Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Băltăgești - Pitorescul sacru de-a lungul vremii“, autor Didina Marinescu

ro

04 Dec, 2019 15:35 2375 Marime text

În monografia dedicată localității Băltăgești, sat cu existență milenară, prof. Didina Marinescu configurează o prezentare atent documentată a locului unde s-a născut, aflat în comuna Crucea din județul Constanța.

Lucrarea este structurată în opt capitole, însoțite de bibliografie și anexe cu un bogat conținut ilustrat. Descriind oamenii și locurile copilăriei, evoluția istorică, economică, socială și cultural-spirituală a Băltăgeștiului – cu prezentarea riguroasă a unor prețioase documente din arhive și biblioteci – autoarea alcătuiește, de fapt, o imagine a Dobrogei mari, aflată „la răscrucea de vânturi a istoriei”, de la revenirea sa sub administrație românească, în 1878, trecând prin perioada colectivizării și a rezistenței în fața comunismului, și până în realitatea contemporană, marcată, de multe ori, de un dezinteres al autorităților care a adus satele provinciei în declin și degradare.

Volumul are 113 pagini și poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 16,1 MB

  Citește în format integral

314


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari