#DobrogeaDigitală „Limbajul poetic al științei”

Într-un capitol din volumul II al seriei  „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, semnată de regretatul profesor Petre T.Frangopol, descoperim un interesant unghi de analiză a interferenței dintre ştiinţă şi cultura umanistă, opera artistică fiind văzută ca similară creaţiei ştiinţifice și având un scop comun cu aceasta: cunoaşterea universului fizic, social și spiritual, lămurirea misterelor naturii, necesitatea de reflectare şi de înţelegere a lumii.

„În România secolului XX, tradiţional, dar şi astăzi când se spune Cultură, fiecare se referă la literatură, artă, muzică, filosofie. Ştiinţa nu face parte din procesul de educaţie şi mentalul intelectualului, dar mai ales al omului politic. Dovada: după 1989, ca să ne referim numai la această perioadă, ştiinţa practic nu există în programul partidelor politice aşa cum aceasta există - prioritar - în ţările civilizate. 

A devenit binecunoscut faptul că, aşa cum omul din Evul Mediu nu putea ignora biserica, omul Renaşterii - artele, sau omul secolului 18 - gândirea politică, tot aşa şi omul zilelor noastre nu poate ignora ştiinţa a cărei supremaţie faţă de cultura clasică nu mai poate fi pusă la îndoială. Şi, se poate afirma chiar că, în disputa dintre ştiinţă şi artă, victoria dacă nu definitivă, atunci cel puţin pe o lungă perioadă de timp, a revenit Ştiinţei. 

Civilizaţia greacă le-a considerat pe amândouă arte, dar această perioadă de aur a apus de mult. Dar constatăm că UE, şi nu numai, încearcă revenirea în agora a Ştiinţei, prin educaţie, deci la ceea ce ar trebui, să devină pentru, România reconstrucţia identităţii noastre europene. Politica ştiinţei şi tehnologiei, ca şi oricare alte politici, se referă la viitorul societăţii. Cea mai mare provocare a societăţii civilizate de astăzi o reprezintă globalizarea, implicarea în dezvoltarea societăţii a individului care trebuie să fie inclus în procesul de reflecţie şi participare la schimbările ce au loc, la evaluarea impactului pe care ştiinţa îl are asupra societăţii. In acest proces se încearcă o nouă conturare la nivel de secol 21 a relaţiei artelor şi ştiinţelor umaniste cu ştiinţa[...] 

Progresul ştiinţelor naturii a îmbogăţit sistemul de gândire sub impulsul noilor cuceriri ale ştiinţei. Pentru a găsi trăsătura caracteristică unui obiect, proces sau eveniment, artistul cercetează, caută idei, care inspiră operei sale întreaga sa personalitate. 

Acest sentiment care l-a dus pe om din cele mai vechi timpuri la crearea de opere artistice este asemănător creaţiei ştiinţifice. Crearea unei opere de artă, ca şi lămurirea misterelor naturii, nu reprezintă decât o necesitate de reflectare şi de înţelegere a lumii. Curiozitatea ştiinţifică pentru descoperirea de noi date sau fenomene animă totdeauna gândirea celui care caută concluzii noi, teorii noi sau substanţe şi materiale noi. Dar ea necesită o anumită ordonare, o expunere limpede a ideilor, reclamă cunoştinţe temeinice, într-un cuvânt reprezintă un sentiment propriu unui artist. Exemplele ce se pot da sunt numeroase. Să ne oprim numai la sinteza chimică totală a clorofilei de către R. B: Woodward (Premiul Nobel pentru chimie, 1965) care a fost considerat şi un mare artist datorită măiestriei cu care a reuşit să învingă necunoscutul, să folosească rezultatele predecesorilor săi şi să reproducă în condiţii de laborator una dintre componentele esenţiale ale lumii vegetale, clorofila. Se poate afirma că prin frumuseţea înlănţuirii logice a ideilor şi prin dificultatea realizării, sinteza clorofilei ne conferă un sentiment de admiraţie apropiat de cel artistic. Limbajul poetic al ştiinţei este un fapt. Cei mai buni oameni de ştiinţă sunt poeţi şi adevăraţii (în sensul de marii creatori) ingineri sunt şi artişti. Nu trebuie să ne gândim decât la Einstein care cânta foarte bine la vioară sau la creaţiile de inginer ale lui Leonardo da Vinci. 

Poezia şi arta fac parte integrantă din ştiinţă. Să exemplificăm limitându-ne doar la limbajul ştiinţei şi tehnologiei: quarkuri, gluoni, big bang, iarnă nucleară, găuri negre, vânturi solare, virusurile computerelor etc. care sunt nu numai termeni ce ar putea inspira teamă; rolul lor este să exprime ideile clar, precis şi economic prin metafore sugestive. 

Iată de ce această «terminologie» (uneori) devine poezie prin frumuseţea imaginilor pe care ni le sugerează şi încearcă să exprime într-o formă pe care să o înţeleagă toată lumea un fapt pe care nimeni nu l-a cunoscut până atunci. 

În poezie lucrurile se petrec exact invers. Experienţa (întrebarea pusă naturii), la un artist poate privi şi perfecţionarea formei, a stilului care conferă calitate operei sale prin exprimarea clară a conţinutului. 

Amploarea cucerilor ştiinţifice impun artei probleme diferite precum şi experienţe pentru rezolvarea unor modalităţi de oglindire, în forme specifice noi, a realităţii înconjurătoare, a omului. Apare importantă şi necesară înţelegerea şi colaborarea care ar trebui să existe între artist şi omul de ştiinţă. Ea devine un deziderat al epocii noastre, deoarece cultura este tot atât de indivizibilă ca şi viaţa însăşi.”