Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie. Medgidia la începutul secolului al XX-lea (galerie foto)

ro

27 Oct, 2021 00:00 3348 Marime text
  • Medgidia este oraşul întemeiat de sultanul reformator Abdul Medgid, ajutat de guvernatorul tătar Sayd Mârza Paşa, la 2 septembrie 1856.
Publicat cu ocazia Centenarului desăvârșirii unității naționale a statului român și împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la România, lucrarea „Medgidia-100 de ani de istorie“ este un album-document ce ilustrează ultimul veac de existență al orașului din inima Dobrogei.



Cartea profesorului dr. Adrian Ilie face parte dintr-o serie mai largă de lucrări dedicate orașului natal și este scoasă în format bilingv, în limba română și engleză, având, în plus, argumente introductive traduse în franceză, germană și turcă.

Subintitulat „Oameni, locuri, fapte. Trecut și prezent“ volumul adună, în cele 200 de pagini, mărturii despre devenirea  Medgidiei, de la începutul secolului XX și până în zilele noastre, trecând prin perioada interbelică, perioada comunistă și cea postdecembristă.
Materialul ilustrativ bogat se poate constitui într-un instrument ştiinţific, dar şi într-o lucrare de popularizare a imaginilor, fotografiilor şi documentelor ce aparţin istoriei dobrogene şi istoriei Medgidiei.
 

Medgidia la începutul secolului al XX-lea

 
„Medgidia, oraşul întemeiat de sultanul reformator Abdul Medgid, ajutat de guvernatorul tătar Sayd Mârza Paşa, la 2 septembrie 1856, a rezistat vremurilor şi Primului Război Mondial, înregistrând numeroase distrugeri din partea ocupanţilor, în special a bulgarilor.
Potrivit unei statistici germane din 1917, plasa Medgidia avea 31.464 de locuitori, iar potrivit altei statistici germane din anul 1918, număra 31.316 de locuitori. În urma celui de-al doilea recensământ, oraşul Medgidia, avea o populaţie de 3.656 de suflete.

Începând cu 24 noiembrie 1918, un batalion românesc se stabilea în oraş, acesta aflându-se din nou sub administraţie românească, localitatea se va reface, se va extinde şi îşi va spori populaţia.

Situaţia Medgidiei la începutul veacului XX, după sfârşitul războiului era dificilă. Locuitorii încercau refacerea locuinţelor şi se întorceau din bejenie. Administraţia locală se preocupa de refacerea infrastructurii, a clădirilor publice afectate de bombardamente şi de stricăciunile provocate de ocupanţi.

În şedinţa din 15 martie 1919, alături de primarul Aurel Oancea, îi găsim pe Gheorghe lonescu, Drăgan Şeitan, Ion I. Bârsan şi Eliaz Apaz. În discuţiile Comisiei interimare se punea problema creşterii cantităţilor de combustibil necesar şcolilor şi Primăriei, precum şi refacerea Palatului Comunal ce fusese ocupat de autorităţile bulgaro-germane şi suferise stricăciuni însemnate.

La 3 iunie 1919, Comisia interimară, prezidată de Aurel Oancea, punea în discuţie refacerea vieţii locuitorilor urbei. În acest context se întrunea o comisie formată din comerciantul Stan Sorescu, preotul Cristache Georgescu, Constantin Golea şi Alexa Fica, care urma să stabilească despăgubirile pentru fiecare familie în parte. Se specifica cu acelaşi prilej, distrugerea în totalitate a arhivei Primăriei.

Unii locuitori se ofereau să muncească voluntar pentru refacerea stricăciunilor provocate de război. Un exemplu îl reprezintă şi iniţiativa Batalionului X, în frunte cu maiorul Izet Aii Cadâr.

Datorită acestui fapt, datele cu referire la situaţia oraşului în primii ani ai secolului al XX-lea sunt foarte puţine şi nu ne permit să cunoaştem  în detaliu anumite aspect ale vieţii social-economice, politice şi culturale.“
   

 
Sursa foto: „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie
 
 Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANŢA“, de Marian Moșneagu. „Odiseea 2003“ - Memoria şi Marea
 
#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANŢA“, de Marian Moșneagu. Impresii de călătorie

 
 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari