"Mediocritate și Excelență", de Petre T. Frangopol (volumul VII)
28 Jun, 2019 15:49
28 Jun, 2019 15:49
28 Jun, 2019 15:49
ZIUA de Constanta
2677
Marime text
An:
2019
Cel de-al șaptelea volum, structurat pe opt capitole, se bucură de prefața semnată de acad. Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române, care remarcă „implicarea distinsului nostru coleg prof. Petre T. Frangopol în analiza obiectivă a problemelor sistemului educaţiei publice şi cercetării ştiinţifce în România a permis ample dezbateri în mediul academic, generând implicit analiza stării actuale şi potenţiale căi de ameliorare a celor două domenii, strâns corelate şi critice, pentru dezvoltarea societăţii româneşti”.
Și în acest volum cititorul va găsi, în Capitolul VI, evidențiate amintiri din şcoala primară şi liceu, prin articole, împreună cu un interviu acordat redacţiei revistei Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, al cărui absolvent este Petre T. Frangopol.
De asemenea, și capitolul VII are o tentă mai personală, preluând din revista „ACADEMICA" a Academiei Române, nr. 10-11/2018, grupajul de articole care reprezintă cuvântările rostite cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani, la şedinţa omagială din 8 octombrie 2018, în Aula Academiei Române.
Volumul are 267 de pagini și poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fișier: 14,9 MB.
Citește în format integral
414
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii