#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XLII). Transportul public cu autobuze, pe străzile orașului

 
Vă propun o temă interesantă referitoare la transportul public din orașul de la malul mării în perioada interbelică.
 
Pentru concesionarea serviciului de cărăușie publică prin vehicule cu tracțiune mecanică pentru călători și bagaje  pe traseul Mangalia-Constanța, Societatea Tomis,despre care am mai amintit în articole anterioare, plătea la sfârșitul anului 1934 și la începutul anului 1935, o redevență de 27.262 lei, pentru fiecare trimestru. În ședința de la 28 iunie 1934, Comisiunea de revizuire a contractelor de cărăușie publică, a vizat reducerea redevenței trimestriale de la 84.584 lei, la 60.000 lei/trimestru, cu începere de la 19 mai 1933, până la finalizarea contractului. Tariful maxim a fost fixat la 1,75 lei/km și persoană, iarpentru autobuze și 2,25 lei/km și persoană pentru autoturisme.
 
Această decizie a fost semnată de ministrul Ion Nicolau. Până în 1935 transportul public se realiza prin intermediul operatorilor particulari. Unii dintre acești întreprinzători aveau trasee foarte eficiente, cu un număr consistent de călători, iar alte trasee erau mai puțin profitabile. Acest lucru crea nemulțumiri între operatorii de transport. Unii dintre operatori recurgeau la alte metode pentru a fi eficienți, fără a mai taxa cu bilete, transportul călătorilor. Primăria Constanța, nu putea controla acest fenomen, ca urmare a reclamațiilor făcute de călători sau de operatori, deopotrivă.
O solicitare venea din partea lui Carol Niculescu, proprietar al mașinilor 904 și 914, de pe linia a III-a, pe linia a II-a, unde mai fuseseră alocate. Primarul Constanței, Nicolae Mărgărit,  îl chema în audiență pentru data de 15 februarie 1934, la orele 11.00, pentru a analiza solicitarea făcută.

O altă cerere a fost adresată de Constantin Zamfirescu, primarului Nicolae Mărgărit, cu  referire la faptul că în calitate de operator era obligat să înființeze alt traseu, prin detașarea unui autobuz de pe liniile I și II. Această solicitare a Primăriei mai fusese pusă în aplicare anterior, dar adusese pierderi financiare semnificative operatorului. În cerere se afirma faptul că solicitarea venea la recomandarea polițistului Predescu. Se invoca răutatea unor adversari, care aveau relații cu Garda de Fier, cu care făcuseră campanie electorală în toată Dobrogea. Autobuzele invocate în petiție erau cele cu numerele 904 și 914, deci ale proprietarului Carol Niculescu, un simpatizant al Gărzii de Fier.
 
Primăria Constanța se implică în aceste probleme și încearcă să concesioneze liniile de autobuze din municipiul Constanța. Se adresau solicitări pentru a obține caiete de sarcini, marilor orașe, care aveau un transport public, mult mai eficient și mult mai bine pus la punct. Va primi de la Târgul Mureș, Arad și Craiova caiete de sarcini, care ofereau toate detaliile funcționării traseelor, legislația folosită, tarife, perioada concesionării, controlorii de bilete etc.
 
Controlorii de bilete erau angajați de Primărie, având rolul de a controla călătorii pe toate liniile din oraș. Amintim cu acest prilej, controlorii: Vasile Popescu, Constantin Terzi, Ion Matache, Aurel Georgescu, Alexandru Frânghie și Gheorghe Carota. Acești controlori erau în strânsă legătrură cu șeful poliției orașului.
 
Putem conchide prin faptul că transportul public în oraș, era în perioada anilor 1933-1934, sub controlul unor operatori de transport, uneori fiind implicat și factorul politic în repartizarea unor linii de transport profitabile.
 
Bibliografie selectivă:
SJANC, Fond Primăria Constanța, dosar 3/1935
SJANC, Fond Primăria Constanța, dosar 10/1934
SJANC, Fond Primăria Constanța, dosar 14/1933
***Tezaurul documentar dobrogean, Direcția Generală a Arhivelor Statului, București,1988
***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanta si Tulcea, 1911
Petre Covacef, Onomastica străzilor din Constanța, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010
Th. Ionescu, Constanța și Tekirghiolul, Ghid ilustrat, 1924
Marin Ionescu Dobrogianu, Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, Atelierele grafice Socecu, Bucureşti, 1904
***Dobrogea.Cincizeci de ani de vieață românească, Editura Cultura Națională, București, 1928
 
 
Despre Adrian Ilie
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri post universitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XLI). Transportul public pe străzile orașului