#DobrogeaDigitală In memoriam Virgil Teodorescu
15 Jun, 2022 00:00
15 Jun, 2022 00:00
15 Jun, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3374
Marime text
- Poetul, prozatorul, eseistul și traducătorul dobrogean Virgil Teodorescu s-a născut la Cobadin, în urmă cu 113 ani
La 15 iunie 1909, se năștea Virgil Teodorescu, scriitor prolific, autor a peste 30 de volume de versuri, eseuri și proză, reprezentant al mișcării literare de avangardă.
Absolvent al Facultății de Litere și Filozofie din București (1935), Virgil Teodorescu debutează literar la doar 19 ani (1928), în paginile revistei „Bilete de papagal”, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareș.
În 1932, editează la Constanța revista de avangardă „Liceu”, împreună cu Tașcu Gheorghiu și Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist.
Pe lângă poezie în limba română și franceză, scrie și un poem în "leopardă", care amintește de letrismul lui Isidore Isou și căruia îi dă o "traducere" nu lipsită de virtuți poetice.
Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată și influența lui Paul Eluard, din a cărui lirică a tradus după război.
A fost membru corespondent al Academiei Române și, timp de patru ani, președintele Uniunii Scriitorilor din România (1974 – 1978).
În paralel cu opera sa, a tradus din numeroși autori precum Guillaume Apollinaire sau George Gordon Byron.
În ciuda influențelor de tot felul, Virgil Teodorescu nu și-a uitat originile dobrogene, iar atașamentul pentru tărâmul dintre ape este evocat în repetate rânduri în opera sa.
Iată mai jos un fragment din „Cuvântul înainte” pe care l-a semnat în volumul „Dobrogea de ieri și de azi”, scris de regretatul publicist Simion Tavitian și apărut în anul 1984:
„Eu am descoperit lumea privind-o prin fereastra mirifică dintre Dunăre şi Marea Neagră, ea a pătruns în fiinţa mea şi circulă odată cu sîngele şi tot ce am scris şi tot ce am visat e legat de orizontul nesfîrşit al acestei nelipsite prezenţe.”
#citește mai departe în „Dobrogea de ieri și de azi”, de Simion Tavitian
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
Sursă foto: icr.ro
Citește și:
Poetul născut la Cobadin. Virgil Teodorescu-15 iunie 1909. Ce operă impresionantă are
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii