#DobrogeaDigitală Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

 

 
 
În luna februarie a anului 1879 apare una dintre cele mai vechi mărturii asupra stării Dobrogei, scrisă de baronul Willem D. Hogguer, un nobil francez, care a călătorit aici, chemat de „afaceri de serviciu”.
 
Scrisă într-un număr restrâns de pagini, mai exact 57, lucrarea se prezintă sub forma unui „jurnal de călătorie“, cu informații adunate sub titlul „Informațiuni asupra Dobrogei”. Însemnările baronului proiectează o imagine asupra provinciei unde francezul a fost nevoit să zăbovească, din pricina unei ierni neobişnuit de aspre și care a dus la întreruperea tuturor căilor de comunicaţie, după cum se arată în prefața cărții.
 


Importanța lucrării decurge, printre altele, din faptul că impresiile baronul d’Hogguer despre provincia pontică fac parte din izvoarele care alcătuiesc o opinie contrară altor autori – opinie culeasă, ce-i drept, din relatările altor călători contemporani cu baronul d’Hogguer - care afirmaseră că ţinutul ar fi peste măsură de insalubru. Este adevărat - afirmă baronul - că unele zone sunt afectate de friguri, favorizate de existenţa bălţilor şi a necunoaşterii de către locuitori a celor mai elementare reguli de igienă.
 
Willem D. Hogguer a vizitat Chiustenge (Constanța), Tulcea, Măcinul, Sulina, Medgidia (cu poziția sa importantă, sub raport comercial, agricol și strategic), districtul Babadag, „partea cea mai bogată, mai sănătoasă și mai interesantă din toată Dobrogea”. Și-a notat detalii despre păduri, saline, cariere, culturile de cereale, comerțul cu grâne, „lânuri” sau pește. Și-a îngăduit chiar să adauge sfaturi și sugestii despre îmbunătățirile care s-ar putea aduce economiei acestei provincii, sesizând potențialul său insuficient exploatat. Lucrarea este completată cu anexe prezentând tabele cu structura populației, prețuri practicate pe piața Tulcei sau produsele exportate din Chiustenge.
 
Seria de articole pe care le vom prezenta în edițiile următoare are rolul de a expune încă o opinie despre Dobrogea anului 1879. În câteva ediții precedente (vezi Citește și) au fost prezentate și alte impresii, astfel că lectorul își poate forma, în urma parcurgerii acestor opinii contrare în unele privințe, o imagine de ansamblu a Dobrogei din acele vremuri.
 
Prima parte a lucrării este dedicată „Considerațiunilor Generale“, în cadrul căreia sunt prezentate: stărea sanitară a Dobrogei, pădurile, bălțile, salinele Dobrogei. În ceea ce privește „Starea Sanitară a Dobrogei“, autorul prezintă în linii mari constatările sale, arătând locurile din teritoriu care păreau a fi mai mult decât insalubre, dar precizând că generalizarea creată de contemporanii săi în această privință ar fi exagerată căci „după opinia mai multor medici locuind de mai mulți ani în Dobrogea, resultă ca reputația de insalubritate ce o are este foarte exagerată“. Acestă secțiune am redat-o integral în edițiile trecute.
 
Tot în primul capitol al lucrării mai sunt regăsite informații privind pădurile, bălțile, salinele, carierele Dobrogei. Astfel că, cu ajutorul datelor colectate și prezentate de baronul d’Hogguer, dar și cu alte opinii prezentate (vezi Citește și), ne putem crea o imagine a Dobrogei, cu referire la domeniile antemenționate, de la sfârșitul secolului XIX. 
 
În cel de-al doilea capitol, intitulat „Cultura Generală“, autorul expune, în două rubrici distincte, „Grânele“ și „Lânurile“. Prima parte prezintă soiurile agricole cultivate pe pământul dobrogean. Trece în revistă date despre locurile fertile pentru cultivare, diferitele soiuri și cantitățile produse. Baronul spune că „nu există isul maşinelor agricole“, țăranii folosind mijloace primitive de cultivare. Amintește și de producția de vin, care este însă „de o calitate de tot proastă“.
 
Rubrica intitulată „Lânurile“ este dedicată prezentării producției de lână din Dobrogea. Datele colectate de autor sunt de interes, cu precădere pentru cei din domeniu, interesați de parcursul istoric agricol al Dobrogei. Sunt așezate în pagină informații despre tipurile de lână, prețuri, dar și cantitățile produse.
 
Cel de-al treilea capitol aduce în discuția „Populațiunea“ și „Comerciul“ localității Tulcea. Descrierea este îndestulătoare, în sensul în care autorul reușește să atingă toate punctele de interes pentru a putea completa, alături și de alte opinii, după cum am mai punctat, imaginea orașului Tulcea de la acea vreme.
 
Prima parte „Populațiunea“ include numărul locuitorilor tulceni, arătând evoluția de la anul 1864 la 1879, dar și alte detalii captivante. Autorul precizează că nu poate avea numărul exact, căci nu au fost transmise date despre locuitorii din spațiul reintegrat Dobrogei în anul 1878.
 
Trecem, așadar, la cea de-a doua rubrică  „Comerciul“, căruia autorul îi acordă o atenție aparte, dovadă spațiul larg dedicat acestor informații și multitudinea de date adunate. În prima partea a textului sunt prezentate intrările și ieșirile din portul Tulcea, produsele, prețurile, profitul, cantitățile. Trebuie subliniate observațiile pertinente ale baronului, el amintinând încă o dată de condițiile desuete de producție.
 
Rubrica este structurată sub forma unor paragrafe dedicate unei anumite teme. A doua parte prezintă: brânzeturile, peștele și icrele, cafeaua, tutunul, untdelemnul etc. comercializate sau produse în Tulcea la acea vreme.
 
Capitolul patru expune „micul oraș“ Măcin, al cărui poveste istorică impresionantă rămâne și astăzi neîndeajuns de știută și neabordată de autor în această rubrică. Sunt prezentate câteva informații generale, apoi, rând pe rând, sunt detaliate următoarele teme: producția, tutunul, vitele, pădurile etc. Este apreciată cultura viei, a tutunului și criticată pădurea din împrejurimi, care, spune baronul, „ca mai pretutindenea în Dobrogea, a fost devastată şi n-a fost exploatată de 20 de ani“.
 
Fiecare localitate este prezentată într-un capitol distinct, așa cum menționam mai sus. Bunăoară, localității Sulina îi este dedicată capitolul cinci, iar Babadagului capitolul următor.
 
După prezentarea Sulinei, urmează cea a localității Babadag, „partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“.
 
După cum este lesne de înțeles, baronul așează Babadagul, deși un „mic oraș“, în fruntea „bogățiilor“ Dobrogei. Orașul destul de dezvoltat, potrivit informațiilor prezentate de autor, dotat cu școli, biserici, comerț, administrație locală implicată, este denumit Baba Dag, ceea ce se traduce, din turcă, în „Muntele Tatălui“, sugerându-l pe Sari Saltuk Baba, cel care a venit, în aprox. secolul XIII d.H., pe aceste meleaguri pentru a răspândi credința musulmană.
 
Cel de-al șaptelea capitol, cel mai generos d.p.d.v. al numărului de pagini, este dedicat provinciei Chiustenge (Constanța). Potrivit împărțirii teritoriale de atunci, provincia Chiustenge comporta trei „districte“, anume: Chiustenge, Mangalia, Hârșova. Populația întregii provincii nu depășea 4000 de locuitori, potrivit baronului, fapt obișnuit pentru majoritatea localităților de la portul Mării Negre. Asemenea situației actuale, populația era „extrem de eterogenă“, fiind alcătuită din greci, turci, tătari, români, armeni etc.
 
Orașul Chiustenge este prezentat în trei părți: considerațiuni generale, comerțul și „viitorul probabil al orașului Chiustenge“. Începem discuția cu considerațiunile generale. Rubrica dedicată comerțului nu va face subiectului unui articol din această serie, deoarece datele prezentate sunt anevoios de lecturat și interpretat. Astfel că într-o ediție viitoare urmează a fi prezentat „viitorul probabil al orașului Chiustenge“.
 
În ceea ce privește expunerea generală a orașului, autorul atinge punctele de inters, axându-se pe port, urmând, în final, scurta observație a baronului Willem D. Hogguer despre „viitorul probabil al orașului Chiutenge“ care vizează structura și dotările portului. Istoria validează presupunerile baronului, căci în anii ce au urmat portul a căpătat o asemenea importanță.
 
Capitolul opt creionează prezentarea orașului Mangalia, așa cum l-a observat baronul Hogguer în timpul vizitei sale de la finalul secolului XIX. Willem D. Hogguer amintește despre importanța locului în timpul genovezilor, decăderea de mai apoi și situația din 1879, despre care spune că este deplorabilă. Insistă asupra potențialului imens al orașului, care ar putea fi exploatat eficient, dacă guvernul ar interveni.
 
Următorul capitol continuă periplul localităților, descrise de baronul Hogguer după vizitarea lor, cu orașul Medgidia, a cărui poziție „este fără îndoială cea mai importantă din Dobrogea, sub raporturile comerciale, agricole şi chiar strategice“. Autorul apreciază orașul, punctând importanța sa națională, ba chiar internațională. Informațiile prezentate sunt ferite, spune Willem D. Hogguer, „de la ori ce noțiune privitoare la interesele curat politice şi strategice“.
 
Al zecelea capitol este dedicat localității Cernavodă. Deși notat drept capitol distinct, conținut său redus ne îndeamnă a-l perpece mai degrabă o observație. În pofida „populațiunii reduse“ și a „comerciului nul“, baronul preconizează viitoarea importanță a localității, preconizare ce va fi confirmată de istorie.
 
Ultimul capitol al lucării „Informațiuni asupra Dobrogei”, scrisă de Willem D. Hogguer, este dedicat „considerațiunilor generale asupra stării actuale a Dobrogei“, adica starea din 1879, momentul publicării volumului. O generoasă critică este adusă întregii regiuni, care, deși comportă un potențial considerabil, de natură istorică, geografică, economică, comercială etc., poartă o grea „moştenire a unui sistem detot primitiv“, autorul făcând referire la fosta administrație otomană.
 
Observăm că una dintre soluțiile pe care le propune baronul constă în implicarea Statului în dezvoltarea social-economică a provinciei, care dacă nu va lua măsuri de-ndată, „este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“. Precizăm că în vechea organizare politico-administrativă a României noțiunea de „țară“ comporta și sensul de „provincie“ din stat, în acest caz prin „țară“ autorul referindu-se la Dobrogea. Este apreciată, totuși, activitatea prefectului de pe atunci, Remus Opreanu.
 
Textul de mai jos, ușor modificat din punct de vedere semantic pentru o lecturare mai accesilă, reprezintă rândurile scrise de d’Hogguer despre „Considerațiuni generale asupra stării actuale a Dobrogei“, capitol scris în anul 1879:
 
„În toată Dobrogea nu se vede de cât acelaşi lucru, afară de rare esceptiuni.
 
Oraşe vătămate de către ocupația militară în timpul răsboiului, sate distruse de bandele de circasiani şi de başibuzuci în momentul părăsirii de către poporațiune și autoritățile turcești.
 
Mai toate vitele au fost răpite de aceste bande.
 
D'abea jumătate din coloniștii tătari sau Turci s'au reinors în statele lor, după încheerea păcei.
 
Acești Colonişti se găsesc într'o stare necrezută de miserie. Vitele necesarii pentru munca câmpului le lipsesc, asemenea şi sămânţă pentru semănătură şi chiar necesarele de viețuit.
 
Dacă guvernul Român, care a şi început să distribuie ajutoare poporaţiunilor, nu va lua măsuri mai energice spre a le procura semințe şi vite, este foarte de temut ca o mare parte din el să se decidă a părăsi acestă țară. Partea care a suferit mai mult a fost districtul Chiustenge. Trebue să recunoașcem însă că d-l Prefect Opreanu îşi dă toate silintele spre a veni în ajutorul familielor sarăcite în contra rigorilor iernii, împărţindu-le chiar şi bani; şi se speră că va obține de la guvern semințe şi vitele necesare pentru plugărit; căci altfel ar rămâne şi în acest al treilea an fără resurse şi fară recolte.
 
Presenta stare a Dobrogei, întru cât privesce agricultura, se află foarte precariu. Ea este moştenirea unui sistem detot primitiv, turcii ocupându-se foarte superficialemente de agronomie.
 
În mai toate satele din Dobrogea este lipsă de pomi rositori, care ar putea să aducă multe resurse şi să devie chiar un obiect de speculaţie.
 
Vii asemenea nu esistă în interiorul Dobrogei. Cultura cânepei şi a inului nu se cunosc. Aceste doua producte ar fi îndestulătoare industriei femeiesci locală.
 
Câte familii n'ar putea să trăescă fabricând pânză de casă de in şi de cânepă! Femeile Tătare, Torce, Bulgare știu a le lucra; fiindca ele fac țesături de lână și de bumbac. Spre pildă Medgidie ar fi un loc foarte favorabil culturei acestor două plante“.
 
Descarcă gratuit lucrarea „Informațiuni asupra Dobrogei“ de Willem D. Hogguer din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Sursă foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“
#DobrogeaDigitală: O călătorie în timp - orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (I). Necesitatea unei reconstituiri istorice
#citeşteDobrogea: O călătorie în timp. Orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (II). Statuia, Delavrancea, plajele și primarii
#citeșteDobrogea: O călătorie în timp. Orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (III). Sala de Cură, edificii și străzi
Cum arăta Constanţa în perioada 1880-1895?: Populaţia, vechile străzi şi clădirile publice (I) (galerie foto)
#citeșteDobrogea: Populația Dobrogei și veniturile obținute în 1879
#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje: Starea economică a Constanţei în ajunul războiului din 1877
#citeșteDobrogea: Dobrogea după 1877, văzută prin ochii contemporanilor