#DobrogeaDigitală „Surghiunul” în Dobrogea și spiritul de frondă al Moisililor

Povestea genialului matematician român Grigore C.Moisil, născut sub soarele Dobrogei, este cuprinsă într-un volum semnat de văduva profesorului, „A fost odată... Grigore Moisil” , care ne prilejuiește descoperiri interesante despre viață și oameni speciali, cu destine memorabile.

Autoarea a creionat portretul lui Moisil punând laolaltă pagini de jurnal, note sau corespondență, din care se conturează drumul parcurs de profesor până la maturitate și recunoaștere, anii săi de formare, influența pe care familia, prietenii sau mentorii au avut-o asupra personalității sale în devenire.



Iată cum sunt prezentați înaintașii săi, mari cărturari și întemeietori de școală, prezentare din care descoperim ascendența dobrogeană a mamei sale și faptul că părinții lui s-au căsătorit la Tulcea, unde tatăl - arheologul și numismatul Constantin Moisil - a cerut să fie transferat și a funcționat aproape un deceniu ca profesor de istorie, înainte de a se muta cu familia la București și a deveni, în perioada interbelică, director general al Arhivelor Statului și, ulterior, membru al Academiei Române.
 
 

„Străbunicul meu, bunicul tatii, Grigore Moisil, — povestește Gr. M. în anul 1962 reporterului Jean Petrovici de la Studioul «Al. Sahia» — era preot și a fost unul din întemeietorii liceului din Năsăud. Dacă vrei să-ți spun un detaliu destul de bizar, el, Grigore Moisil și cu mine, ne-am născut amândoi tot la 10 ianuarie, dar, bineînțeles, în alt an. N-a fost ușor atunci, acum o sută și ceva de ani, să se înființeze un liceu românesc în Ardeal. S-a înființat la intervenția unor grupuri mari de români care voiau asemenea liceu. Printre ei era — nu zic că erau conduși — și străbunicul meu, parohul din Năsăud. Așa încât, familia mea e din Năsăud, străbunicul meu a avut legături intime cu înființarea liceului. Eu nu știu, poate fiindcă e străbunicul meu, dar mulți îl socotesc ca întemeietorul liceului din Năsăud. Eu n-am avut legături cu Transilvania decât mult mai târziu, legături sporadice.

Constantin Moisil (1867–1958), tatăl lui Gr. M., cărturar și erudit în domeniul arheologiei și numismaticii, este și un inițiator, în țara noastră, în discipline auxiliare ale istoriei: paleografie, heraldică, medalistică, sigilografie. Născut la Năsăud, Constantin Moisil, după studii în orașul natal, urmează Școala Normală din București. Alexandru Odobescu, directorul școlii, vizitând întâmplător Năsăudul, rămâne impresionat de activitatea fructuoasă a liceului, în ciuda vicisitudinilor social-politice, și oferă absolventului C. Moisil o bursă de studii la școala sa, care echivala cu Facultatea de Litere.

C. Moisil își începe cariera de profesor de istorie la Focșani. Peste un an, cere ministerului să fie transferat: „chiar și în Dobrogea“, provincie pe vremea aceea uitată de administrație și unde a te stabili echivala cu a te surghiuni. Acest „chiar“ al profesorului Moisil arată spiritul de frondă al Moisililor, care întotdeauna au înfruntat greutățile, nu le-au ocolit și uneori chiar le-au provocat prin felul lor dârz, intransigent și ironic.

C. Moisil, acest om discret, sobru și de o rară modestie, se dovedea la nevoie tenace și combativ. Este transferat în anul 1899 la liceul din Tulcea; aici nu se mărginește numai la activitatea lui de profesor de istorie. Pasionat de arheologie și numismatică, face cercetări în regiune și ajunge la câteva descoperiri importante.

Devenit cunoscut în lumea științifică, este adus ca specialist la Cabinetul numismatic al Academiei, la înființarea lui în 1910. Îl va conduce timp de 48 de ani. Totodată, este transferat la Liceul „Matei Basarab“ din București. Trece, în anul 1918, la Liceul „Spiru Haret“, unde va funcționa până la ieșirea la pensie. În 1923 este numit director general al Arhivelor Statului; înființează în 1924 Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie. Din 1948 este ales membru al Academiei.

În materie de istorie, Constantin Moisil avea idei socotite ca foarte înaintate pentru epoca sa. Preconiza un învățământ al istoriei bazat nu numai pe cunoașterea faptelor politice și militare, ci și pe evoluția vieții economice și social-juridice. Se opunea memorizării seci a faptelor și datelor.

Ca profesor de liceu, cerea elevilor săi înțelegerea cauzelor care determină schimbările istorice și cu toată exigența sa a fost un profesor iubit. Avea un umor sec: în 1944, în plin bombardament aerian asupra Bucureștiului, stătea în pivnița casei cu o carte. Întrebat ce citește, răspunde flegmatic: «Un roman polițist. Caut senzații tari.»

Tatăl meu (cu care am intrat în Academie în aceeași săptămână a anului 1948 — însă ca membru corespondent din 1912), spune Gr. M., arheologul și numismatul Moisil, a fost dintre aceia care voiau să practice o istorie mai precisă decât istoria poetică din vremea lui. Îi datorez, poate, nu numai că am devenit matematician, dar și că am încercat să fac o matematică mai puțin aridă decât se obișnuiește. (Viața Studențească, 15 Februarie 1967)

De mult istoria însemna, în genere, un roman ale cărui personagii erau popoarele și șefii lor militari și politici. Istoricul trebuia să aibă multă fantezie și nu era rău dacă avea și talent literar. Bineînțeles, și pe atunci existau «științele auxiliare ale istoriei», de exemplu numismatica, heraldica, precum și capitole rar studiate de istorici, cum erau istoria științelor sau istoria tehnicii. Acestea nu mai puteau fi opera unei fantezii debordante și poate că tata, dacă a ales din istorie arheologia, numismatica și arhivistica, e tocmai fiindcă acestea erau dintre preocupările istoricilor cele mai apropiate de științele exacte. Iată de ce aș spune că un anumit spirit al exactității și al explicației cauzale a fenomenului, cred că de la tata le-am învățat. (Almanahul Educației, 1969, p. 155).

Constantin Moisil se căsătorește la Tulcea, în anul 1901, cu Elena, institutoare, fiica învățătorului Hristofor și a Caterinei Nicolescu. Elena Moisil, femeie deosebit de deșteaptă, cu un spirit viu, receptiv la nou, dinamică, energică, interesată de pedagogie, era și ea înzestrată cu un puternic simț al umorului. În pofida staturii scunde și a înfățișării oarecum șterse, știa să se impună. Frumoasă nu era, dar această lipsă era cu prisosință compensată de o inteligență vie și un umor sănătos. A funcționat întâi ca învățătoare la Sulina, Tulcea și București, apoi ca directoare la Școala «Enăchiță Văcărescu», unde a și inițiat primele cursuri post-primare de doi ani. Elevii învățau astfel o meserie: broderie, croitorie, țesătorie, o limbă străină și primeau noțiuni de cultură generală. În 1923 a fost numită inspectoare pe regiunea București pentru aceste cursuri post-primare. Având o profundă aversiune față de învățământul mecanic, îi obișnuia pe elevii ei să judece, să privească critic, chiar și spusele propriilor lor profesori. «Nu crede tot ce ți se spune, judecă tu singur», obișnuia să spună. Și băiatul ei mai mare i-a urmat cu sfințenie sfatul, toată viața. A fost o căsătorie fericită. Cei doi soți se înțelegeau de minune. Datorită armoniei și climatului intelectual ce domnea în casa lor, Gr. M. a rămas toată viața un optimist și un om al cărții.”

#citește mai departe în „A fost odată... Grigore Moisil”
#autor: Viorica Moisil
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto: imagoromaniae.ro

Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Cu toții purtăm regretul câte unei cărți, pe care n-am citit-o”
 
#DobrogeaDigitală: „N-aș fi crezut că o găteală frumoasă poate să ascundă atât de bine urâțenia”

#Dobrogea Digitală: O scrisoare-mărțișor și o cafea „bine crescută”