LIVE VIDEO+TEXT Expoziția „Dobrogea 145” și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (GALERIE FOTO+VIDEO)

ZIUA de Constanța, Info Sud-Est și Heritage Constanta lansează astăzi de la ora 15.00 expoziția „Dobrogea 145” și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, pentru a marca 145 de ani de la instalarea primei administrații românești în Dobrogea. 
 
Reamintim că expoziția a fost expusă prima dată la Palatul Parlamentului, în București, și a putut fi vizitată în perioada 14 – 22 noiembrie 2023.
 
Expoziția cuprinde două secțiuni, referitoare la Palatul Reginei Maria din stațiunea Mamaia și la cetățile dobrogene, și prezentarea volumului „Dobrogea 145 - De la grecii din Milet la generația millenials”.
 
Expoziția este organizată de două publicații locale cu experiență și tradiție în monitorizarea patrimoniului cultural și istoric al Dobrogei și în campanii de mediatizare a monumentelor istorice aflate în pericol.
 
Evenimentul este organizat sub forma unui manifest menit să atragă atenția autorităților locale și centrale asupra patrimoniului cultural și a nevoii de conservare și reabilitare a acestuia, în contextul în care, în ultima perioadă, crizele profunde cu care s-a confruntat societatea românească au făcut să fie abătută atenția de la importanța protejării memoriei locurilor în care trăim.
 
UPDATE: ora 15.05

A luat cuvântul Dr. Aurel Mototolea, director Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța care a prezentat cele două expoziții cu cetățile antice și cu Palatul Regal de la Mamaia. 

Bună ziua, bine ați venit! Bine v-am regăsit pe mulți dintre dumneavoastră. Vă mulțumesc că v-ați rupt din timpul liber pentru a participa la acest vernisaj.
 
Ideea expoziției, de fapt a celor 2 expoziții, este destul de simplă. Sunt convins că știți că se împlinesc 145 de ani de la instalarea administrației românești în Dobrogea. O dată care trebuia celebrată fără doar și poate. Sigur știți că acum doi ani o parte din expoziție a mai fost vernisată. Acea acțiune mult mediatizată, „Dobrogea 143”, iar acum este, cumva, readusă în atenția publicului. Și e foarte bine că este readusă deoarece astfel de evenimente tot timpul trebuie împrospătate. Pentru că dincolo de faptul că sunt lucruri care se uită, normal, se schimbă generațiile și tot timpul trebuie să pregătim și noile generații pentru așa ceva.
 
A doua parte a expoziției se referă la niște monumente care nu sunt antice. Aici mă cam depășește subiectul, cu toată sinceritatea, dar colega mea știe foarte bine despre ce e vorba. Monumente care fac parte din patrimoniul nostru și care din păcate nu reușesc să fie puse în valoare așa cum ar trebui. Dar despre asta se va vorbi la timpul respectiv.
 
După cum iarăși sunt convins că știți mare parte dintre dumneavoastră, expoziția a fost prezentată la Palatul Parlamentului. A avut impact, a avut succes și a fost un pas logic și ne bucurăm că s-a apelat la noi pentru a o găzdui și a o prezenta și aici în Constanța.
 
Cred că cel mai nimerit acum este ca Florin Anghel, profesorul universitar Florin Anghel, să ne prezinte, per total, expoziția, urmând ca ea să fie defalcată pe subiecte ulterior. Te rog, Florin.

În deschiderea vernisajului „Dobrogea 145 – Palatul Reginei Maria din Mamaia și cetățile antice din Dobrogea” ia cuvântul și prof. univ. dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța și fondator Heritage Constanța.

Mulțumesc mult, domnule director. Mulțumesc mult pentru găzduire. Mulțumesc Muzeului de Istorie Națională și Arheologie pentru posibilitatea de a vernisa cele 2 expoziții reunite sub egida „Dobrogea 145”.
 
Este vorba despre două expoziții organizate în comun de publicațiile ZIUA de Constanța și Info Sud-Est și Heritage Constanța, două expoziții reper pentru ceea ce înseamnă Dobrogea. Una dintre ele, în această sală, referitoare la cetățile dobrogene din județele Constanța și Tulcea, și în spatele meu, în sala alăturată, o expoziție, aș spune mai puțin fericită, despre soarta Palatului Regal din Mamaia.
 
Este vorba, așa cum spuneam, de două repere valorice, fundamentale pentru patrimoniul dobrogean și pentru memoria istorică locală și națională. Două repere despre care decidenții, opinia publică, societatea civilă ar trebui să cunoască mai mult, să conștientizeze mai mult importanța lor și evident să participe împreună la punerea în valoare.
 
Spunea domnul director Mototolea că expoziția a fost vernisată la Palatul Parlamentului. Vreau să le mulțumesc celor care au venit și atunci și care sunt și astăzi prezenți. Le mulțumesc și celor care au venit astăzi la Constanța. Și întrebarea pe care sigur că trebuie să mi-o pun și v-o pun și dumneavoastră, celor care decideți, și evident opiniei publice este: De ce am simțit nevoia să ne adunăm și să facem cele două expoziții?
 
 În primul rând, publicațiile și echipele care au stat în spatele organizării celor două expoziții sunt un soi de agenți sanitari ai societății, oameni care încearcă să activeze și să acționeze acolo unde instituțiile nu au reușit după 34 de ani, din decembrie 1989, să își facă pe deplin datoria.  Sunt semnale de alarmă pe care le tragem, de foarte multă vreme, în legătură cu starea aceasta a patrimoniului. Și în cazul cetăților din Dobrogea, dar mai ales în cazul Palatului Regal din Mamaia, și acolo, repet, unde instituțiile n-au putut să aducă la lumină și să pună într-un cadru normal și legal acest patrimoniu.
 
Este evident nevoie să se intervină din partea societății civile și, în cazul de față, și al mass-media. Este rândul, cum spuneam, al decidenților să înțeleagă importanța acestui patrimoniu. Îmi aduc aminte că participanții la reuniunea de la Palatul Parlamentului au înțeles perfect valoarea cifrei pe care directorul Complexului Muzeal de la Balcik a rostit-o: 270.000 de vizitatori într-un singur an pentru un obiectiv turistic într-o localitate. Aici nu s-a spus, dar pot să precizez eu, cu 10.000 de oameni. Constanța, știți bine, are mult mai mult.
 
În al doilea rând, am organizat această expoziție din dorința de a conștientiza, de a pune presiune pe conștientizarea și educarea opiniei publice, dar și a decidenților. Încă suntem convinși, eu personal sunt convins, dar și colegii mei care au organizat cele două expoziții, suntem convinși că o mai bună educare, o mai bună conștientizare a ceea ce avem sub ochii noștri, ne va ajuta și mai mult să respectăm, să punem în valoare și să prețuim ceea ce avem la îndemână. Și în momentul în care o valorizare a acestui patrimoniu se va produce, așa cum trebuie într-o țară normală, cred că am putea abandona și va deveni de domeniul ridicolului vechea poveste turistică a șezlongurilor care domină în fiecare an imaginea de ansamblu a Constanța și a întregului litoral.
 
Și în fine, în al treilea rând, de fapt este motorul principal, ca să spun direct, a ceea ce încercăm să facem și aici,  poate cu acest lucru ar fi trebuit să încep, este nevoie din partea decidenților de proiecte, de viziune și mai ales de realizări. După 34 de ani, aceste obiective au nevoie de o finalitate, în sens de punere în valoare a acestui patrimoniu. Este nevoie de acțiune, pentru că societatea civilă, mass-media, și-au făcut, cel puțin până acum, datoria de nenumărate ori. Și profit în sală de prezența domnului director al Universității Ovidius, cred că aceste proiecte și aceste viziuni și aceste propuneri de punere în valoare, pot beneficia, și sunt convins că sunteți de acord, de toată competența și de toate resursele intelectuale și financiare în cazul elaborării unor proiecte din partea Universității Ovidius. Acolo unde universitatea poate nu va acoperi, sunt sigur că va găsi soluții de parteneriate care să poată pune în valoare aceste realizări.
 
Veți privi și veți urmări cu atenție, sper, aceste panouri. În unele situații, poate la prima vedere nu pare că este o viziune, să spun, greșită sau derapată de la cadrele legale și aici poate în unele situații cetățile dobrogene nu stau la fel de rău ca în sala alăturată, dar este nevoie.
În al doilea rând, și aici este un semnal de alarmă, pentru că Info Sud-Est și Heritage Constanța își propun să facă acest semnal de alarmă. De mai bine de 10 ani este un semnal de alarmă în legătură cu situația de ansamblu a Palatului Regal din Mamaia.  Am început această campanie în 2014. Vă promitem că nu ne vom opri până când această situație nu va fi reglementată întru totul și acest monument istoric de categoria A nu va beneficia de un cadru legal și de punere în valoare.
 
Acestea fiind spuse, în legătură cu prima sală a acestei expoziții și anume cu cetățile dobrogene unde responsabili sunt colegii de la ZIUA de Constanța am să-l rog pe domnul director Aurel Mototolea, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în câteva cuvinte și în câteva minute să spună câteva lucruri.

Mulțumesc! Deci, așa ca să mă folosesc de ultimele fluvii al discursului lui Florin, fără o cooperare, nu se poate face nimic bun pentru județ în primul rând, iar cooperare înseamnă inclusiv Universitatea, factorul politic, factorul administrativ. Și această cooperare se referă inclusiv la cetățile noastre, pentru că avem o istorie fabuloasă. Aici, între Dunăre și mare,
tot timpul au fost civilizații. Deși am fost mai tot timpul la marginea imperiilor, ca și acum, de fapt, s-a construit tot timpul câte ceva. Au venit civilizații, au dezvoltat culturi, au rămas urme.
 
Bineînțeles că lucrul ăsta nu a venit cumva de la sine sau nu s-a făcut haotic. Tot timpul, oamenii au avut interese pe care au încercat să și le apere. Prima linie de dezvoltare a fost evident pe malul mării, și avem clasicele: Histria, Tomis, Callatis, dar acestea, sunt convins, că le cunoașteți foarte bine, le-ați vizitat. Cu excepția Tomisului, pentru că știm că ne aflăm în Tomis, nu prea știm unde-i Tomis-ul. Nu avem repere bine delimitate și un turist care vine nu poate afla, nu poate face un circuit vizitabil, bine argumentat în Tomis. Aici e de lucru, dar poate reușim pe viitor.
 
Evident avem Histria, prima cetate.  Avem Tomisul, în continuare orașul, cel mai mic oraș locuit din România. Avem Callatisul, care a avut perioada sa de glorie, despre asta se știe. Odată cu schimbarea, avem o istorie, și odată cu schimbarea stăpânilor avem alte linii de dezvoltare, iar ele sunt prezentate aici prin ceea ce au lăsat în urmă. Și mă refer în special la perioada romană, pentru că acolo a fost cumva apogeul antichității.
 
Oamenii ăștia nu construiau în gol, aveau o impresie bine delimitată și aici mă refer, în primul rând, la acel limes despre care sunt convins că ați auzit. Zona de apărare care despărțea zona civilizată, civilizația de fapt, de zona barbară. Iar aici avem acea linie de cetăți de pe malul Dunării, iar cea mai bine reprezentată și cea mai bine cunoscută de fapt este Capidava, care a fost și restaurată, vizitabilă în acest moment, într-o nouă postură, și chiar vă invit, pe cei care n-ați fost, să o vizitați, pentru că merită.
 
Mai sunt cetăți în județul nostru, pentru că la asta mă voi referi în primul rând, cel puțin una este în curs de reabilitare, Carsium Hârșova.  Poate că la anul va putea fi vizitată și va putea fi privită cu alți ochi și va putea oferi informații mult mai bine argumentate și mult mai bine puse în valoare decât ceea ce oferă acum.
 
Aș mai aminti aici, pentru că am săpat și pentru mine e o problemă așa, mai sentimentală, Sacidava. Din păcate nu este bine valorizată, nu este suficient cercetată ca să poată oferi informații suficiente, iar din punct de vedere turistic, din păcate, este ca și inexistentă și e și foarte greu de ajuns. Dar e un proiect de viitor.
 
Acum, ceea ce e în județul Tulcea, oarecum aș prefera să nu mă pronunț, deoarece nu stăpânesc subiectul așa de bine, în afară de datele clasice care se pot afla din studii și din facultate și așa mai departe. Dar aici avem acel Noviodunum, Isaccea de astăzi, cetate foarte bine cunoscută și sunt convins că mulți dintre dumneavoastră, probabil măcar în trecere, ați fost pe acolo.
 
Altă linie de construcție a cetăților fortificate de fapt este cea care trece prin centrul Dobrogei. Deci avem linia maritimă, linia dunăreană și avem și o parte din cetăți pe linia mediană a Dobrogei, construite în scop de apărare, bineînțeles. Aici cele mai reprezentative sunt: Adamclisi, cu monumentul triumfal de rigoare și aici avem și un muzeu, putem prezenta o parte din istoria acestei cetăți, și Ulmetumul, care e cumva o rană deschisă, pentru că are potențial, cercetarea a început acum 100 de ani. Dar lipsa fondurilor, și chiar și a personalului, ne împiedică să o scoatem la lumină și să o restaurăm, s-o reabilităm, s-o punem în circuitul turistic așa cum merită de fapt.
 
Asta, în linii mari. Multe informații se pot vedea pe panouri. Cred că nu are sens să spun eu ceea ce este evident, se poate citi și în liniște și în tihnă. Vă mulțumesc!

Mulțumesc și eu, domnule director.
 
Pentru partea a doua, pentru sala din spate a expoziției și anume Palatul Regal din Mamaia, am să rog, tot așa în câteva cuvinte, să vă spună o părere una dintre exegetele reședințelor regale în Dobrogea, în județul Constanța, Delia Roxana Cornea, șeful secției de expoziții și muzee în teritoriu din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a adăugat prof. univ. dr. Florin Anghel

Despre Palatul Regal din Mamaia vorbește Dr. Delia Roxana Cornea, muzeograf IA, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Mulțumesc mult! Bună ziua și bine ați venit. În primul rând, vreau să îmi arăt recunoștința și sunt efectiv onorată de invitația pe care mi-au făcut-o distinșii colegi de la Info Sud-Est, Andreea Pavel și Cristian Andrei Leonte, pentru a vorbi despre Palatul Regal, un subiect foarte drag mie și un subiect în care am investit aproape 4 ani din activitatea mea.
 
După cum știți, fostul Ministru al Culturii, domnul Ivașcu, a inițiat un proces pe vremea dânsului. Ministerul Culturii a inițiat un proces pentru renunțarea, pentru abandonarea acestui monument. El a fost vândut fără ca Ministerul să își exercite dreptul de preempțiune și din acel moment muzeul a fost solicitat de către organele în drept, respectiv am primit de la Tribunalul Constanța o adresă prin care ni se solicitau date despre fosta reședință regală.

Fiind însărcinată de către conducerea de la vremea respectivă să aflu informații, am început să cercetez și am pornit de la fișa de monument care a fost făcută în 1991 de către domnul Papasima, un fost coleg de-al nostru care a ieșit la pensie, și care era foarte sumară. La vremea respectivă s-au trecut doar câteva date, era trecută fosta Vilă Regală și foarte puține informații, așa încât a trebuit să-mi îndrept atenția în locul unde era firesc să găsesc informațiile respective: Arhivele Naționale și Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale.

Vreau să vă zic că la București am găsit un fond extraordinar de informații și am avut privilegiul cu ajutorul colegilor de la București să văd și eu o parte din caietele jurnal ale Reginei Maria, care mi-au fost puse și în format digital la dispoziție, și pe baza acestor informații extrase chiar din jurnalele Reginei Maria, care nu au fost publicate integral, cred că am reușit să evoc foarte bine această epocă de aur a fostului Palat Regal de la Mamaia.
 
Pentru cei care nu știu, în 5 decembrie 1924, Consiliul Primăriei Constanța a donat terenul de la Mamaia suveranilor Ferdinand și Maria, și am să-mi permit ca în două cuvinte să citez ceea ce spuneau acești oameni extraordinari: „Pătrunși de adânc respect și admirațiune către făuritorii României Mari către adevărații părinți ai patriei, păstrând neștearsă în sufletul constănțenilor amintirea zilelor grele când dușmanul cotropitor călcase peste Zidurile Constanței, când toată încurajarea și speranța zilelor fericite veneau de la auguștii noștri suverani, ca semn de prețuire nețărmurită și de devotament adânc, decide să roage pe Majestatea sa Regele Ferdinand I și pe Majestatea sa Regina Maria a primi ca donație terenul în suprafață de 34.968m² aflați pe plaja Mamaia, lângă parcul comunal“.

Așa începe povestea acestui palat. Încă din decembrie 1924 au început lucrările pentru această reședință, la foarte puțin timp se produc primele lucrări și la Palatul Balcik, așa că anul viitor vom avea o dublă aniversare, 100 de ani de la începerea lucrărilor fostei reședințe regale de la Mamaia, dar și de la primele achiziții de terenuri la Balcik și de la primele lucrări acolo.

Sub atingerea Reginei Maria, această reședință a devenit un simbol nu doar al Constanței, ci și al Mamaiei. La doar doi ani, în 1926, ministrul plenipotențiar al Statelor Unite în România, William Culbertson face o călătorie în toate provinciile istorice românești, vine și în Dobrogea, merge la cazinou, care era și atunci un simbol al Constanței, și vine și în Mamaia. Și într-un raport pe care îl trimite în Statele Unite spune că deși Mamaia mirosea urât a mâl, faptul că Regina Maria și-a construit acolo un castel, vă citez, „a creat un efect de boom imobiliar“, pentru că toată protipendada bucureșteană și toți oamenii, toate familiile înstărite ale României și-au dorit să cumpere teren pe litoral, în Mamaia, pentru că era de bonton să ai o reședință aici.

Povestea acestui palat continuă în 1927. Este ridicat un al doilea corp, despre care foarte puțini oameni știu. A fost gândit inițial ca o reședință pentru principele Mihai, pe care Regina Maria dorea să-l aibă în vacanță alături de ea.

Planurile primului palat sunt semnate de Mario Stoppa, iar pentru cea de-a doua vilă planurile au fost făcute de arhitectul Constantin Dobrescu, cel care a și coordonat lucrările din teren.

Din păcate, moare Regele Ferdinand și Regina Maria consideră că această reședință este mult prea mare pentru ea și o oferă principesei mamă Elena și regelui copil Mihai.

Inaugurarea acestei reședința a avut loc în 22 august 1927 și este amplu prezentată în presă. O veți găsi și în volumul meu, dacă doriți să citiți, o să vedeți cam care a fost atmosfera acelor vremuri.

Sigur, Palatul a avut o poveste foarte tristă, pentru că Principesa mamă Elena este obligată să-l vândă. Cu banii obținuți pe palat ea și-a cumpărat Vila Sparta de la Florența și practic începând cu 1932 se rupe de Mamaia și de România pentru o perioadă de timp. Regina Maria se retrage la Balchik, care devine acel paradis al ei pierdut, însă în 1935, când este inaugurată pasarela regală din Mamaia, este invitată de prefectul Constanței să vină.

Vreau să vă zic că vă citesc din jurnalele ei, în traducerea mea și a colegei care m-a ajutat, și eu cred că este impresionant ca peste timp să ascultăm vocea celei care a pus amprenta asupra acestei reședințe:
„Constanța se dezvoltă, se transformă într-un oraș modern foarte urât, cu case moderne, monstruos de perfecte, toată expresivitatea ei amuzantă pe care am trăit-o acum 30 de ani a dispărut, dar renovatorii ei sunt mulțumiți“.
Mergând în Mamaia, spune: „Am privit căsuța mea, grădina mea de petunii… au lăsat-o în paragină“.
Deci e vorba de 3 ani.
„Lucrurile se distrug atât de ușor, dar prefectul a văzut că m-a întristat, așa că a spus că le va păstra ca grădini publice. Da, fă asta, am răspuns, nu este foarte complicat. Sutele și miile de petunii roz nu au nevoie decât ocazional de un pic de apă și să fie replantate. Și dacă se transformă din nou într-o grădină veselă de petunii, puneți-i numele de Grădina Regina Maria și o parte din sufletul meu încă va fi cu voi căci frumusețea este întotdeauna o bucurie și, de ce nu, ar trebui ca oamenii să își amintească faptul că în urmă cu ani a fost una din cele mai frumoase grădini pe care eu le-am făcut.“

Deci această Grădină Regina Maria nu cred că a fost făcută niciodată, deși în 1935 a existat această dorință pe care ea și-a exprimat-o.

Este paradoxal că vine în 1935 pentru ultima oară în Mamaia, la inaugurarea pasarelei regale, un alt monument simbol al Constanței și al stațiunii Mamaia, care este sub nisip și nu s-a găsit încă nici o soluție pentru a reabilita această clădire. Sunt foarte multe astfel de situații de clădiri simbol ale Constanței care sunt în paragină sau încă nu au intrat într-un program de reabilitare. Am fost și am făcut filmări la Balchik, am lucrat cu oamenii de la Peleș, încercăm să facem mai multe activități pentru a conștientiza autoritățile publice și comunitatea locală că de fapt aceste valori sunt valori ale identității noastre culturale.

Nu-mi rămâne decât să mă întreb: oare chiar nu putem face nimic similar demersurilor inițiate de bulgari, să încercăm să construim, să refacem această veche reședință regală și s-o transformăm într-un centru cultural care în primul rând să fie profitabil economic pentru stațiune și să reprezinte într-adevăr un simbol al acestei stațiuni și al orașului? Eu cred că se poate, dar pentru asta comunitatea, nu doar autoritățile, comunitatea trebuie să conștientizeze și într-adevăr trebuie să lucrăm împreună.

Și închei prin a spune că anul viitor, când se vor împlini 100 de ani de la începerea lucrărilor acestei reședințe, sper din tot sufletul să pot republica volumul și să facem împreună o expoziție mai amplă pe care s-o prezentăm chiar pe străzile stațiunii Mamaia.
Rămâne însă o a doua problemă: când începe restaurarea fostului palat regal și mai ales de ce fosta vilă a Reginei Maria, care a fost restaurant Orient, nu este în lista monumentelor istorice? Trebuie și această vilă salvată pentru că este chiar vila în care a stat împreună cu prințesa Ileana și cea care apare în jurnalele ei atât de frumos menționată „Cara Dalga -  căsuța mea albă de la Mamaia“.
Vă mulțumesc mult!

Mulțumesc și eu colegei Delia Cornea. Și pentru că s-a amintit în repetate rânduri de cei 100 de ani pe care anul viitor îi vom aniversa, și ar fi trebuit să-i aniversăm frumos de la începerea construcției Palatului Regal din Mamaia, și pentru că acum câteva zile în Palatul Parlamentului am luat act de declarația doamnei Ministru al Culturii Raluca Turcan în legătură cu interesul manifest pentru soarta Palatului Regal, așa cum am spus și acolo și am accentuat, o voi face din nou.
 
La începutul anului 2024, Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității Ovidius va organiza o masă rotundă în legătură cu proiectele și cu soluțiile pentru viitorul Palatului Regal din Mamaia. Sigur, în prezența doamnei Ministru al Culturii și în prezența decidenților. Cred, și mă repet, societatea civilă și mass-media au făcut mult, au făcut destul, este momentul ca și decidenții să ajute în rezolvarea acestei traume pentru patrimoniul istoric constănțean. Și vreau să privesc către viitor.
 
Și în final vreau să-l invit pe domnul profesor Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“, să ne spună câteva cuvinte, poate mai optimiste, a adăugat prof. univ. dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța și fondator Heritage Constanța.

Ia cuvântul directorul Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, prof. dr. Vasile Nicoară. 

Vă mulțumesc! Intervenția mea se leagă foarte mult ideatic cu tot ceea ce s-a spus. Ca să abordez într-un stil mai didactic, am să precizez foarte scurt că în octombrie acest an s-au împlinit 100 de ani de când a început construcția clădirii Liceului „Mircea cel Bătrân“, arc peste timp, alăturare nu întâmplătoare în această Dobroge care a fost la început nedorită și după aceea prea mult iubită. Un fel de Californie, au spus-o mulți specialiști ai sfârșitului de secol 19 în speranța că aici fereastra maritimă va aduce prosperitate și progres. Progresul e dorit și acum, ni-l dorim cu toții, e bazat și pe educație sau mai ales pe educație și îmi face plăcere, sunt onorat să-i salut pe toți cei care au fost elevi ai liceului și Colegiului „Mircea cel Bătrân“ sau copiii urmașilor înaintașilor, ceea ce reprezintă un patrimoniu uman ce duce mai departe patrimoniul cultural.

Ar fi multe de spus, sunt câteva lucruri excepționale și puțin sau deloc cunoscute. Aș spune, trimițând la școală, că prima școală din România nu s-a înființat nici la Iași, nici la Cluj, nici la București, nu a fost făcută de diaconul Coresi sau de alții, ci a fost făcută de Cetatea Histria cu 2500 de ani înainte. Cine nu crede, să meargă la muzeul din Histria să vadă Stela mortuară a directorului gimnaziului de atunci. Astăzi nu știu dacă se mai pun pietre din astea pe mormintele directorilor, dar, poate o să-și aducă aminte cineva.
 
Am adoptat și o notă un pic mai veselă confirmând optimismul care mă așteaptă și, revenind, o mare valoare culturală artistică ce ar face să curgă mii de artiști ai lumii spre muzeul din Constanța este gânditorul de la Hamangia descoperit cu vreo 50 de ani mai târziu decât creația lui Rodan expusă în Gare d’Orsay - Muzeul Artei Moderne și Contemporane din Paris. E genialitate. Și ne putem lăuda cu strămoșii acestor ținuturi că au fost cel puțin, dacă nu și mai mult, la fel de geniali ca cei din secolul trecut.

Dovadă că dezvoltarea durabilă înseamnă educație și că trimitem mai departe patrimoniul de valoare, de cultură, prin educație, îl invit pe unul dintre cei mai perseverenți și devotați elevi ai noștri pentru istorie, pentru cultură, să vă spună, să vă împărtășească câteva cuvinte. Mihai Grecu este elev în clasa a XI-a, profilul teoretic uman, la specializarea Științei sociale.

Ia cuvântul Mihai Grecu,  elev cls. a XI, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța. 

„Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Aș schimba un pic registrul acestei recepții și aș vorbi despre relația unui tânăr cu cultura. Și aș încerca, îndrăznesc să încerc să acord și o definiție, dar nu numai atât, dar aș începe prin a spune și ce nu este cultura de fapt și cum este privită de tinerii secolului nostru.
 
Mi s-a părut elocvent să vorbesc despre filozoful german Immanuel Kant, care în secolul al 18-lea întocmea o listă cu ceea ce el a numit concepte uzurpate, din care făceau parte următoarele: destinul, tragicul, frumosul, fericirea. Eu aș îndrăzni să adaug pe această listă selectă, din păcate, și cultura.
 
Aș vrea să fac și o analogie cu tragicul care este astăzi destul de prost înțeles. În sensul în care, de obicei, întrebuințăm mult prea ușor acest termen unei situații pe care altminteri am vrea s-o denumim ca fiind dramatică.
 
Tragicul implică, în teoria literară greacă antică, noțiunea de destin. A unui destin ineluctabil, a unui destin asupra căruia omul nu are nicio înrâurire de fapt, ceva pe care nici zeii nu pot să controleze. E ceva care, o forță transcendentă în orice caz, pe care noi nu o putem pricepe. Acesta este de fapt tragismul autentic ori ceva similar, spun eu. Ceva similar se întâmplă și cu noțiunea de cultură, în sensul în care a apărut o nouă specie „literară“, cu multe ghilimele în dreptul termenului „literară“, numindu-se dezvoltare personală.
 
Sunt sigur că este destul de cunoscut acest nou gen al literaturii, să-l numim, care este asimilat în mod cât se poate de greșit cu cultura. De fapt dezvoltarea personală îi învață pe tineri să gândească pozitiv, din nou și acestui termen ar trebui să-i întrebuințăm ghilimele, pentru că a gândi pozitiv înseamnă a non gândi, înseamnă o non gândire de fapt. Înseamnă să gândești firesc în funcție de condițiile care sunt așternute în fața ta, cât și despre cum să faci, cum să obții bani, cum să obții faimă și toate cele ce decurg în mod firesc de aici, ori eu cred că cultura nu se rezumă la asta, așa că aș trece la o încercare de a defini această noțiune și aș spune că din punct de vedere sociologic cultura este elementul definitoriu care individualizează o societate umană, dar totuși și cu această definiție nu cred că am surprinde esența noțiunii de cultură. Cred că cultura este legată și de însăși creația umană.
 
Filozoful german Friedrich Nietzsche, care are multe considerente legate de cultură, spune că în fond rolul culturii este să producă individul de geniu care să facă trecerea de la un spațiu geografic restrâns către conștiința universală. Cum se întâmplă în cazul unor nume reputate, care își fac un loc chiar apriori în conștiința oricărui om, indiferent de cultura din care provine și aici mă refer la oameni precum Homer, dacă tot vorbim de antichitate, Dante, Shakespeare, Goethe și nu numai. Am prezentat câteva nume arhicunoscute care s-au impus în conștiința universală.
 
Dacă ar fi să vorbim despre cultura română, consider elocvent să vorbim despre filozoful Constantin Noica. În volumul antologic „Pagini despre sufletul românesc“ amintea de această „bătălie“ a culturii române, numim bătălie între ghilimele, firește, între elementul etern și anistoric al culturii române și cel istoric, pentru că încet, încet, de undeva din a doua jumătate a secolului al 19-lea, se face trecerea de la o cultură a anonimatului, să spunem, în care creația este făurită de indivizi și nu de individ, către o cultură care să aibă în centru individul.
 
Cât despre Dobrogea, să spun și câteva cuvinte în încheiere. Din câte s-au spus, poate este important de precizat acest farmec aparte ținând cont de multiculturalitatea specifică Dobrogei. Aici au conviețuit mai multe civilizații, de la Imperiul Roman al antichității, care a avut sub administrație Dobrogea, până la Imperiul Otoman, de la 1417 și până la adesea invocatul an 1878.
A fost locul de intersecție al mai multor civilizații și chiar și-n perioada preistorică, zic eu, a diferitor civilizații, despre care arheologii ne vorbesc.
 
O frază memorabilă pe care țin s-o menționez aparține tot unui om din tagma aceasta a arheologiei, Vasile Pârvan, care este întemeietorul școlii de arheologie românești. Spunea așa, la discursul de recepție al începutului de an universitar din 1919, la facultatea de la Cluj: „Nu românizarea noastră feroce întru vegetativul etnografic, ci continua noastră romanizare întru sublimul uman va crea cultura română“. Cu asta cred că am spus tot ce aveam de spus“, a precizat Mihai Grecu. 

Vreau să le mulțumesc vorbitorilor. Vreau să vă mulțumesc și dumneavoastră încă o dată pentru timpul alocat. Sunteți stăpânii celor două săli în momentul acesta. Mulțumesc, ZIUA de Constanța. Mulțumesc, Info Sud-Est! Și să mergem cu bine mai departe!
 

Galerie foto: