Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Utilaje folosite, forţă de muncă implicată şi costuri ale lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră

ro

17 Feb, 2021 00:00 9495 Marime text

 
Pentru execuţia lucrărilor la Canal, a luat fiinţă, în anul 1975, o unitate specială numită Centrala de Construcţii Canalul Dunăre-Marea Neagră (C.C.D.M.N.), iar la excavaţii s-a trecut în semestrul II al anului 1976, pe tronsonul Murfatlar-Valea Seacă. În cadrul Centralei va funcţiona şi o întreprindere specializată în utilaje grele, la Basarabi ( I.R.U., apoi I.U.G. Basarabi). Ulterior, această întreprindere urma să se ocupe cu reparaţia navelor.  

Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R., nr. 168/ 31 decembrie 1975, se lua în discuţie transportul celor care aveau domiciliul în localităţi aflate în arealul canalului,  la şi de la locul de muncă. Transportul zilnic se asigura pentru distanţe mai mari de 3 km. Nevoia de forţă de muncă era o prioritate pentru conducerea obiectivului.
La construcţia Canalului, Armata Română a participat activ, construind 40 de km, din cei 64,4 km. Tineretul a participat şi el, la realizarea unor lucrări, fiind raportate îndepliniri de plan ( lucrau pe şantier 3.800 de tineri muncitori, studenţi, elevi; iar în 1981, la km. 48 lucrau 5.000 de tineri).  Cu prilejul vizitelor întreprinse, Nicolae Ceauşescu impunea ca termen final de dare în exploatare a lucrării, anul 1982. Cu prilejul vizitei din 1979, la Medgidia i s-a prezentat autodumperul de 18 tone, cu productivitate superioară autobasculantei. Pământul excavat în zona km 59-60, era transportat pe benzi, ce aveau o capacitate de 600 mc/oră, fiind depus în mare, unde urma să se amenajeze platforma viitorului port Constanţa Sud – Agigea. Cu prilejul vizitei din 15-16 iulie 1980, i s-a prezentat liderului comunist activitatea de pe şantiere şi nivelul excavaţiilor, care se ridica la 100 milioane m³, faptul că au fost turnate 700.000 m³ de betoane, că au fost finalizaţi 23 de km de canal, urmând a fi excavaţi încă 6 km până la finele anului 1980.
La Agigea, pentru construcţia ecluzei au fost excavaţi 1,8 milioane m³.
Dintre mijloacele tehnice sunt de amintit:
  • 362 excavatoare având capacitatea cupei de 1,1; 2,8, 3,6; şi 8,0 m³;
  • 406 excavatoare cu cupa între 0,4 -1,0 m³;
  • 31 drăgi absorbo-refulante;
  • 11 drăgi cu cupe;
  • 645 buldozere;
  • 62 autoscrepere;
  • 82 autodumpere;
  • 71 autogredere;
  • 114 foreze pentru derocări;
  • 8 instalaţii pentru forat piloţi cu diametru mare;
  • 221 autoîncărcătoare de 1,2 -3,6 m³;
  • 95 autoîncărcătoare pe şenile;
  • 305 motocompresoare de 5-10 m³;
  • 177 electrocompresoare;
  • 117 grupuri electrogene de 30-400 KVA;
  • 108 macarale turn;
  • 95 macarale pe şenile;
  • 5170 autobasculante Roman de 16 t;
  • 218 autobasculante Belaz de 27 t;
  • 67 autobasculante Belaz de 40 t;
  • 33 autobasculante Dac de 50 t;
  • 11 autobasculante Dac de 100 t;
  • 148 tractoare şi 219 remorci auto cu capacitatea 8-80 t;
  • 24 locomotive de 120-2100 CP;
  • 290 autospeciale;
  • 128 autobuze pentru transportul muncitorilor.
             
După primii doi ani de la demararea lucrărilor, erau angrenaţi 22.000 de oameni, iar în ultimii doi ani se va ajunge la 32.000 de muncitori. Dintre aceştia 23.000 erau direct implicaţi în lucrările de construcţii-montaj. Personalul tehnic era format din 470 ingineri, 240 subingineri şi 700 tehnicieni constructori. Gradul de mecanizare a fost de 98%, în totalitate maşinile şi utilajele fiind produse în România. În prima parte a lucrărilor la canal (1949-1953) utilajele erau de provenienţă sovietică.

Cu prilejul lucrărilor canalului au fost realizate lucrări pentru atenuarea viiturilor de pe văile afluente, pentru a se asigura un control riguros asupra nivelului maxim admisibil al apei în canal. Volumul de viitură pentru întregul bazin însumează circa 57 milioane m³ de apă, în timp ce capacitatea disponibilă între nivelul normal de exploatare şi nivelul maxim admis pentru asigurarea de 1%, este de 18 milioane m³.
Dacă acest volum admisibil ar fi depăşit, atunci, calea ferată Cernavodă-Constanţa, ar fi inundată, necesitând mutarea sa. De aceea au fost amenajate acumulări nepermanente din care volumul de viitură să fie evacuat treptat. Toate văile afluente au fost racordate la canal astfel încât în secţiunea de intrare în canal să nu se înregistreze valori care să ducă la devierea convoiului de pe cursul său la trecerea acestuia prin faţa amenajărilor prevăzute la debuşare.
Din partea Armatei Române au fost detaşaţi militari în termen, ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari la lucrările canalului. Până la finele lunii septembrie 1976, a fost asigurat 97% din efectivul militarilor în termen şi 77% pentru ofiţeri şi subofiţeri. La 2 decembrie 1976, a fost hotărâtă de către Plenara C.C. a P.C.R., ca Armatei Române să-i revină execuţia a 40 de km din lungimea canalului. Conducerea armatei a decis ca efectivele să fie mărite cu 4.000 în 1977, iar între 1978-1981, efectivele să crească până la 8.000 pe an.
Până în primăvara anului 1977, Brigada Hidrotehnică şi Centrala Canalului Dunăre-Marea Neagră încadra 665 de militari, la nivel de batalion, fiind executate lucrări în sectorul „experimental” între km 15-16 ale canalului. În 1977 au fost create două batalioane de geniu la Medgidia şi Murfatlar.
Începând cu promoţia 1978, subofiţerii absolvenţi ai şcolilor auto şi de geniu, au fost repartizaţi pe şantierele armatei la Cernavodă şi Medgidia. Programul de lucru al militarilor era de luni până vineri, ziua de sâmbătă fiind programată pentru activităţi gospodăreşti şi pentru pregătire militară.
 
Numărul mediu al efectivelor care au lucrat la canal în anul 1977, a fost de 3.212 militari, din care 164 ofiţeri, 55 maiştri militari, 358 subofiţeri, 2.600 militari în termen şi 35 de civili. La Slobozia a fost organizată o şcoală de şoferi pentru militari, iar la Poarta Albă a fost organizată o şcoală pentru lucrătorii pe utilaje.
 
În anul 1978, Brigada Hidrotehnică a fost organizată pe patru batalioane. Batalionul de geniu de la Medgidia a fost mutat la Satu Nou, locul său fiind luat de un nou batalion genistic, compus din 913 militari, din care 755 erau militari în termen. Pe o porţiune de 4,5 km, în zona Basarabi- Murfatlar, au fost folosite soluţii extreme, prin dinamitarea pereţilor de rocă şi cretă foarte duri. Militarii au fost cei care au amplasat dinamita, folosind tehnici de alpinism.
La 20 septembrie 1978, conducerea armatei raporta că a îndeplinit planul prin realizarea a 8 km de canal. La construcţia canalului au participat 51 de militari marinari, ce au deservit două drăgi pentru operaţiuni specifice. Pentru anul 1979, au fost încadraţi 5.085 militari, din care 235 ofiţeri, 86 maiştri militari, 197 subofiţeri şi 4.506 militari în termen.
Volumul mare al lucrărilor a determinat conducerea M.Ap.N. să deplaseze la Canal o nouă unitate în sectorul Basarabi - Murfatlar, formată din 2.900 militari. Unitatea îşi începea activitatea la 15 septembrie 1980, având ca sarcină dislocarea a 17 milioane m³ excavaţii şi 800.000 m³ de betoane, în sectorul km 45-57. Această unitate va executa lucrări şi pe Şantierul Tineretului, între km 45-53 şi pe sectorul dintre km 53 şi km 57. Comandantul Brigăzii de geniu a fost grl.mr. ing. Constantin Perianu, iar sediul Brigăzii a fost stabilit la Cumpăna.
 
Armata Română a avut un rol primordial în realizarea celei mai complexe construcţii hidrotehnice realizate vreodată în România.
 
Surse bibliografice:
 
S.J.A.N.C., Fond C.C.D.M.N., Dosar 1/1976
Ibidem, Dosar 1/1977
Ibidem, Dosar 1/1978
Ibidem, Dosar 1/1979
 Ibidem, Dosar 1/1980
Chiriac Avădanei, Sistemul canalelor navigabile din Dobrogea, în volumul "Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective", Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Valentin Ciorbea, Marius Cojocaru, Ceauşescu şi Canalul Dunăre-Marea Neagră: de la decizia politică la inaugurare, în volumul "Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective", Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Valentin Ciorbea, Canalul Dunăre-Marea Neagră o construcţie în „ritm militar”, în volumul "Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective", Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Adrian Ilie, Claudia Ilie, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2011
 
Despre Adrian Ilie:
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Administraţia financiară din Constanţa la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea



 
 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari