Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:41 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Presa marinei române. Dicționar bibliografic”, de Marian Moșneagu, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

ro

21 Nov, 2020 00:00 2597 Marime text

Odată cu apariția sa, în anul 2011, la Editura Militară, lucrarea „Presa marinei române. Dicționar bibliografic” a îmbogățit considerabil istoria presei române, autorul său, comandorul dr. Marian Moşneagu, punând, în premieră, o cărărmidă relevantă la temelia devenirii jurnalisticii din țara noastră.


Ceea ce a făcut autorul, ca om de presă, dar și excelent istoriograf, se constituie într-o cercetare riguroasă a periodicelor Marinei Române, de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi până în zilele noastre. Ineditul dicționar reunește în paginile sale o serie lungă de publicaţii, cu format foarte diversificat, de la foi volante şapirografiate, până la anuare, almanahuri, buletine, reviste, calendare, rapoarte statistice, publicaţii on-line, grupuri mass-media şi chiar televiziuni specializate – un total de circa 200 de entități, cu pagini şi rubrici consistente rezervate exclusiv Marinei, porturilor şi transporturilor navale.

Volumul său, ce însumează 300 de pagini, acoperă peste 18 decenii de presă marinărească, făcută de editori serioși, precum Statul Major al Marinei Militare, Marina Comercială, instituţii de învăţământ de marină, asociaţii, cluburi nautice, ligi, sindicate, dar și entuziaști împătimiţi de navigaţie, din centre de presă cu comunităţi marinăreşti şi portuare puternice şi rezonante precum Brăila, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Sulina.

Istoria Marinei Române, reflectată în periodicele sau publicațiile cu tematică specifică, se identifică în mare măsură cu istoria românilor, cu numeroase aspecte particulare legate de învăţământ, minorităţi etnice din Dobrogea, istorie locală, memorialistică, geopolitică, publicistică şi istorie universală.

Autorul a indexat în ordine alfabetică tot ce a găsit în materie de publicistică marină, detaliind, la fiecare articol, informații despre editori și colaboratori, despre tematica și subiectele abordate, acestea variind de la politica navală, învăţământul de marină, construcţiile navale, sporturile nautice, evenimente şi sărbători marinăreşti, și până la istoria navală, monografii de nave şi destinul unor personalităţi legate de Marina Română.

El însuși editor coordonator al mai multor reviste de gen, director fondator al „Calendarului Tradiţiilor Militare”, Marian Moșneagu a reunit în această lucrare, cu rigoare și responsabilitate, pasiunile sale pentru jurnalism, pentru istorie și marinărie.

Rezultatul este o lucrare de referinţă, unică în peisajul publicistic românesc, o carte pe care orice iscoditor al istoriei jurnalismului va trebui s-o aibă în bibliotecă sau să o consulte on line – iată, ce oportunitate! – în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța.



Iată ce afirmă autorul despre rolul presei marinei, în Introducerea pe care a scris-o acestei lucrări importante, publicată sub egida Asociației Române de Istorie a Presei:

„Ieri ca şi astăzi, presa Marinei Române - cu cei aproape 200 de suporţi mediatici - şi-a conservat şi fundamentat, cu instrumente specifice şi convingătoare în acelaşi timp, menirea primordială de a conferi identitate şi autoritate breslei marinarilor, de a perpetua tradiţiile şi cultura marinarilor români, de a realiza parteneriate cu alte bresle din ţară şi din străinătate, de a susţine şi promova politici de formare, instruire şi perfecţionare profesională, de a tezauriza valorile morale şi spirituale ale marinarilor români, de a iniţia şi impulsiona adoptarea şi perfecţionarea cadrului juridic, de a conferi drepturi şi protecţie socială marinarilor de pretutindeni, de a impune repere şi modele morale şi profesionale, de a consolida codul deontologic şi statutul profesional al breslei, de a conserva şi perpetua patrimoniul, performanţele, obiceiurile şi tradiţiile comunităţilor marinăreşti adiacente Mării Negre, Dunării sau apelor interioare, al căror civism, conştiinţă şi nevoie avidă de cunoaştere, progres şi civilizaţie au fost inspirate şi alimentate constant şi benefic de către marinari.”
 

Citește și:

#Dobrogea Digitală: „Regele și regina Mării Negre”, de Marian Moșneagu, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

#Dobrogea Digitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie”, de Marian Moșneagu, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari