#DobrogeaDigitală „România se întoarce cu faţa la trecut şi întoarce spatele tineretului ei”

Regretatul profesor Petre T. Frangopol ne-a lăsat, odată cu seria de volume „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, o remarcabilă analiză a stării educației din țara noastră, făcută de un specialist a cărui convingere profundă a rămas, până la sfârșit, că educarea tinerei generaţii constituie fundamentul, prezentul şi viitorul unei naţii.

De aceea, în tot ce a scris și a comunicat, a reiterat acest aspect, subliniind necesitatea ca învățământul să devină un obiectiv major al politicii de stat, care, astfel, s-ar dovedi preocupat, pe termen mediu şi lung, de soarta poporului său.
Încă tributar trecutului, sistemul românesc de educație are nevoie de mari prefaceri, și nu doar la nivel de reforme, cât mai ales la nivel de mentalități, transformări care, de altfel, sunt cel mai dificil de înfăptuit.
Din volumul VII, subcapitolul 6 aparținând primei părți, am extras un fragment intitulat „Ce fel de reformă ne propunem pentru secolul 21?”
 
„Nu este posibil să proiectezi o dezvoltare economică sau orice fel de reformă punctuală în mod simplist, adică numai prin emitere de legi, ordine etc. doar pentru a avea cu ce opera. Un întreg proces de reformă, de exemplu al învăţământului, trebuie nu numai să fie învăţat, asimilat, înţeles, reformat, dar trebuie, în primul rând, absorbit, digerat şi acceptat. Numai atunci va fi posibil pentru România să meargă înainte, să reformeze şcoala, să se aducă Universitatea la nivelul humboldtian în cadrul sălbaticei competiţii a globalizării lumii în secolul 21. Resursele limitate, atât sub aspect financiar, cât şi al adevăratelor cadre universitare Profesor = om de ştiinţă creator, dar şi creator de şcoală competitivă la nivelul internaţional al cunoaşterii, constituie un imens handicap pe care România trebuie şi poate să-l depăşească.
Ne place sau nu, trebuie să acceptăm cel puţin trei adevăruri şocante ale actualei reforme a învăţământului începută în anul 1998:
1. Se promovează un învăţământ egalitarist, nu elitist, în numele globalismului, europenismului, ultimelor teorii ale educaţiei sau ale diferitelor modele sau idei novatoare, et cetera, et cetera.
2. Introducerea masivă a ştiinţelor umane şi sociale după 1989 în locul „socialismului ştiinţific". Altfel spus, „aceeaşi Mărie cu altă pălărie"? În acest fel s-a diminuat brutal predarea disciplinelor ştiinţelor exacte, matematica, fizica, chimia, biologia. Elevul care doreşte să termine cât mai repede şi cu efort minim liceul, inclusiv bacalaureatul, nu va alege fizica sau chimia, opţional, ci o disciplină care îi cere un efort intelectual mult mai mic, de exemplu geografia.
3. Reforma Universităţii - încă formală. Aceasta se datorează nu numai alocaţiilor bugetare total insuficiente, ci şi conceptului reformei, care pune sub semnul egalitarismului distribuirii resurselor, astfel încât Universitatea din Bucureşti şi Iaşi (cele mai vechi din ţară) sau Cluj-Napoca să primească acelaşi buget ca şi un colegiu recent înfiinţat într-un târg din Moldova sau din altă parte. Sau exploziei de investiţii, cu prioritate în domeniul învăţământului economic dezvoltat mult peste necesităţile României. Să fim clari: există reglementări precise ale UNESCO, privind condiţiile care se cer pentru înfiinţarea unei noi Universităţi care să aibă minimul cerut de standardele europene. Evident că ele nu pot fi respectate la noi, în primul rând datorită sărăciei fondurilor, cu toate acestea Parlamentul României aprobă înfiinţarea acestora, ca să avem mai mulţi studenţi şi mai multe centre universitare. Se uită (?!) că aceste Universităţi antrenează risipă de fonduri. Reformarea reală a Universităţii româneşti Evaluarea activităJii de cercetare ştiinţifică universitară se desfăşoară relaxat, de bună voie, cu rezultate anuale prin care se consolidează locul nostru ultim în Europa şi foarte curând probabil vom fi scoşi de pe harta ştiinţifică a lumii. Asta se doreşte, probabil, după relaxarea şi indiferenţa cu care este coordonată această activitate universitară românească. Va trebui să ajungem la evaluarea anuală a catedrelor, departamentelor, institutelor unei Universităţi de către comisii europene. La noi nici măcar nu se doreşte începerea unei evaluări la nivel naţional pentru a se intra în normalitate. În ţările vestice aceasta este o obişnuinţă şi se face prin prezentarea publică a rezultatelor anului precedent. La noi se fuge încă, de aşa ceva ca ... dracul de tămâie ...
 

În loc de concluzii

În general, în lumea universitară există o părere quasi unanimă bazată pe experienţa ultimilor zece ani: oricâte sugestii s-au dat pentru redresarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice româneşti, s-a demonstrat şi atestat până astăzi că nu există voinţă politică pentru sprijinirea dezvoltării şi reformării învăţământului şi ştiinţei în România în viitorii ani. Alocaţiile bugetare insuficiente conduc nu numai la un proces rapid de analfabetizare a populației, dar privează de educație tineretul țării în special cel din mediul rural şi condamnă practic România la înapoiere planificată, la sărăcirea țării pentru următorii zeci de ani. Dacă o fabrică se poate realiza în câțiva ani, cu un personal mai mult sau mai puțin experimentat, un cadru universitar adevărat în sensul modern, european, al secolului 21, se formează în 10-15 ani, în cadrul unei munci asidue, laborioase, disciplinate, în cadrul unor echipe valoroase, sub îndrumarea unor personalități şi competențe creatoare, recunoscute internațional. În timp ce ţările înconjurătoare depun eforturi deosebite pentru a recupera rămânerea în urmă din punct de vedere economic, tehnicoştiinţific, medico-sanitar, educaţional, faţă de ţările Uniunii Europene, România se întoarce cu faţa la trecutul ei şi întoarce spatele tineretului ei, deci dezvoltării şcolii şi implicit a viitorului naţiunii.”
 
#citeşte mai departe în „„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România” 
#„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, vol.VII
#Autor Petre T.Frangopol

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

Sursa foto: captura Youtube/Arhiva TVR

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală „Calitatea unei naţiuni depinde de elitele sale”

#Dobrogea Digitală: Ne putem educa pentru a fi „altfel”