#DobrogeaDigitală „Cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta ţara mâine”

Seria de volume intitulate „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România” i-au prilejuit regretatului profesor Petre T. Frangopol o remarcabilă analiză a stării în care se află cercetarea și educația în țara noastră, din perspectiva specialistului care a luptat, până la sfârșit, să aducă lumină și conștientizare deplină a ideii că educarea tinerei generaţii constituie fundamentul, prezentul şi viitorul unei naţii.



Cu orice prilej, în tot ce a scris și a comunicat, academicianul constănțean a reiterat acest aspect, subliniind necesitatea ca învățământul să devină un obiectiv major al politicii de stat, care, astfel, s-ar dovedi preocupat, pe termen mediu şi lung, de soarta poporului său.

„Cum îşi pregăteşte România viitorul la început de secol 21” este întrebarea la care autorul încearcă un răspuns, în volumul VII al seriei,  concluzionând că, în lipsa unor schimbări majore în sistem, a înlăturării nepriceperii și a nepăsării, perspectivele sunt extrem de sumbre.
 

„Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul, afirma încă din secolul al 17-lea marele umanist olandez Erasmus care sublinia de asemenea că oamenii nu se nasc, se formează. România secolului 21, aşa cum o receptăm noi astăzi, a fost pregătită încă din partea a doua a secolului 19. Atunci a început modernizarea rapidă a tuturor instituţiilor României, care aveau un pronunţat caracter feudal. Această dezvoltare s-a datorat, în principal, banilor obţinuţi din exportul de cereale de pe marile latifundii ce aparţineau elitei moşierilor aristocraţi, bani ce au contribuit şi la dezvoltarea învăţământului, a şcolilor de toate gradele. Efortul a fost imens. Într-un interval scurt, 1859-1918, în ciuda inegalităţilor sociale (unii oameni trăiau în bordeie!) s-au anulat diferenţele ce ne situau la periferia Europei. Între cele două războaie mondiale, România a avut unul din cele mai bune sisteme de învăţământ din Europa ca structură, rezultate, dar mai ales eficienţă. Ctitorii învăţământului României moderne, academicienii Spiru Haret şi Constantin Angelescu, au plecat de la zero şi nu aveau sprijin bugetar ... Cum îşi pregăteşte România viitorul la început de secol 21? Înainte de a încerca să dăm un răspuns acestei întrebări, deloc retorice, merită subliniată comparaţia semnificativă că, în a doua jumătate a secolului 19, Japonia şi România au trecut direct de la structuri feudale la instituţii moderne occidentale, dezvoltând cu precădere învăţământul. Mai mult, alfabetizarea a atins în Japonia la începutul secolului 20 incredibila cifră de 56 100% punându-se un accent deosebit pe educaţia cetăţeanului la şcoală şi în familie (în secolul 20, elitele japoneze şi-au adus ţara pe locul doi în lume, după SUA, iar în India elitele şi-au împins ţara spre civilizaţia occidentală prin dezvoltarea prioritară a învăţământului, ştiinţei şi tehnologiei. India a ajuns astăzi o putere nucleară, constructoare de rachete balistice, creatoare de tehnologii noi performante; de exemplu este pe locul patru în lume în industria de soft - programe pentru calculatoare electronice). În România anului 2015, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că analfabetismul a atins incredibila cifră, neoficială, de 15%, profesorii nu mai pot trăi din salariu şi, pentru acest delict al supravieţuirii umane, caută surse alternative de câştiguri. Din raţiuni probabil exclusiv politice, problema scăderii nivelului de pregătire în învăţământul românesc este tratată fals, numai în relaţie exclusivă cu veniturile bugetare. Nepriceperea şi nepăsarea care se observă astăzi în şcoli, puse sub semnul bunăvoinţei sunt tot atât de păgubitoare ca şi reaua credinţă, iar „împrejurările ( aşa cum spunea încă din Antichitate Meandru) sunt mult mai puternice decât legile" (şi ordinele MEN). „Autonomia şcolilor generează dezmăţ. Profesori, şi nu puţini, îşi ţin orele (cursurile) când şi dacă vor; alţii (sau aceiaşi) dau meditaţii plătite propriilor elevi, cer bani pentru note ... În facultăţi, la examene la fel. Sunt numai exemple, bineînţeles". În acest fel, cultul educaţiei muncii încă din şcoală a devenit inutil. Şi, atunci, încotro mergem? Problemele învăţământului românesc nu vor putea fi rezolvate dacă nu se vor instituţionaliza analize şi dezbateri periodice ale problemelor punctuale de la nivelul şcolii privind aplicarea directivelor şi ordinelor de mai sus.

Aceste dezbateri nu vor căpăta un conţinut pragmatic, reformator, dacă în paralel:

1. nu va interveni şi reforma morală, care este un imperativ al universităţii şi cercetării ştiinţifice româneşti;
2. nu va apărea anual, ca în toate ţările civilizate, o carte albă a analizării şi realizării obiectivelor propuse, deci un raport care să cuprindă şi modul de cheltuire a fondurilor alocate, fiindcă fără bani nu va putea fi construit un învăţământ modern (acest raport ar putea fi difuzat contra cost în toată ţara);

3. nu va exista un control, fiindcă se ştie încă din Antichitate că „niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică ( de pedeapsă)" (Sofocle ). Altfel spus, reforma - aşa cum se întâmplă astăzi - nu poate fi lăsată pe mâna oricui, în numele autonomiei şcolii.

Se afirmă încă din 1923 că avem cultură, dar nu avem educaţie (A. Marghiloman). Inspirată din legislaţia franceză, celebra reformă a lui Spiru Haret din 1898 era în concordanţă cu interesele culturale, sociale şi naţionale ale poporului român. De aici venea şi marea răspundere a şcolii, afirma Haret, «cea dintâi datorie a ei este de a forma buni cetăţeni şi pentru a fi buni cetăţeni trebuie să-şi iubească fără rezerve ţara şi să aibă încredere nemărginită în viitorul ei». Aşa se explică marea importanţă pe care el a acordat-o predării, în învăţământul primar şi secundar a istoriei naţionale, geografiei şi limbii române.”

#citeşte mai departe în „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România” 
#„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, vol.VII
#Autor Petre T.Frangopol

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

Sursa foto: captura Youtube/Arhiva TVR


Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală „Calitatea unei naţiuni depinde de elitele sale”

#Dobrogea Digitală: Ne putem educa pentru a fi „altfel”