#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (IV.1)
02 Jul, 2024 17:00
02 Jul, 2024 17:00
02 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
2186
Marime text
- În orașul de la malul mării străzile au purtat denumiri diverse de-a lungul timpului. Unele dintre acestea și-au păstrat denumirile chiar și în zilele noastre, iar altele au purtat alte denumiri, unele legate și de existența regimului politic din perioada respectivă sau de personalitatea agreată de regimul respectiv.
Am scos în evidență anumite aspecte ale activităților de pe strada Carol I, devenită ulterior Tomis, într-un articol trecut. Printre cei care locuiau pe această stradă și aveau activități comerciale importante aducem în prim plan două familii, două nume mari ale comercianților care și-au pus amprenta asupra dezvoltării economice a orașului de la malul mării.
Putem vorbi astăzi despre comercianții sau asociațiile de comercianți H&M Frenkian, Lascăr&Lascaridis, proprietari de manufacturi și mărunțișuri, dar și de alți comercianți care aveau afaceri pe strada mai sus amintită.
Se născuse în Constantinopol, fiind de origine armean. A studiat comerțul într-o școală de comerț la București. A preluat alături de fratele său Harutium, activele firmei înființate la Constanța, în 1870, de bunicul și tatăl său. Familia Frenkian avea legături și în Regatul Unit al Marii Britanii unde ființa la Manchester, o firmă ce se ocupa cu activități comerciale și manufacturiere, având calitatea de asociat al acesteia. Dând dovadă de reale calități de conducere, de dezvoltare a afacerilor și de o seriozitate deosebită, a fost mandatat să reprezinte interesele comercianților în Camera de comerț de la Constanța, la începutul secolului trecut.
S-a născut la Constantinopol, asemenea fratelui său. Primele studii le-a făcut în orașul de pe Bosfor. Cum era firesc, în cadrul familiei sale, a urmat cursuri de comerț, iar în anul 1896 a intrat în afacerea familiei, având calitatea de coordonator al acesteia, la vârsta de 22 de ani. Această afacere a condus-o din 1896 până în 1903, când se stabilește la Constanța, alături de fratele său înființând o firmă de desfacere a mărfurilor manufacturate în cantități mari, de en gros.Legăturile cu firma din Manchester au rămas active, după mutarea sa la Constanța, activitatea firmei Frații Frenkian fiind profitabilă, aducătoare de venituri însemnate pentru continuarea activității acesteia și pentru investiții în orașul de la malul mării.
În ceeace îl privește pe Lascăr Lascaridis, acesta deținea un magazin în partea de nord a orașului, un magazin de desfacere a produselor manufacturate, foarte apreciat de cei care-i treceau pragul. Personal se implica în satisfacerea clienților, oferindu-le cele mai bune soluții. De asemenea, se bucura de aprecierea angajaților săi, datorită respectului cu care erau tratați de patronul lor.
Un renumit ceasornicar și bijutier al Constanței, care era și furnizor al Casei Regale a fost P. Shapira, un om de afaceri plin de talent și de fler, care a făcut parte și din Conducerea Camerei de comerț de la Constanța, având magazinul pe strada amintită.
Alți comercianți pe această stradă, plină de viață, având un vad comercial deosebit, au fost: Panait&G. Cantias, care se ocupa de galenterie, croitorie, modă și articole de lux; C. Corabiber, HagiadurSemizian, cu magazine de încălțăminte, Z. Weistock&Fiul – pălărier de lux; D. Nicolaescu-librar.
Hotelurile de pe Strada Carol I erau căutate de turiști dar și de localnici. Cele mai renumite erau Hotelul Regal, care apare și în fotografiile și vederile din perioada interbelică, aflat în proprietatea fraților Gheorghiu și hotelul aflat în proprietatea lui G. Atanasiu, aflat la nr.179.
Pe stradă se găseau la tot pasul restaurante precum cel de la Hotelul Regal, restaurantul lui Hristu Dinu, Pando-Vani, Ilie Trifu, Miloș Marcus, cafenele: Egnadios N. Cazorian, Ecaterina Maraveia, Gheorghe Atanase, IaniCalderimi, D.I. Duzoglu, cofetării: Petre Postelnicu; coloniale și cârciumi: A. Papa Andrei, Avram Segal, I. Delareiu&Veisi, I. Mungiuris, A.A. Gheorghiu, Xenefon Teodor, A. Hagi Gheorghe, Zamfir Lascaridi, Draculis D. Tramundana și Avram Meltzer. Magazine pentru vânzarea brânzeturilor aveau: Chiriac Frangopol, renumit pentru cașcavalul grecesc, Petre Gherasi Radu și Grigore Mavrodin.
Alte magazine de desfacere erau: cele de sticlărie al lui Stavru Dumitru și al lui BohorMateteia, produse de tinichigerie vindea SapsaZecherman, iar produse din șuncă renumite în epocă vindea Jean Höhr. Ștefan Dragon era un măcelar renumit pentru produsele proaspete, iar Iulia Popescu avea un atelier de reparații încălțăminte.
După cum putem observa printr-o simplă citire a acestor nume, ne putem da seama de originea etnică a acestor comercianți care sunt: armeni, greci, macedo-români, evrei , maghiari etc. Interesul acestora era de a avea afaceri, de a le face profitabile și de a dezvolta un comerț la o scară mult mai extinsă.
Putem conchide prin a spune că această stradă a fost una dintre cele mai animate străzi ale orașului, spre care se îndreptau atât turiștii cât și localnicii, pentru că puteau să își satisfacă toate trebuințele.
Bibliografie selectivă:
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar nr. 48/1896-1897
***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanta si Tulcea, 1911
Petre Covacef, Onomastica străzilor din Constanța, Edituea Ex Ponto, Constanța, 2010
Despre Adrian Ilie:
Licențiatșimasteratînistorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor înistorieșicursuripostuniversitare - Universitatea din București.
Director dinanul 2020 al ColegiulNaționalMilitar „AlexandruIoanCuza" Constanța/ ȘcoalaGimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabilCerc pedagogic șimembruînConsiliulConsultativ (ISJ Constanța).
Autor al maimultorlucrărișistudiidespreMedgidiași Dobrogea.
Autor al unorstudiișicărți de metodicăși management.
MembruînComisiaNațională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de ȘtiințeIstorice din România.
Membru al AsociațieiCulturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membruîngrupurile de lucrupentrurealizareaprogramelorșcolarepentrugimnaziuîncadrul M.E.N. (Istorie /IstoriaminoritățiiturceînRomânia).
MembruînComisiamonumenteloristoriceMedgidia.
Realizatoremisiuneistorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premiiobținutepentruactivitateapublicistică.
Premiul „Virgil Coman" peanul 2017, conferit de Societatea de ȘtiințeIstorice din România.
Citeșteși:
#citeșteDobrogeaStrăzileConstanței. Denumiri de-a lungultimpului (I)
#citeșteDobrogeaStrăzileConstanței. Denumiri de-a lungultimpului (II)
#citeșteDobrogea: StrăzileConstanței. Denumiri de-a lungultimpului (III)
#citeșteDobrogeaStrăzileConstanței. Denumiri de-a lungultimpului (IV)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii