Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:39 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Alexandru Gherghel – între poezie și lege

ro

27 Apr, 2021 00:00 3190 Marime text

În urmă cu 110 ani, sosea la Constanța o personalitate care avea să marcheze deopotrivă justiția și literatura acestui colț de Românie.
Născut la Piteşti, pe 27 aprilie 1879, Alexandru Gherghel urma să facă, în orașul de la malul mării, o strălucită carieră juridică, devenind decan pe viaţă al baroului Constanţa.

Absolvent al Universității București, unde a urmat în paralel studii de Drept și de Litere, avându-i profesori pe Titu Maiorescu și Mihail Dragomirescu, Gherghel a fost preocupat încă din liceu de literatură și a lansat, împreună cu Ion Minulescu, revista „Luceafărul”, care a avut o apariție efemeră, dar i-a hrănit pasiunea pentru cuvântul scris, pentru metaforă și simțire artistică.
În paralel cu profesia de avocat, care va face din el unul dintre cei mai importanți penaliști ai vremii, Al.Gherghel se va ocupa de revistele literare „Marea Neagră”, „Pontice” și „România de la mare” și va fi unul dintre inițiatorii constituirii, în 1937, a Societății Scriitorilor Dobrogeni, care avea ca scop „legătura între scriitor şi cititori, prin şezători literare, de cunoaştere între scriitori, de înfiinţare a unei edituri, care ar însemna o ridicare morală a scriitorului dobrogean”.
Tot la Constanţa, Alexandru Gherghel a iniţiat în anul 1931 un salon literar, iar patru ani mai târziu, un cenaclu literar care funcţiona pe lângă redacţia revistei „România de la Mare”.

Dintre volumele sale de versuri, care ne trimit cu gândul la Macedonski, amintim „Cântece în Amurg”(1906), „Insula uitării” (1924), „Raze şi umbre” (1933), „Solitare” (1935).  Colaborează, de-a lungul timpului, cu publicațiile „Viaţă nouă”, „Românul literar”, „Astra dobrogeană”, „Calendarul Dobrogea Română”, „Dobrogea Jună”, „Conservatorul Constanței”, „Cuget Liber”, „Graiul Dobrogei” sau „Analele Dobrogei”.
A mai publicat studii de drept penal și volumul "Dobrogea în viața românească" (1935).
Sensibil la necazurile și suferințele semenilor, se angajează în politică și devine la un moment dat prefect de Caliacra. N-a fost însă un politician comun, care să profite de conjunctura puterii și să facă averi sau să-și extindă cercul de influență.
S-a stins la 21 decembrie 1951, sărac și uitat, în casa unui amic, modest pensionar CFR.
 
Numele scriitorului și avocatului Al.Gherghel a fost dat unei străzi din cartierul constănțean Inel II.
 
Iată copia de pe diploma de onoare prin care se conferă maestrului Al.Gherghel titlul de „decan pe viață” al baroului Constanța. Documentul a fost publicat în ziarul „Dobrogea Jună” 39, nr. 41, din 19 mai 1943 (indexat în „Dobrogea Jună. Caleidoscop”).
 

„MAESTRUL AL. GHERGHEL, decan de onoare pe viaţă al Baroului de Constanţa
Copie depe diploma de onoare
Comisiunea interimară a baroului de Constanţa, convocată cu atribuţiuni de adunare generală potrivit art. 292 din legea pentru organizarea corpului de avocaţi din România şi Decretuluilege Nr. 3862 din 26 Octombrie 1939 cu putere legală de a conferi titlu de DECAN PE VIAŢĂ;
Având în vedere activitatea profesională desfăşurată în cadru de înaltă şi demnă ţinută morală de către d-l avocat Al. GHERGHEL, membru în baroul de Constanţa şi fost decan al acestui barou;
Având în vedere competinţa cu care a exercitat această profesiune, precum şi talentul excepţional de vorbitor cu care s'a dovedit bogat înzestrat.
Având deasemeni în vedere puternica d-sale personalitate creiatoare, distinsă printr'o neostenită şi rodnică activitate în domeniul juridic şi al literaturelor româneşti, ca scriitor şi poet strălucit şi neîntrecut reprezintant al poeziei dobrogene, _ pe tărâmul căreia a realizat o operă statornică de autentică valoare, în mod unanim recunoscută de lirica românească şi apreciată la justa valoare de Academia Română - personalitate a cărei cultură literară s'a îmbinat atât de frumos cu cultura sa juridică.
Ţinând seamă de aceste însuşiri alese şi merite excepţionale şi la propunerea făcută de către d-l I.C. Theodorescu Valahu, decanul baroului de Constanţa, în conformitate cu dispoziţiunile art. 11 din legea pentru organizarea corpului de avocaţi dela 5 Septembrie 1940;
Comisiunea interimară cu atribuţiuni de adunare generală
DECIDE:
Se conferă titlul de „DECAN PE VIAŢĂ" al acestui barou, Dlui Avocat Al. GHERGHEL din Constanţa.
Deciziune care se va comunica forurilor competinte şi se va trece în registrele baroului de Constanţa şi în tabloul avocaţilor.
Decan: (ss) Ion Theodorescu-Valahu
Membri: (ss) Dan Alecu, Bădescu Ion, Bujor Niculae, Chirănescu Mihail AL, Despina Ion, Fiacescu Victor, Huhulescu Scarlat, Oţelea Ion, Roşculeţ Radu.”


#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citește și:

Alexandru Gherghel - avocat, poet şi jurnalist dobrogean, pasionat de cultură

#DobrogeaDigitală: „Există în ţara asta două feluri de dreptăţi - una pentru cei mici şi alta pentru cei mari”

#Dobrogea Digitală: „Lumea e aşa cum este şi ca dânsa suntem noi!”
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari