Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea145 Aurel Presură, director general RAJA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

14 Nov, 2023 17:00 2507 Marime text
 


 
Cu ocazia aniversării a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Aurel Presură, director general RAJA Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 

Noi, dobrogenii chiar dacă nu suntem toți nativi, suntem cei care iubim și apreciem acest meleag și avem obligația să-l dezvoltăm și promovăm. Dobrogea nu e numai marea și sezonul estival. Dobrogea este și Dunărea cu delta, toate cetățile romane, munții Măcinului și lanțul aparte de mânăstiri, încărcate de sacralitate, din care amintesc doar Mânăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, poarta creștinismului în România. Nu pot să nu menționez Cetatea Histria, prima așezare urbană de pe teritoriul țării noastre și prima colonie grecească de la Marea Neagră, dar și Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, ce ne amintește de luptele dacilor cu romanii, primul moment al genezei poporului nostru.

Tot aici în Dobrogea au apărut și primele sisteme centralizate de apă potabilă. Existentă încă din vremurile antichității grecești de pe teritoriul curent al țării noastre,  Constanța reprezintă cea mai veche așezare continuă din România, formată la început din coloniștii greci veniți din Milet. În momentul cuceririi romane, așezarea a devenit un punct important în noua provincie romană, ceea ce a dus la sporirea considerabilă a cantității de apă necesară cetății. Astfel au apărut primele sisteme centralizate de alimentare cu apă constând într-un apeduct care pornea din zona Pescărie din Mamaia şi urma linia mării.
Dar dezvoltarea și extinderea sistemelor actuale, nu de puține ori, au scos la lumină vestigii antice neștiute. De aceea, munca noastră are și o încărcătură aparte, responsabilă față de istoria locurilor, față de toate monumentele istorice de pe acest tărâm binecuvântat. Cu toții, trebuie să ne implicăm și să valorificăm, să protejăm, să promovăm, astfel încât mărturiile de peste 2.000 ani să rămână în istorie și peste alte milenii!
 
La mulți ani, Dobrogea!

 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:  

Dobrogea 145, expoziție despre cetățile antice și Palatul Reginei Maria din Mamaia, în Parlament. Semnal pentru autorități despre nevoia de protejare a patrimoniului


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari