#DobrogeaDigitală Dunărea, acest „rege al fluviilor europene”

În „Analele Dobrogei”, anul 3, nr. 2, 1922, descoperim o traducere din Boucher de Perthes, fascinantul personaj, pe nedrept uitat, care a avut o contribuţie uriaşă la știința modernă, aflându-se printre precursorii arheologiei mondiale.

Născut la sfârșitul secolului XVIII într-o familie nobiliară franceză, de Perthes este autorul unei monumentale opere în trei volume, intitulată „Antichităţi celtice şi antediluviene”, o lucrare în care susține, cu entuziasm și talent, existenţa omului preistoric.
În incursiunile sale prin Europa, a călătorit și spre Constantinopol, pe Marea Neagră și pe Dunăre, în vara anului 1853, lăsându-ne câteva note interesante despre „cea mai dulce dintre mările lumii”, despre Dobrogea, ținutul dintre ape, sau despre fauna din Delta Dunării.
 


„E multă vreme de când, mi-aduc aminte, am văzut izvorând, micuţă de tot, din curtea unui castel princiar din ducatul Baden,- Dunărea, lstrul celor vechi, Donau al Nemţilor, acest rege al fluviilor europene. O regăsesc mare şi puternică, după un curs de două mii şi opt sute km. Aici curge între două maluri sălbatice, servind pe vremuri de hotar imperiului roman şi apărându-i contra barbarilor din nord. Astăzi apără, deasemenea, pe Turci contra Ruşilor. Dunărea scaldă cele mai multe provincii şi oraşe dintre toate fluviile noastre şi primeşte apele unui foarte mare număr de râuri dintre care cele mai principale sunt: Ens, Raab, Drava, Sava, March, Tisa, Oltul, Siretul, Prutul.

Ne minunăm de masa apelor sale; dar asta-i totul până acum, căci nu ne arată încă nimic din malurile lui atât de lăudate. Basarabia nu-i, de bună seamă, Russia cea frumoasă, şi nici Dobrogea nu-şi arată, în părţile astea, coasta ei surâzătoare.
Pe ambele ţărmuri, mereu mlăștini și veşnica trestie. Lebedele, pelicanii, egretele şi vulturii de mărime mijlocie - plutesc perechi deasupra bălţilor în care-şi caută prada. Câte un nor de fenicoptere sau de alt soiu de piciorongate, cu penele roşietice, mai schimbă din când în când priveliştea. Nimic mai vrednic de admirat decât reflexul pe care-l prezintă aceste păsări când cad în bătaia soarelui.

Ne urmăresc câteva clipe, apoi, spre marea noastră părere de rău, rămân în urmă. E foarte greu să determini cam ce păsări sunt acestea, odată ce nu le poţi observa decât în sbor. Totuşi iată, după cât mi-am putut da socoteala, cam ce pasări sunt cele mai obişnuite prin partea locului: barza era ciconia alba a lui Buffon şi ciconia ardea a lui Linne. O pasăre mai mică şi cu ciocul şi picioarele negre, socot că trebue să fie cocostârcul alb al lui Buffon, ardea alba a lui Linné. Pelicanul, alb şi cu aripele negrele, seamănă mult cu pelicanus onocrotalus al aceluiaş sau cu pelicanus crispus al lui Bruch. Vulturul este falco haliactus sau falco albicilla.

Câte odată inundaţia face să dispară orice urmă de verdeaţă. Atunci ai impresia că te găseşti pe un lac uriaş, iar corpurile de gardă ruseşti par nişte case plutitoare.
Bălţile şi mlaştinile acesta sunt străjuite, departe, pe ambele maluri, de nişte coline, care trebuie să fi fost pe vremuri vechile maluri ale fluviului, căci le găsim pretutindeni până la Viena şi poate că şi mai departe. Mai mult sau mai puţin ridicate, malurile acestea ating, în câteva lacuri, înnălţimea falezelor Mării Mânece sau a unor munţi de al treilea ordin. Cel puţin aşa par dela distanță. Aici nu întâlneşti alt soiu de arbori decât mesteacăni. Nici un sat şi nici un fel de locuinţă aproape, afară de corpurile de gardă: singurătate complectă[...]

Oamenii din partea locului vânează mistreţii adăpostindu-se într'un butoiu şi de acolo trag în fiară, ce-şi caută în toate părţile duşmanul. Câte odată se năpusteşte furioasă în butoiu, dar, cum de obiceiu această năpustire nu se repetă decât arareori, - butoiul rămâne nesfărămat.

Iarna, când locuitorii sunt nevoiţi să treacă cu caii şi căruţele lor prin pădure, ei au în totdeauna la dânşii câțiva tăciuni pe care-i țin mereu aprinşi până trec pădurea. E un mijloc să scape de lupi. Dacă cumva câteodată, cu toate acestea, lupii continuă să se apropie de cai, atunci omul asvârle în ei cu un tăciune de aceştia şi atunci e sigur că lupul va fugi.
Cauza vânatului bogat este, ca pretutindeni de altmintrelea, imensitatea pământurilor necultivate şi a pădurilor, rărimea oraşelor, precum şi gustul puţin desvoltat de vânătoare al oamenilor de prin părțile acestea.”
 
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei
#Analele Dobrogei anul 4, nr.2, 1928
#Boucher de Perthes

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: imagoromaniae.ro     

 
Citeşte şi: 

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: „A pune în dubiu stăpânirea românească asupra Dobrogei, înseamnă a clătina însăşi temelia ţării”

 #DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”  

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Ignoranța, cea mai mare primejdie socială