#citeșteDobrogea Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic - Radu Roșculeț, Ștefan Stoenescu, I.C. Theodorescu-Valahu
20 Aug, 2021 00:00
20 Aug, 2021 00:00
20 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3547
Marime text
- Volumul II are 168 de pagini și face parte dintr-o serie de patru astfel de cărți.
Publicat în anul 2005 de editura Ex Ponto, „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II este o adevărată comoară. Autorii acestui volum: dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea au reușit să portretizeze, așa cum precizează și numele cărții, o serie de personalități din regiune, marcante în diferite domenii. Coordonat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța, volumul II prezintă dobrogenii care s-au făcut remarcați în politică, administrație publică, armată sau justiție.
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța din 2017, una dintre autoarele cărții, dr. Constanța Călinescu, preciza:
„Nu pot spune că «Dicţionarul» este un demers exhaustiv. Este întemeiat însă pe o curajoasă reflecţie culturală, pe ideea acordării distincţiilor de neuitare faţă de oameni celebri, unii deschizători de drumuri în ştiinţa românească, ataşaţi de ţinutul pontic, cu rodnică activitate practică şi publicistică.“
Mai jos regăsiți alte trei personalități care au urmat o prodigioasă carieră.
Radu Roșculeț
Nu se cunosc data nașterii și a decesului. A fost avocat și om politic. Urmează cursurile Universității din Bucureşti (1919). Intră în politică drept deputat liberal. A fost colaborator al unor reviste şi ziare. Apogeul carierei a fost în timpul madatului de prefect al Constanței din 1895.
Ștefan Stoenescu
S-a născut pe 29.06.1885 în Bucureşti. A urmat Liceul Sf. Sava, în 1904, mai apoi fiind licența în drept la Universitatea Bucureşti în 1907. A fost stagiar la Ocolul Bordeni (Prahova), apoi la Filipeştii de Târg. Din 1918 este numit judecător definitiv la Ocolul Medgidia, județul Constanța. În 1923 devine şeful Parchetului prim-procuror şi avansat la gr. I. În septembrie 1923 este transferat la Tribunalul Ilfov ca judecățor instructor şi la 4 octombrie 1925 judecător de şedință la acelaşi tribunal.
I.C. Theodorecu-Valahu
S-a născut pe 1 iunie 1889 în localitatea Poporeni, județul Dolj. A fost licențiat în Drept la Universitatea Bucureşti, în 1909. Şeful organizației Constanța a Partidului Agrar. A fost primar al oraşului Constanța în 1920 şi 1931-1932. Decan al Baroului din Constanța și Preşedinte al Camerei de agricultură din localitate. Prim-procuror la Curtea din Constanța. Director al revistei Justiția Dobrogei.
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Sursă de documentare: „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II de dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea
Citește și:
Personalități dobrogene marcante în domeniul militar – Stan Linte, Ichim Macarie, Maximilian C. Manolescu
Personalități dobrogene marcante în domeniul literar - George Acsinteanu, Maria Eugenia Acterian (Georgescu), Wally Alexandrescu
Personalități marcante în domeniul militar – Constantin Neacșu, Andrei Micu, Rucmedin Mefa
Personalități marcante în domeniul militar - Ion Coandă, Traian Cocorăscu, Gheorghe Condoliu
Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic
Personalități dobrogene marcante în domeniul politic - Virgil P. Andronescu, Constantin Angelescu, Mihail Coiciu
Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Grigore Andrei, Nicolae Carp, Gheorghe Eminescu
Personalități dobrogene din anul 1927 - „De astfel de elemente are nevoie românismul dobrogean“
Personalități dobrogene din anul 1927 - „Se distinge prin calităţi şi însuşiri excepţionale“
Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Ioan Murgescu, Ghenge Musuret, Nicolae Negru
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii