Unde au fost îngropate victimele Canalului Dunăre-Marea Neagră. Mărturiile zguduitoare ale unui fost primar (GALERIE FOTO)

 
Fostul primar al localității Valea Neagră în perioada anilor 1963 – 1966 a dezvăluit unde erau îngropați morții care lucrau la Canalul Dunăre-Marea Neagră din timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
 
 
Pământul Dobrogei e plin de osemintele celor care au pătimit în lagărele de muncă situate de-a lungul Canalului. Deși au trecut mai bine de șapte decenii de la acea perioadă neagră din istoria țării noastre, nimeni nu a săpat după ei. Oasele lor s-au făcut pulbere în malurile de pământ unde au muncit până la ultima suflare, în vreme ce torționarii lor au avut o bătrânețe liniștită și au murit cu biografiile curate, cu mici excepții.



Vasile Gămălan, fost primar al localității Valea Neagră, care și-a schimbat numele în Lumina pe vremea mandatului său, dezvăluie că mulți deținuți politic care au murit în colonia de muncă Peninsula, în prezent cartier al orașului Năvodari, își dorm somnul de veci la marginea cimitirului din Lumina, fosta Valea Neagră, sau pe malurile Canalului, peste care s-a basculat pământ.
 

Noaptea, morții erau duși la groapă

 
Înhumarea victimelor avea loc noaptea. „Odată, treceam pe acolo, după ce fusesem la o fată, că era în drumul meu, eu locuind atunci pe strada Liliacului. Am văzut mișcare la marginea cimitirului și m-am oprit. «Circulă!», mi s-a zis. Dimineața, am văzut o groapă proaspătă. Morții erau transportați la groapă cu aceeași căruță cu care se aduceau alimente la colonie“.

În prezent, a fost ridicată o troiță în colțul cimitirului din Lumina, cam în zona în care se presupune că ar fi și gropile victimelor Canalului. Nimeni însă nu a săpat vreodată acolo pentru aflarea adevărului. Nimeni nu mai smulge bălăriile de pe mormântul simbolic.



Dacă unii dorm somnul de veci în pământ sfințit, alții au sfârșit în valea dintre calea ferată și fosta livadă cu pomi fructiferi a CAP-ului. „Acolo sunt toți. Mi-a mărturisit comandantul, care mi-a zis: «Unde să-i îngrop?». Peste ei s-a basculat pământ și pietriș de la săpăturile canalului. Nu-i mai găsește nimeni. Câți morți sunt acolo...“ spune el cu tristețe.
 
 
 

Morții din arhive

 
Cândva, în arhivele localității, despre care în prezent nimeni nu mai știe unde se află, Valea Neagră fiind când comună când sat al altei comune raionale, respectiv Medgidia, Gheorghe Gămălan a găsit dovezi: „Erau mulți morți, toți de la Peninsula: mort prin împușcare, mort prin spânzurare, mort prin sufocare... Au venit urmași, le-am eliberat copii după certificatele de deces. Morții erau din toate zonele țării. Nu era voie să sape cineva ca să recupereze mortul, iar cei din lagărul Peninsula nu avea voie să dea nicio relație“, spune fostul primar.
 

Călăii lagărului de muncă

 
În memoria sa apar și cei doi călăi ai lagărului Peninsula, care băteau deținuții:  „Unul era Dabu, din Lumina. După mulți ani, m-am întâlnit cu el în autobuz. A încremenit când m-a văzut“. Soarta celuilalt a fost crudă: a murit lovit de o mașină, chiar la ieșirea din Constanța. „Nici comandantul fostului lagăr, Nicolae Stelea, nu a murit de moarte bună“. Din câte știe fostul primar, acesta a murit la Revoluție, la București, împușcat. Unii l-au recunoscut: «Asta-i criminalul de la Peninsula» și l-au împușcat.


 

Anul în care toate animalele au murit de foame

 
De altfel, destinul lui Gheorghe Gămălan este legat de cel al Canalului. Bătrânul care s-a născut în satul Vadu, într-o familie numeroasă, cu zece copii, a supraviețuit războiului, apoi secetei. „În ’47 au murit toate animalele de foame. Oamenii nu aveau ce mânca. Se urcau pe plug ca să pună semințe în pământ. Puneau trei boabe în pământ și unul în gură. După trei ani de chin, a dat Dumnezeu în al patrulea an o recoltă de a scăpat toată lumea de sărăcie. Atunci, am luat doi viței pe care i-am crescut eu și i-am făcut boi de jug. Îi chema Breazu și Bujor“, povestește el. Cu acești doi boi a lucrat, alături de tatăl lui, la șantierul Canalului, alături de deținuți. „Era obligatoriu: cine avea animale trebuia să vină să care pământul ca să se facă o linie ferată sub un mal de pământ și am săpat până am terminat malul. Împreună cu tata, căram pământul cu căruța cu boii. Tata săpa și încărca și eu descărcam. Din satul nostru erau vreo 10 căruțe. Oamenii liberi cărau pământul, iar deținuții îl taluzau.

Erau și fete alături de noi, băieții. Așa s-a făcut linia de cale ferată pentru Combinatul chimic Năvodari, între Valea Neagră și Năvodari. Calea ferată venea de la Constanța de la gara generală, traversa Ovidiu, Lumina și ajungea până la betonaj, unde e Midia. Acolo era capătul de linie“, povestește el. Seara, erau duși să doarmă la Gara din Năvodari, în niște barăci. Acolo primeau o porție de mâncare și oamenii, dar și animalele. Deținuții însă, erau duși la colonia din Peninsula.
 

Lagărul Peninsula, șters de pe fața pământului

 
Praf și pulbere a rămas și din lagărul de la Peninsula. Nu a mai rămas piatră peste piatră. De la an la an, bălăriile și mizeria acoperă încet, dar temeinic, zidurile fostei colonii și apoi a penitenciarului. Localnicii au transformat spațiul, despre care știu că l-a luat Armata, în groapă de gunoi. Dacă ai curajul să dai cu piciorul mizeriile strânse pe terenul viran, descoperi și intrarea în carceră, locul unde deținuții primeau pedeapsa după pedeapsă.



Dar nu amintirea dispărută a celor au muncit aici în lagăr îi supără pe mulți din actualii localnici, ci lipsurile lor de zi cu zi, pe care și le îneacă la cârciuma din centrul cartierului orașului „unde soarele sărută marea“. Aici, tineri și bătrâni, care au apucat vremurile când în Peninsula exista cinema, iar florile zâmbeau flori de pe marginea drumului unde acuma duhnește a mizerie și sărăcie, sunt condamnați să trăiască împreună. Câteva case mai acătării mai spală din rușinea cartierului Peninsula, scăldat de Magistrala Albastră.
 

Morminte care sunt distruse de tractor

 
Oamenii se plâng de faptul că nici pe morți nu au unde să-i mai ducă. La cimitirul Mamaia Sat, situat pe drumul dintre Lumina și Năvodari, care abia se mai zărește, nu mai au voie să sape gropi de câțiva ani. „Au venit și ne-au spus că nu mai avem voie să ducem morții acolo. Acum ceva timp, se lucra la un hidrant și au venit patru mașini negre și au spus că sunt «îngropați oameni la țeavă». Sunt oameni grei îngropați acolo“, a tras concluzia un localnic.


Într-adevăr, cu greu mai descoperi cimitirul din Mamaia Sat. Trebuie să fii foarte atent la pâlcul de copaci care se zărește de pe drumul național. Apoi, dacă urmezi drumul printre bălării, dai de prima cruce. Ultimele înmormântări, dacă e să ne luăm de pe inscripțiile de pe cruce, au avut loc în anul 2020. Morți mai noi sau mai vechi, cu toții au aceeași soartă: să rămână fără mormânt. La fiecare lucrătură a pământului, sapa tractorului mai ară o cruce, mai trece peste un mormânt. Dovadă sunt semnele pe care aratul le-a lăsat în locul unde cineva a lăcrimat lângă un mormânt. Cândva delimitat de un gard din care se mai zărește doar o latură, cimitirul mai este acum doar în voia Domnului.


De acest cimitir nu se mai ocupă nimeni. Nimeni nu știe cine a eliberat acte de înhumare, nici în urmă cu câțiva ani și cu atât mai mult nici înainte de începerea lucrărilor la Canal. Într-un răspuns primit de la Primăria Năvodari, se arată faptul că municipalitatea nu a repartizat locuri de înhumare în vechiul cimitir Mamaia sat, care „a funcționat înainte de construirea Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, perioadă în care satul Mamaia era arondat localității Valea Neagră, transformată în comuna Lumina în baza Decretului nr. 799/ 1964“.



Prin reorganizarea administrativă, satul Mamaia a fost arondat Orașului Năvodari, „fără a fi predate documente cu privire la acest cimitir“. Nici la Lumina, fosta Valea Neagră, nu mai există în arhive documente care se referă la acest cimitir.  Într-un răspuns oficial trimis de reprezentanții Primăriei Lumina se arată faptul că „nu deținem documente despre fostul Cimitir Mamaia Sat și nici informații cu privire la înmormântarea deținuților politici care au decedat în perioada construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră-Poarta Albă-Midia Năvodari“.
 
 
 Citește și

Fostul comandament al lagărului de la Periprava din anii ’50 - ’60 este acum un hotel de patru stele, care se numește „Ultima Frontieră“ (GALERIE FOTO)

Paradisul din Periprava, înconjurat cu gard electric. Inspectorii nu l-au găsit (GALERIE FOTO)
 
 

Galerie foto: