Istoria Dobrogei - Populație - Popoare Slavii

Slavii sunt o ramificație est-central-europeană de tip satem (de la cuvântul avesticsatam„o sută”), a marelui grup indo-european, iar limba slavă face parte din grupa balto-slavă, alături de grupele traco-iliră, frigiană, armeană, dardică și indo-europeană a ramurei răsăritene satem a limbilor indo-europene. Grupa baltoslavică era formată din subgrupa baltică din care făceau parte limbile vechea prusiană, lituaniana și letona, și din subgrupa slavă care se împărțea în trei arii: sud-slavă cu limbile (slavă veche), bulgară, macedoneană, sârbo-croată și slovenă; vest-slavă cu limbile sorbo-luzaciană, cehă, slovacă și polonă și din aria est-slavă căreia îi aparțin limbile ucraineană, rusă și bielorusă. Teoriabalto-slavă susține că slavii și balticii au format, până la un anume moment dat, o comunitate etno-lingvistică mare și că slavii reflectă continuitatea unor grupuri etnice disparate, fără uncontur arheologic, la nord de Dacia.


Despre slavi, antichitatea greco-romanăclasică nu știa aproape nimic. Tacitmenționează, prin anul 98, că „la răsărit de germani se află un grup numit de ei Venedi, adică – au interpretat modernii – precursorii slavilor”. La fel și Pliniu cel Bătrân(sec. I) îi menționeazăpevenezi.
 
În opinia profesorului universitar S. Paliga (București) și a muzeografului E. Teodor (Muzeul Național de Istorie București),„Slavii sunt un popor vechi, a căror vatră de formare trebuie să fi fost fie în sudul și sud-estul Poloniei istorice (deci incluzând și sud-vestul Ucrainei de azi), fie ceva mai la est, în zona vest-centrală a Ucrainei de azi. Fie, ca un compromis, pe tot acest spațiu vast de la nord și nord-est de Carpați”.

În Prelegerile de Istorie Medie Universală (2004), profesorii universitari Zeno-Karl Pinter (Sibiu) și Ioan Marian Ţiplic(Sibiu) prezintă migrația slavilor astfel: „Cert este că în migraţia lor spre vest, au ajuns cel mai devreme în secolul al V-lea în zona Cehiei de astăzi, fiind reprezentaţi arheologic de cultura de tip Praga, iar în direcţia sudică ei pătrund, în secolele VII-VIII, până la Marea Adriatică prin triburile slovenilor şicroaţilor. Secolul al VII-lea a fost martorul a două mari valuri migratorii. E vorba de masiva înaintare a slavilor pe continent, de la o bază de plecare pe care Iordanes o situează, după cum am văzut, la mijlocul secolului al VI-lea, între gurile Dunării, Nistru şi Vistula”



Agricultura s-a menținut ca ramură principală a economiei, dar șicreşterea animalelor  în regiunile muntoase. Din punct de vedere social, triburile slave erau organizate în mari familii patriarhale – zadruga – sau familiile individuale care formau obştisăteşti. Primele formaţiuni statale au apărut în Balcani spre sfârşitul secolului VIşi începutul secolului VII, prin transformarea, pe de o parte, a funcţiei eligibile de jupan în funcţie ereditară – cneaz –, iar pe de altă parte, prin transformarea teritoriilor ce reveneau jupanului într-un fel de mici feude.
În Europa de sud-est, slavii au venit în contact cu creştinismul, care va favoriza răspândirea înaltei culturi bizantine, în timp cestabilirea unei religii monoteiste va întări puterea cneazului.
 
Despre sclaviniimenționați în sursele bizantine de la începutul secolului VI,  S. Paliga și E.S. Teodor susțin că erau „străini, barbari, necreștini – sau portretul dușmanului tipic (…) este relativ clar că, dintre cele trei etnonime (venedi, anti, și sclavenin. a.) folosite cu referire la slavi, unul singur (sclavenus, sclavus) are un etimon cunoscut și acceptat (…) Etnonimul va fi circulat, nu ne putem îndoi, la nivel colocvial, după cum stă mărturie forma românească șchiau, pl. șchei, perpetuarea formei latine colocviale sclavus, sclavi. Forma este astăzi învechită, dar se păstrează în toponimie, cel mai cunoscut fiind Șcheii Brașovului, slavii din zona Brașovului”.
Cei doi cercetători sunt de părere că primii care au folosit forma sclavus cu referire la nou-veniții dinspre nord erau romanicii răsăriteni, protoromânii. Etimonul pare să fie chiar slav slověninъ, pl. slověne„slavi”, deformat ca sclavenus, sclavinus, pl. sclaveni, sclavini. Păstrarea acestei rădăcini, derivată de la slovo„cuvânt”, ar fi un argument pentru a ideea că, în secolul VI, slavii care au intrat în contact cu romanitatea răsăriteană foloseau acest nume ca epitet tribal: „cuvântătorii”, adică „de-ai noștri, cei cu care ne putem înțelege”.
 
Gotul romanizat Iordanes (sec. VI)vorbeşte despre „numerosul popor al vinizilor, ce locuieşte pe o întindere imensă”, începând de la izvoarele Vistulei, şi este format dintr-o multe triburi. Totuşi, cu toată varietatea numelor etnice locale, vinizii, spune Iordanes, „sunt numiţi de cele mai multe ori slavinişianţi”. În opinia sa, vinizii, anţiişislavii sunt trei denumiri ale unuia şiaceluiaşi popor.
 
Fosta Dacie Traiană a devenit un teritoriu barbar (barbaricum), denumit Gothia, Gepidia sauSclavinia, atunci când se știa numele poporului ocupant. Daraceştia treceau mai departe spre sud, fascinaţi de bogățiaoraşelordin bazinul Mării Mediterane.
 
Singuri sau împreună cu altepopulatii nomade din stepele din nordul Mării Negre, sclavinii vor întreprinde numeroase expediții în Imperiu, fapt ce l-a obligat pe împăratul Iustin I (518-527) să încheie cu ei un acord prin care le acorda subvențiişi cetatea Turris (Turnu Măgurele).
În prima jumătate a secolului VI, grupuri de anţi rămân în regiunea Dunării de Jos, pentru ca în secolul VII să treacă masiv la sud de Dunăre, numele lor încetând a mai fi menţionat în izvoarele scrise. În 529, protobulgarii șianţiiau fostrespinşi de comandantul gepid Mundus și alte victorii a repurtatChilbudios,ofiţer de origine slavă în serviciul lui Justinian I (527-565), contra protobulgarilor, hunilor, slavilor şianţilor.Kutrigurii,protobulgariişislavii ajung până la Constantinopol, unde un alt comandant al lui Justinian I,  Belizarie,obține cu mare dificultate victoria.
 
Expedițiile avarilor și slavilor devin tot mai numeroasespre sfârșitul secolului VI, cândaceştia din urmă încep să se stabileascăla sud de Dunăre. În timpul domniei lui Mauriciu Tiberiu (582-602), ei distrug oraşe ca Dorostolon, Zaldapa [Abrit/Cadrilater- Bulgaria], Tropaeum etc, dezastrul de la Tropaeum fiind dovedit de descoperirilearheologice. Pe de altă parte,  bizantinii conduşi de Comentiolusobţin o victorie lângă Tomis, iar comandantul Priscusînvinge la Gurile Dunării pe Ardagast, conducătorul sclavinilor.El traversează fluviulşi pe râul Ilivakia (Ialomiţa?) îl·ia prizonier pe Musokios, alt şef de trib al sclavinilor. În schimb, comandantul Petruseste înfrânt și este înlocuit cu Priscus, care reuşeşte, în anul 600, să impună avarilor o pace, cu preţul unor mari sume de bani, iar pe sclavini să-i menţină la nordul Dunării. Dar răscoală soldaţilor de la Dunăre se încheie cu urcarea pe trona centurionului Focas (602-610). Criza internă facilitează marele atac al avarilor și slavilor, aceștia din urmă începând să se stabilească treptat în toată Peninsula Balcanică. Slavii vor fi acceptaţi în imperiu şi vor constitui o importantă categorie de contribuabili în agricultură, unde vor institui obști teritoriale.
 
După ce protobulgariis-au stabilit în Balcani în 681, ei și-au fixatcapitala la Pliska, între Şumlaşi Varna. Ei reprezentau de fapt o enclavă în masa tracilor romanizațişia celor șapte triburi slave care constituiseră aşa-numitele sclavinii,urmând o inerentă simbioză slavo-bulgară.
 
Incursiunile slavilor și a altor migratoriau dezechilibrateconomia provinciei Scythia Minor, și, ca urmare, emisiunile și circulația monetarăau încetat. Deși nu există informațiidespre relaţiile dintre proprietari (honestiores) șipopulația rurală (humiliores), istoricul Adrian Rădulescu (1932-2000) admitea că aceasta din urmă includea și mulți barbari, inclusiv slavi. Pe de altă parte, A.Rădulescu a respins aprecierea recentă a istoriografiei bulgare (Dobrudza. Etudesethno-culturelles, Sofia, 1987), potrivit căreia la sosirea slavilor şiprotobulgarilorDobrogea era oterradeserta.



Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, ed. II revizuită, ExPonto, Constanța, 1998
***, Slavi-Anții, „Enciclopedia Dacica”, https://www.enciclopedia-dacica.ro/
Mihai Traistă, Venedi, anti sau sclaveni?, https://wwwmihaitraista.blogspot.com/
Florin Curta, Apariţia slavilor, traducere de Eugen S. Teodor, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2006;
Maria Comşa, Directions et étapes de le pénétration des Slaves vers la PéninsuleBalkaniquesauxVIe-VIIesiècles, in „Balcanoslavica, Belgrad”, 1, 1972, p.9-28;
Lucien Musset, Invaziile. Al doilea asalt împotriva Europei creştine (secolele VII -XI), vol.II, Bucureşti, 2002, p.70;
Gheorghe Teodor, Unele consideraţii privind originea şi cultura anţilor, în „Arheologia Moldovei”, 16, 1993, p. 205-212;
Alexandru Madgearu, Continuitate şi discontinuitate culturală la Dunărea de Jos în secolele VII -VIII, Bucureşti, 1997, p.168;
Igor Corman, Migraţiile din teritoriul dintre Carpaţişi Nistru în sec. V-VII. Problema anţilor, în „Revista Arheologică”, Chişinău, 1, 1993, p.93-99;
Maria Comşa, Slavii pe teritoriul RPR în sec. VI-IX, în lumina cercetărilor arheologice, în „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, București, X, 2, 1959, p.66-68.
Sorin Paliga&Eugen Teodor, Arheologia şi lingvistica slavilor timpurii. O altă vedere de la Dunărea de Jos, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2009;
Vasile Mărculeţ, Dacia în cadrul politicii dunărene a lui Justinianus I, în „Dacoromania”, 35, 2008, p.48-52;
Zeno-Karl Pinter& Ioan Marian Ţiplic, Prelegeri de Istorie Medie Universală, Sibiu, 2004.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 
Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei – Populație – PopoareGoții (V)