Arhivele Naționale ale României, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)
09 Mar, 2022 00:00
09 Mar, 2022 00:00
09 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1651
Marime text
Cu ocazia „Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989“,Arhivele Naționale ale României, prin intermediul directorului Cristian Anița, a transmis următorul mesaj de comemorare a victimelor regimului comunist:
Câteva considerații personale cu privire la deținuții politici din România
Sursa foto: http://arhivelenationale.roÎntrucât îmi solicitați un scurt mesaj cu privire la una din zilele importante ale memoriei națiunii noastre, îndrăznesc să vin doar cu câteva lucruri care mă leagă de drama deținuților politici din România și de Rezistența anticomunistă a primilor ani ai democrației populare.
Astfel, în primul rând, m-a onorat cu prietenia sa profesorul Buracu Mihail, căruia i-am tehnoredactat câteva din cărțile de versuri publicate, dar, mai important, cred că am avut un rol în acceptarea de către dumnealui a rememorării iadului de la Pitești și publicarea în 2003 a volumului „Tăblițele de săpun de la Itșet-ip”, volum apărut cu greu, după multe discuții purtate în curtea casei domniei sale, unde de multe ori dezbăteam până târziu oportunitatea apariției acestei mărturii și forma pe care urma să o aibă. Și pentru ca demersul păstrării memoriei să se întregească și să își găsească împlinirea, a acceptat, cu delicatețea naturală pe care numai dumnealui o putea avea, să doneze Arhivelor Naționale de la Mehedinți arhiva familiei, începând cu documentele provenind de la ilustrul său părinte, preotul iconom stavrofor Coriolan Buracu, luptător pentru unirea Banatului cu România și deținut politic în primii ani ai comunismului, asemenea fiului Mihail. Am avut privilegiul să fiu cel care a preluat această arhivă, să o prelucrez și să o pun la dispoziția publicului, astăzi fiind accesibilă la sala de studiu a Arhivelor Mehedințene.
Apoi am încercat să caut cât mai multe despre rezistența anticomunistă în arhivele locale, descoperind pentru prima dată informații despre „bandele reacționare” din zonă, mai ales despre Nae Trocan, prilej pentru a publica câteva articole pe această temă în presa locală, iar, în final, cercetările m-au dus spre urmarea unui master despre comunism în România finalizat cu o disertație cu titlul „Rezistența armată anticomunistă în Sud-Vestul României”.
Închei felicitându-vă pentru inițiativă și cu speranța că mărturiile celor trecuți prin iadul concentraționar vor continua să ajungă la instituția memoriei numită Arhivele Naționale, pentru a fi păstrate și puse la dispoziția publicului astfel încât să nu uităm niciodată!
Cristian ANIȚA
DIRECTOR
Arhivele Naționale ale României
Citește și:
De la Memorialul Sighet la Memorialul Poarta Albă (VIDEO)
Au pătimit apărând credinţa şi demnitatea poporului roman. 9 martie - Ziua Detinuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii