Torționarul care a fost avansat în grad chiar la Revoluție. Ororile din lagărul lui Dumitru Gheorghe Boștină „Am stat o lună legat cu mâinile la spate şi cu lanțuri bătute în nituri la picioare“ (GALERIE FOTO)

 
Colonelul Gheorghe Boştină, care în tinerețe a semănat teroarea printre deținuții închiși în Colonia de muncă Ostrov și la Penitenciarul Galați, a fost avansat în grad chiar în zilele Revoluției din Decembrie 1989, printr-un decret semnat de Ion Iliescu, președintele Frontului Salvării Naționale.
 
În zilele în care românii învățau ce înseamnă libertatea, Ion Iliescu, președintele Frontului Salvării Naționale, a semnat Decretul 23 din 28 decembrie 1989 prin care colonelul Boștină Dumitru Gheorghe a fost avansat la gradul de general-maior, alături de alți tovarăși care activaseră în Ministerul de Interne.

Anii au trecut și această informație ar fi rămas la sertarul istoriei dacă în anul 2016, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc nu depunea o sesizare penală pe numele fostului torționar, acuzat de decesul a 100 de deţinuţi politic din lagărele de muncă.

Profil de torționar: de la voluntar pe șantier la locțiitor politic

Apă din lacul plin de mormoloci, broaște și șerpi

 
Pe vremea cât a activat la lagărul de muncă Ostrov, care avea în componență coloniile Ostrov, Dăeni, Salcia, Grădina, Stoenești, Frecăței, a făcut tot ce-a putut să le facă viața grea deținuților politic, alături de alți torționari. 

„Acolo, la Grădina, am fost în ’60, ’61, ’62. [...] Ieşeam la prăşit porumb, sfeclă, scos sfeclă, curăţat sfeclă... Tot timpul aveai treabă. […] Dimineața la ora 5 era deșteptarea, iar dacă erau luni de toamnă sau de iarnă, la 5 era noapte... Şi intrarea în colonii se făcea tot noaptea... De dimineaţa până noaptea erai la muncă silnică... La lucrările de la dig ne ţineau de dimineaţa de noapte, până noaptea... Şi trebuia să-ţi faci norma... Şi uite ceva ce am uitat să-ţi menţionez: dacă nu făceai norma de 3 metri cubi pe zi, te oprea în poartă şi te bătea. Ăsta era unul din motive... [...] Era dimineața un fel de cafea cu pâine şi cu o bucăţică de marmeladă aşa cam ca jumătate de cutie de chibrituri. Atât! La prânz felul întâi, felul doi cu turtoi şi seara iar o feliuţă de pâine, cu felul doi. [...] Dar când era timp de persecuţie, ne persecuta pe toţi. Atuncea îţi căuta motive când veneai de la muncă, de la câmp, şi te băteau. Te oprea în poartă şi-ţi dădea 10, 15, 20, 30, după cum apreciau ei... [...] Erau situaţii când ţi-era sete şi n-aveai de unde să bei, că nu veniseră ăştia cu putinile de apă, şi trebuia să bei apă din lac. Şi erau mormoloci, broaşte, şerpi, tot ce vrei... Dădeai apa aşa la o parte, şi erai bucuros că ai găsit-o...“, povestea într-un interviu fostul deținut Ovidiu Orceag, condamnat la 15 ani muncă silnică.

Mărturia sa a fost publicată de Cosmin Budeancă, istoric și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc în volumul „Experienţe carcerale în România comunistă“.
Ioan Șt. Popa, arestat în anul 1959 şi condamnat la trei ani de închisoare, și-a ispășit pedeapsa în mai multe locuri de detenție: Uranus, Jilava, Salcia, Grădina, Ostrov, Luciu-Giurgeni. Mărturiile lui, publicate în același volum, sunt terifiante: „Și când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau seminţele băgate printre scânduri, şi luam cu surcelu’ şi scoteam câte un bob din ăla şi îl molfăiam în gură de foame... aşa eram de înfometaţi. Mâncarea până la urmă o împărţeau brigadierii, care erau oamenii lor, erau informatori... Dacă vedeau o jumară într-un ciubăr din ăla, învârtea aşa de bine polonicu’ încât o lăsa la urmă pentru el. Mereu se învârtea aia pe lângă polonic... şi îţi dădea tot zeamă chioară. […] N-am văzut acolo foc în 3 ani de zile, nimic...“.

Gândire de caraliu: „Bătrânii şi aşa or să moară, dar ăştia tineri trebuie ucişi...“

„Mergeam iarna la cules de porumb din zăpadă, galbenă, cu pulbere... Şi mâncam porumb, băi, ca porcii, ca să ne treacă de foame... Şi porumbu’ ăsta într-adevăr face gaze... Şi nu era de ajuns, şi mai băgam şi în cizme, prin izmene, pe unde dracu puteam... Ştii? Ca să nu vadă ăia din poartă la întoarcere. Şi mâncam. Şi unii au cedat. Acolo mâncarea era problema număru’ unu’ a supravieţuirii. Pentru că, eu, de exemplu, am 1.86 înălţime, şi aveam 52 de kile... Eram distrofic în ultimul hal. [...] Ei aveau următoarea raţiune: bătrânii şi aşa or să moară, dar ăştia tineri trebuie ucişi... Şi atunci ne supunea’ la un regim de muncă silnică epuizantă, şi de teroare ca să te-nnebunească. Asta era! Diagnosticul era degradare fiziologică, biologică. Eu şedeam pe lângă popi, şi făceam şi norma lor, şi tot pe mine mă bătea... că îţi spusei, pe lângă că ne scotea la muncă ne mai şi bătea...“.

Țăran și universitar cu studii la Sorbona, la aceeași muncă

„La Grădina ne scotea la muncă, la prăşit de porumb şi la sfeclă. Eu fiind copil de ţăran am muncit cân’ am fost copil, c-am avut pământ, şi ştiam cum să prăşăsc... Dar nenorocirea a fost c-au fost profesori universitari care nu ştia’ cum arată porumbu’ mic sau sfecla... cum a fost profesoru’ universitar Musceleanu din Bucureşti, profesoru’ Enache de la Iași, care avea studiile făcute la Sorbona, profesoru’ Muscă de la Galaţi... Îi bătea nenorociții ăştia de gardieni cu parele, domnule. Bine, am luat şi eu bătaie... […] Da’, io am făcut izolare în Balta Brăilei de mi s-a urât... Am stat o lună de zile legat cu mâinile la spate şi cu lanțuri bătute în nituri la picioare, pentru că așa a zâs ei... tentativă, de evadare“.
 

Morții din lagărul Salcia, dezgropați