Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:19 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul IX, vol. II, 1928 „Falsul cuvios” de la Celic Dere. Orgii și tinere sechestrate, în așezământul monahal

ro

13 Jul, 2020 00:00 2908 Marime text


 
Situat în Valea Celicului și înființat la mijlocului veacului al XIX-lea, cel mai mare așezământ monahal din Dobrogea are o poveste cu note scandaloase.
Începuturile sihăstriei Celic-Dere, mănăstire ortodoxă cu nume turcesc (celic dere înseamnă „pârâu de oțel”) sunt istorisite într-un număr din Analele Dobrogei, anul IX, vol.II, din 1928, de către profesorul Gh.Nedioglu.

Materialul pare documentat temeinic și conține mărturii veridice, izvoare și documente din arhivele vremii, care zugrăvesc o viață monahală cel puțin „neortodoxă”.
Venit din îndepărtatul Kiev, în urma unui vis care îl îndemna să ridice un așezământ dedicat Domnului,preacucernicul” Athanasie, însoțit de câteva zeci de familii credincioase, întemeiază un așezământ mixt, mai întâi în Turcia și apoi pe tărâmul Dobrogei, pe care însă, ulterior, mai mulți din cei aduși îl părăsesc, revoltați de purtarea infamantă a starețului.
 

„Mănăstirea întemeiată de Athanasie era mixtă, de călugări şi de călugăriţe totdeodată, una din acele mănăstiri caracteristice Lipovenilor din secta Bezpopovţilor - adică a Lipovenilor fără preoţi, - născute, după episcopul Melhisedec al lsmailuluî, din «nişte idei rătăcite ale sectanţilor lipoveneşti, ce bântuie poporul inferior al Rusiei».
 Nu avem date cu privire la mănăstirea Cîlicului pentru timpul care a urmat dela întemeere până la 1854, când găsim pe Athanasie în Basarabia. ln anul 1853, isbucnind răsboiul dintre Ruşi şi Turci, el se retrage dela Cilic şi trece la lsmail, dimpreună cu patru monahi şi şapte monahii din mănăstirea sa. După încheierea păcii, egumenul pribeag nu se întoarce în ctitoria sa, ci continuă să rămână şi mai departe în lsmail, unde se aşezase cu monahii şi monahiile ce-l însoţeau, într'o casă cumpărată dela marinarii ruşi, în mahalaua Matrosca. Şi astfel, la realipirea Basarabiei sudice de Moldova, Consistoriul duhovnicesc român înfiinţat în lsmail «pentru girarea afacerilor bisericeşti din acea parte a ţării», făcând «revizia clerului de aici», îl găseşte şi pe Athanasie dela Cilic, printre proţii şi monahii trecuţi din ţara turcească. Unii dintre aceştia, ne spune izvorul nostru - s'au reîntors îndată după aceea în Turcia, alţii s'au statornicit în Basarabia, cu încuviinţarea Consistoriului şi, în sfârşit, alţii «se oploşise în Ismail, fără nici o regulare legală». Din această din urmă categorie făcea parte şi Athanasie, cu monahii, monahiile şi cu posluşnica lor.
«Scopul lui», arată mai târziu raportul Episcopiei Dunării de jos către Ministerul Cultelor, «era să înfiinţeze, lângă lsmail, o mănăstire în gustul său, adică de bărbaţi şi de mueri la un loc». Consistoriul nu i-a îngăduit aceasta, ci, aducând faptul la cunoştinţa Mitropolitului ţării, a mijlocit să se destine «cetei» lui Athanasie, locuri prin mănăstirile Moldovei, bine înţeles monahilor în mănăstirile de călugări şi monahiilor în cele de călugăriţe, «iar la cazul când ei ar refuza a se supune acestei măsuri, atunci să se alunge de unde au venit, spre a se curma scandalele provenite din modul vieţuirii lor, cu totul contrar canoanelor şi orânduelilor bisericii creştine ortodoxe» . Mitropolitul aprobă propunerea Consistoriului şi dă lui Athanasie şi tovarăşilor lui un termen de trei luni, în care, sau să se aşeze în mănăstirile şi schiturile ce le vor fi indicate de Mitropolie sau, dacă nu vor voi, «să se ducă la urma lor de unde au venit», ordonând totdeodată Consistoriului să nu mai îngădue acestor călugări de a mai trăi la un loc cu călugăriţele, «ci să·i osibească unii de alţii».
Drept răspuns, Athanasie cere să i se acorde un termen mai îndepărtat, pentrucă cel pus cade în mijlocul iernei, «când este cu greu a se strămuta», iar Mitropolia îi dă o păsuire până în Mai 1858, din nou însă «cu condiţia de a nu se mai îngădui vieţuirea la un loc a călugărilor şi a călugăriţelor». Refuzând propunerea de a fi repartizaţi pela diferitele mănăstiri ale ţării, Athanasie şi cu tovarăşii săi n'au vrut nici să se întoarcă la Cilic, ci au rămas în lsmail şi după Mai 1858, amânându-şi mereu plecarea şi «servindu-se de fel de fel de pretexte şi uneltiri viclene, încât abia la 1864 s'a putut efectua alungarea lui de pe teritoriul României».
Rezultă deci că, între anii 1853 şi 1864, Athanasie n' a mai fost în mănăstirea sa, care, distrusă, după toate probabilităţile, în vremea răsboiului Crimeii şi desorganizată prin împrăștierea călugărilor şi a călugăriţelor, a încetat desigur de a mai fiinţa, în acest interval de zece ani. În timpul aceluiaş răsboiu, se va fi întâmplat şi arderea bisericii, despre care ne vorbeşte Marele dicţionar geografic, consemnând astfel o ştire păstrată fără îndoială de vre-o tradiţiune locală. Numai aşa ne putem explica stăruitoarea întârziere pe care o pune Athanasie de a se întoarce în ctitoria sa, unde ştia desigur că nu va mai găsi nimic; după cum tot numai aceasta poate fi singura explicare a intenţiunii lui de a fonda o altă mănăstire în părţile Ismailului.
Insfârşit o altă dovadă a acestui fapt este împrejurarea că, silit în cele din urmă să plece, Athanasie se duce la Cilic, unde începe să-şi refacă şi să-şi organizeze din nou mănăstirea, căutând în primul rând să şi-o populeze. Mărturiile pe care le avem ne arată hotărât că, în această direcţie îşi îndreaptă el toate silinţele. Episcopia Dunării de jos semnalează aceste sforţări ale egumenului dela Cilic, despre care spune că «trimiţând emisari de ai săi, călugări şi călugăriţe, în Basarabia română, a smonit o mulţime de bărbaţi şi femei, dintre cultivatorii de pământ, a-şi lăsa casele şi a se duce la călugărie în noua mănăstire, ce era predicată ca un rai pământesc.»

 

„Gurul” de la Celic Dere. „Starețul are pe lângă sine o suită de cincizeci de fete”

 
Acţiunea întreprinsă de Athanasie găseşte răsunet îndeosebi printre Lipoveni şi creşte într'atâta, încât nu numai că atrage atenţia autorităților noastre bisericeşti, dar le şi alarmează prin proporţiile pe care le ia acestă propagandă. «Femeile fanatizate îşi lăsau bărbaţii, copilele părinţii, ba şi familii întregi, vânzând tot ce aveau şi prefăcând în bani, se duceau a se aşeza la mănăstirea lui Athanasie, depuind averile lor în mâna lui şi dându-se cu totul la ordinele lui». Şi astfel, ne spune acelaş raport al Episcopiei, «în curgere de câţiva ani, s'au adunat acolo o populaţie de 400 de indivizi, bărbaţi şi femei de diferite vârste».
Nu trece însă mult şi «raiul» lui Athanasie începe să se arate în toată realitatea lui. In Octomvrie 1867, trei femei din Ismail, dintre care una cu soţul ei, se plâng Episcopiei Dunării de jos  «că au fost amăgite de înşelăciunile cele mascate cu sfinţenie ale falsului cuvios şi că au depus în mânile lui averea şi copiii lor. Acum însă, convingându-se că el este un înşelător şi pierzător de suflete, - cer ajutor spre a-şi putea scoate copilele din acel loc de corupţie şi banii ce au depus acolo». Episcopia, la rându-i, dă «suplicele» lor în cercetarea Consistoriului, cerându-i să afle dela jeluitoare, «cu amăruntul toate circumstanţele ademenirii lor, a petrecerii lor în societatea lui Athanasie şi motivele ce le-au îndemnat a se retrage de acolo» .

 

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!

 

Cercetarea întreprinsă cu prilejul acestor plângeri şi consemnată în anaforaua Consistoriului din 12 Noemvrie 1867 ne lămureşte asupra vieţii monahale dela Cilic. Din depoziţiile făcute, rezultă în primul rând că, la această dată, mănăstirea lui Athanasie era încă tot mixtă şi că, deci, nu se clădise încă pentru călugări Cilicul mic sau Cilicul de jos. Vorbind despre organizarea monahală a mănăstirii, jeluitorii spun că egumenul «ţine oarecare rândueală călugărească şi bisericească», dar nu ia parte la ea. Ca ajutor în administrare, Athanasie şi-a luat pe una din monahii, pe care a numit-o «egumeniță». «Ea este a doua persoană, după el, în mănăstire, primeşte instrucţiuni dela dânsul, este nedeslipită  de el și i se pretinde considerațiune de mare sfințenie, ca și superiorului mănăstirii.» Jn afară de egumeniţă, stareţul are pe lângă sine «o suită de cincizeci de fete».
 
Mai departe, în text, sunt citate mai multe mărturii din jalbele unor foste călugărițe, ce descriu „necuvințele și scandalele” petrecute în noua mănăstire
 
„Şi mai interesante pentru vieaţa monahală dela Cilic sun datele pe care le putem culege din cazul fiecărei jeluitoare, în parte. Prima arată că, ducându-se în mănăstirea lui Athanasie, după sfaturile unei călugăriţe ce venise la lsmail şi-i descrisese «frumosul şi religiosul chip al traiului fratilor şi al surorilor dela acea mănăstire», s-a călugărit şi ea la Cilic; că în timp de doi ani şi jumătate cât a stat, ca econoamă a egumenului, «a cunoscut decadența morală în care se afla acea mănăstire, unde trăesc, la un loc, bărbaţi, femei şi copii» ; că s'a convins de «necuviinţa şi scandalele ce se săvârşesc de către însuş arhimandritul Athanasie», că acesta «este deapururi încunjurat de femeile şi fetele cele mai tinere, al căror trai este îndulcit în toată privirea, pe când ceilalți şi celelalte sunt reduşi la strictul necesar şi supuşi la munci grele»; că, deşi egumen, este un om «foarte corupt moraliceşte», ca unul care întreţine «relaţiuni neiertate cu unele din călugăriţe»; că, în sfârşit, Athanasie «s'a silit în tot chipul a o ademeni» şi pe ea, jeluitoarea, şi «n'a avut alt mijloc de scăpare decât depărtarea din acea mănăstire pângărită.»
 A doua «suplicantă» declară că «îndemnată fiind de alte persoane ce se dusese la mănăstirea lui Athanasie din Turcia» şi-a dat şi ea, în anul 1865, pe cele două fete ale ei, la mănăstirea Cilicului, spre a le închina cinului călugăriei; că copilele au fost trecute în acest scop peste Dunăre, într'o luntre trimisă de însuşi Arhimandritul Atlianasie; că ea, mama fetelor, informându-se apoi «dela persoane ce au vieţuit în acea mănăstire», despre «necuviinţele şi scandalele» pe care le săvârşeşte stareţul «cu monahiile şi cu femeile petrecătoare acolo, s'a hotărât a-şi lua copilele»; «că toate stăruinţele ei au rămas însă zadarnice, fiindcă superiorul nu numai i-a refuzat cererea, dar chiar a oprit şi convorbirea ei cu fiicele sale».
Însfârşit, cel de al treilea jeluitor cu soţia lui arată că, în anul 1867, s'au dus la Cilic dimpreună cu cei cinci copilaşi ai lor, «cu scopul de a rămânea acolo pentru totdeauna şi a-şi căuta de mântuirea lor sufletească», pentrucă, tot acolo, îşi trimeseseră mai înainte, în acelaş scop, pe cele patru fiice mai mari ; că în răstimp de patru săptămâni cât au stat în mănăstire au văzut: cum arhimandritul pregăteşte «pentru dânsul şi ale lui, îndeosebi, mâncări de carne, pe când celorlalţi le opria cu totul aceasta» ; cum «petrecea în chilia lui cu călugăriţele mai tinere» ; cum le spunea «vorbe neiertate» ; cum le îmbrăţişa; cum «şedea între ele desbrăcat, numai în cămaşe» ; cum făcea «şi altele ce nu se pot spune» ; cum însfârşit le cerea să socotească «sfinţite apa cu care el îşi spăla picioarele, precum şi peticile cu care se ştergea de sudoare, etc.». Şi atunci, urmează jeluitorii, văzând aceste «necuviințe, atât ei cât şi alte persoane au părăsit acea mănăstire şi, neîntorcând luarea aminte la toate afurisaniile lui Athanasie, şi-au luat copiii şi trei din fiicele ce le dedese acolo mai dinainte, iar pe a patra numită Epistimia, nu o pot lua, fiind de aproape păzită de servitoarele mănăstirii şi ascunsă, încât nu pot a o vedea măcar. Din această cauză sunt siliţi a aştepta în Tulcea, până ce-şi vor scoate şi pe acea fiică şi apoi să se reîntoarne la Ismail».
Pe temeiul acestor cercetări şi în urma cererii făcute de Episcopia Dunării de jos, Ministerul de interne dă ordin tuturor autorităţilor noastre din judeţele lsmail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila, să nu mai îngădue emisarilor dela Cilic de a mai cutreera satele, iar pe cei prinşi să-i dea pe mâna justiţiei. De altă parte, Ministerul nostru de externe, prin agentul său diplomatic dela Constantinopol, atrage luarea aminte Patriarhiei asupra cazului dela Cilic şi cere să se ia măsuri ca jeluitorii frustrați să intre iarăşi în stăpânirea banilor ce li s'au luat de Athanasie şi a copilelor ce le-au fost sechestrate de acelaş egumen. La 26 Februarie 1868, Patriarhia răspunde intervenţiunii făcute, comunicând agenţiei noastre că a luat act de cele ce i s'au relatat cu privire la Arhimandritul Athanasie dela Cilic, din provincia Dristra şi «că s'a grăbit a pune în lucrare măsurile proprii a remedia acel lucru, de care, la timp, va lua cunoştinţă şi onorabila reprezentaţiune a Principatelor-Unite».
Măsurile luate de Patriarhie ne sunt deocamdată necunoscute.”

 
#citeşte mai departe în „Analele Dobrogei”, anul IX, vol. II, 1928

 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Sursa foto: captura Youtube/arhiva TVR
 

Citește și:

#DobrogeaDigitala: Pământul Dobrogei – „o adevărată corabie a lui Noe”

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”

 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari