Asociația Foștilor Deținuți Politici - Filiala Constanța, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)
09 Mar, 2022 00:00
09 Mar, 2022 00:00
09 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2437
Marime text
Cu ocazia „Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989“, Asociația Foștilor Deținuți Politici, prin intermediul reprezentantului Paul Andreescu, a transmis următorul mesaj de comemorare a victimelor regimului comunist:
Încă de la înființarea AFDPR, 12 ianuarie 1990, la art. 23 din Statut a fost consemnat:
„AFDPR este o Asociație națională, pe termen nelimitat, care unește pe toți cei care s-au sacrificat și au avut de suferit în lupta anticomunistă, pentru credința străbună și apărarea valorilor eterne ale neamului românesc și ale democrației.
În amintirea lor, la 9 martie a fiecărui an, AFDPR instituie ZIUA DE RECULEGERE a celor rămași în viață, în memoria celor uciși în timpul tiraniei comuniste sau morți după eliberare, iar ziua de ÎNĂLȚAR, este ziua de comemorare și cinstire a eroilor noștri”.
Încă din primul an de la constituire, 28 ianuarie 1990, filiala Constanța a AFDPR, în sediile în care a funcționat și în prezența unor membri ai filialei, a unor rude și prieteni, printr-o slujbă și o masă creștinească, a cinstit memoria celor care nu mai sunt. Excepție au fost anii 2020 și 2021 când, din cauza pandemiei și a spațiului nepotrivit în care am funcționat, ne-am rezumat la a împărți pachete. Slujba și masa creștinească se reia miercuri, 9 martie, în noul sediu situat pe str. Sabinelor nr. 5.
În decembrie 2011 a fost votată Legea 247 prin care ziua de 9 martie a fost declarată „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989”.
Regretabil este că la Constanța, nici înainte de apariția Legii 247/2011 și nici după, nicio autoritate locală, județeană sau centrală nu a respectat prevederile legii. Cu siguranță că majoritatea autorităților nici nu au știut și nici nu știu de existența unei asemenea legi. Excepție face Consiliul Județean Constanța care, prin dl. Președinte Mihai Lupu și Consiliul Județean, anul acesta va acorda atenția cuvenită zilei Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști. Acțiunea ce va avea loc în ziua de 9 martie 2022, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ onorează Consiliul și conducerea lui și este dovada că țara mai are oameni cu respectul ce se cuvine celor care s-au jertfit pentru cucerirea libertății, pentru păstrarea credinței și a demnității acestui neam.
În ceea ce mă privește, titlul de Cetățean de Onoare al Constanței aparține în egală măsură colegilor mei de lot, tuturor fraților de suferință, filialei Constanța a AFDPR și colegilor mei din filială.Fost deținut politic,
Paul Andreescu
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
De la Memorialul Sighet la Memorialul Poarta Albă (VIDEO)
Au pătimit apărând credinţa şi demnitatea poporului roman. 9 martie - Ziua Detinuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii