Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:49 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Constantza”, un ghid de-acum șapte decenii, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

ro

19 Dec, 2019 00:00 2459 Marime text

Apărută în anul 1947, la Institutul de Arte Grafice „Dobrogea Jună” Constanța, această broșură de doar 19 pagini, intitulată „Constantza”, ne aduce în atenție urbea altui secol și altor obiceiuri, detaliind importanța curelor marine și efectele extrem de benefice pentru toți cei care aleg să petreacă vacanțele pe litoralul constănțean.





„Marea își exercită efectele sale binefăcătoare prin complexul de: aer marin, tonic și excitant, lumina vie a soarelui reflectat pe luciul albastru al mărei și prin apa bogată în săruri radioactive, cari stimulează toate funcțiunile organice prin temperatura, conținutul și mișcarea ritmică a valurilor spumoase (...).


Pentru vindecarea unui mare număr de boale, Constanța, cea mai renumită și încântătoare stațiune balneo-climaterică pe țărmul de apus al Mării Negre, posedă în cel mai înalt grad toate elementele esențiale ale unei astfel de stațiuni.
Helioterapia la Constanța este unică în Europa, prin faptul că plaja este orientată către răsăritul soarelui, iar razele au un maximum de intensitate și eficacitate terapeutică.


Grație climei, mărei și soarelui, Constanța este cu drept cuvânt regina stațiunilor balneo-climaterice din Europa. Sub acțiunea combinată a elementelor mai sus citate – după prescripția și supravegherea medicală – se vindecă un număr foarte mare de maladii și stări corporale deficiente.


La copii: anemia, cloroza, debilitatea, lipsa de apetit, întârzierea în creștere, tuberculoza osoasă articulară, peritoneală, supurațiile cronice, adenopatiile tracheobronchice. La adulți: în afară de unele afecțiuni citate mai sus, se tratează cu succes prin băi de soare făcute la malul mărei, stările de convalescență, de surmenaj, fracturile cari întârzie să se consolideze, stările neuro-artrice, reumatismele cronice și guta cu toate manifestările lor (dureri musculare, articulare, nevralgii de tot felul precum și afecțiuni ale pielei)”.
 

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA ÎN FORMAT PDF!



Bogat ilustrat, ghidul oferă perspectiva turismului într-o vreme în care renumita plajă Mamaia era situată la 6 km de oraș, legate fiind prin calea ferată pe care circulau între opt și 12 trenuri pe zi.
De asemenea, facem cunoștință cu spațiile de cazare și prețurile acelor vremi, dar și cu oferta de alimentație publică.


„Hoteluri de lux: Grand Hotel, strada Carol; Regina hotel, strada Lascăr Catargiu; hotel Boulevard, piața Basarab. La aceste hoteluri prețul unei camere cu un pat pentru o persoană și pe zi este de lei 145-220 variind după poziția, mărimea camerei și etaj. O persoană în plus în aceiași cameră (cu un pat) încă lei 40. Camere cu 2 paturi 250-300 pe zi.


Hoteluri clasa I: Imperial Pallas, strada Carol; hotel Regal, strada Carol; hotel Central, piața V. Alexandri, lângă Gară. Prețul zilnic al camerelor pentru o persoană este de 135-175 lei. Cu 2 paturi 185-270 lei.


Hoteluri clasa a II-a: hotel Continental, strada Carol; hotel Princiar, strada Ștefan cel Mare; hotel Bristol, strada Carol; hotel Comercial, strada Carol; hotel Metropol, strada Lascăr Catargiu; hotel Paris, strada Ștefan cel Mare; hotel Grivița, strada Carol și Hotel Căciulă, etc.”.



Citește și alte titluri din Biblioteca Digitală despre Constanța:


„Constanţa“, de Tudor Şoimaru

„Constanţa - eri, astăzi, mâine. Tomis, Kiustendje, Constanţa”, de avocat Scarlat Huhulescu

„Constanța Pitorească - cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații”, de Ioan Adam

„Călăuza excursionistului la Marea Neagră”, de A. Popovici-Bâznoşanu şi M.A. Ionescu

„Tomi - Constanţa“, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)

„Geografia județului Constanța și cu generalități asupra României”, de D. Bujilă și M. Mitache
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari