeverința nr.11126, din 26 noiembrie 2009, emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, atestă faptul că lui Tasin Gemil „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității”.
 

Activitatea ştiinţifică, culturală şi diplomatică

- 4 cărţi de autor, 7 vol. de coautor, 5 volume ca editor, cca. 100 de studii ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, cca.60 de recenzii, polemici şi note bibl.; mai mult de 100 de comunicări ştiinţifice la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale. Câteva sute de articole şi interviuri în ziare româneşti şi străine; peste 200 de emisiuni radio şi TV în ţară şi străinătate, însumând mai mult de 60 ore de emisie.
- In calitate de ambasador român a elaborat aproxim. 1500 de documente diplomatice.
- A iniţiat şi organizat peste 30 de reuniuni ştiinţifice şi culturale pe plan naţional şi internaţional.
- A înfiinţat şi condus câteva asociaţii ştiinţifice şi culturale, între care „Asociaţia Cultural-Ştiinţifică România-Turcia”, „Asociatia Culturală Azerbaidjan- România”, „Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă şi Cultură Turco Tătari din România”. A fost vicepreşedinte al Ligii Române de Prietenie cu Lumea Arabă, vicepreședinte al Societăţii Europene a Mării Negre, vicepreşedinte al Asociaţiei „Drumul Mătăsii”; membru în Comitetul de red. al ”Revue Roumaine d’Histoire” (câtiva ani).
- Fondator şi redactor şef al „Revistei Române de Studii Eurasiatice”, Universitatea Ovidius Constanţa; fondator şi red.-șef al revistei „Studia et Documenta Turcologica”, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.


Colegii de breaslă i-au dedicat două volume de studii ştiinţifice, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani (Istorie şi Diplomaţie în Relaţiile Internaţionale. Omagiu Istoricului Tahsin Gemil, coord.Daniel Flaut, Iolanda Ţigiliu, Ovidius University Press, Constanţa, 2003, 459 pag.) şi la împlinirea vârstei de 70 de ani (Contemporary Research in Turcology and Eurasian Studies. A Festschrift in Honor of Professor TASIN GEMIL on the Occasion
of His 70th Birthday, eds.Stoica Lascu and Melek Fetisleam, Presa Universitară Clujeană, 2013, LXXVIII + 1056 pag.)


Domenii predilecte de cercetare:

- Istoria relaţiilor româno-otomano-tătare; istoria, cultura şi situaţia actuală a popoarelor din lumea turcică (Turcia, Asia Centrală, Crimeea, Caucaz, regiunea Volga-Ural)
 

Titluri şi premii:

- Membru corespondent al Societăţii Turce de Istorie (Türk Tarih Kurumu) din Ankara (din 1988);
- Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1991);
- Premiul „Radu Rosetti” al Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric” (1993);
- Cetăţean de onoare al municipiului Medgidia (din 1999);
- Profesor onorific al International University of Baku ( din 2001);
- Titlul „Prieten al Azerbaidjanului” conferit de societatea civilă (ziarişti) din această ţară (2002);
- „Letter of Gratitude” a Academiei de Științe a Republicii Tatarstan, Federația Rusă (2010);
- „Scrisoarea de Recunoștință” (Blagodarstvennoe Pismo) a Președinției Consiliului de Stat al Republicii Tatarstan, Federația Rusă (2012);
- Titlul de ”Personalitate Monumentală a Populației Turco-Tătare din România”, conferit de Centrul Cultural Turc ”Yunus Emre” din București (2012);
- Titlul de „Senator de onoare” al Institutului Cultural Român „pentru serviciile de excepție aduse susținerii și promovării culturii române” (2013);
- Decorat cu medalia de argint „Pentru Merite în Știință” (Za Dostiszenija v Nauke) a Academiei de Științe a Republicii Tatarstan, Federația Rusă (2013);
- „Membru onorific” al Academiei Oamenilor de Știință din România (2015);
- „Membru străin” al Academiei de Științe a Republicii Tatarstan, F.Rusă (2016).


Referinţe:
- Enciclopedia Istoriografiei Româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 150.
- Türk Dünyası Araştırmaları (Cercetări privind Lumea Turcă), nr. 64, Şubat 1990, Istanbul, p.104-105.
- Personalităţile României contemporane. Oameni politici, Rompres, Bucureşti, 1993, p.65-66.
- Personalităţile României contemporane.Protagonişti ai vieţii publice, vol.2, Rompres, Bucureşti, 1995, p.20-21.
- Dicţionar Enciclopedic, vol.II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p.423
- Agi-Amet Gemal, Dicţionarul Personalităţilor Turco-Tătare din România, Editura Metafora, Constanţa, 1999, p.92-99.
- Tatar Enţiklopedya Süzlege (Dicţionarul Enciclopedic Tătar), Tatar Enţiklopedya Instituty, Academia de Ştiinţe a R.Tatarstan, Kazan, 2002, p.221
- Istorie şi Diplomaţie în Relaţiile Internaţionale. Omagiu istoricului Tahsin Gemil, coord. D.Flaut şi I.Ţighiliu, Ovidius University Press, Constanţa, 2003, 460 p.
- Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Enciclopedică şi Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, p.505
- Tatarskaya Enţiklopediya ( Enciclopedia Tătară), Institut Tatarskoi Enţiklopediya, Kazan, 2005, p.274-275
- Dicţionar de Personalităţi Dobrogene, vol.II, Ex Ponto, Constanţa, 2005, p.61
- Irfan Ünver Nasrattinoğlu, Romanya yazıları (Insemnări din România), Egeli Araştırmacı ve Yazarlar Birliği Yayınları, Denizli, 2006, p.214-218
- Şerban N. Ionescu, Dicţionarul Panoramic al Personalităţilor din România. Sec.XX, EVF, Bucureşti, 2006, p.169
- Hübner`s Who is Who, ed. a II-a, 2007, p.463
- Wikipedia si alte site–uri din România şi străinătate.


Citește și:

LIVE TEXT Prof. Tasin Gemil, o remarcabilă personalitate a Dobrogei, își lansează astăzi volumele „Pe drumurile istoriei“, la București (galerie foto + video)


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari