#citeșteDobrogea Holera la Kustendjie (1865) și doctorul Harry Leach, un pionier în medicina maritimă – (I) Începutul epidemiei

Holera a fost boala ce a distrus numeroase destine, iar veacul al XIX-lea a fost presărat de pandemii ale acestei boli infecțioase bacteriene. Tulburările digestive conduceau la deshidratarea pacientului și la decesul său într-un foarte scurt interval de timp, de la câteva ore și până la câteva zile. Secolul modernizării a văzut nu mai puțin de șase pandemii ale acestei boli, toate continentele Terrei fiind afectate. În acest articol ne vom referi la cea de a patra pandemie de holeră, desfășurată în perioada 1863-1875, și mai exact la epidemia izbucnită în anul 1865 și care a afectat și Dobrogea. În ținutul dintre Dunăre și Mare existau puține surse de apă potabilă, verile erau caniculare, iar mlaștinile se regăseau la tot pasul, ori toate aceste elemente au condus la crearea unui teren extrem de propice pentru extinderea acestei boli îngrozitoare. În 1854, în timpul Războiului Crimeii, în Dobrogea avusese loc o epidemie ce făcuse mii de victime printre localnici, dar mai ales printre soldații francezi (în special) și englezi (vezi articolele Amintiri din vremea holerei Războiul Crimeii şi Dobrogea anului 1854 (IV). Dezastrul misiunii Yusuf - Espinasse și Amintiri din vremea holerei Războiul Crimeii şi Dobrogea anului 1854 (V). Haosul de la Kustendje şi întoarcerea la Varna).



La 11 ani distanță de la acel tragic episod, Dobrogea a fost din nou grav afectată, holera făcând ravagii în orașele vest pontice, inclusiv la Kustendjie* (Constanța). Așa cum arată istoricul Anne Hardy (vezi sursa bibliografică), în 1865, în premieră, holera a atacat Europa, nu pe obișnuita cale terestră, ci pe mare, vasele ce făceau legătura între continente purtând boala și răspândind-o rapid în diverse zone ale globului. Multe surse ale vremii menționează că epidemia ar fi început în Egipt, însă originea sa pare să fie alta. Astfel, într-un raport citit pe data de 6 aprilie 1868, în plenul Societății Regale de Epidemiologie (Epidemiological Society) din Londra, reputatul specialist John Netten Radcliffe (1826 - 1884) refăcea „traseul“ epidemiei din 1865 (care a afectat și Londra un an mai târziu). Epidemiologul a arătat că totul a început în luna martie, atunci când două fregate britanice, „North Wind și „Persia” au plecat din Singapore, cu destinația Jeddah (Jedda). Astăzi mare oraș al Arabiei Saudite, Jeddah era și atunci un mare port la Marea Roșie și principala poartă pentru pelerinii musulmani care mergeau în Sfântul Oraș al Islamului, Mecca, aflat la o distanță de 65 kilometri est (n.a. 40 de mile engleze). Cei mai mulți dintre pasageri erau javanezi (astăzi Insula Java, sub administrația statului Indonezia, cu capitala la Jakarta). Islamul devenise religie dominantă în regiune încă de la sfârșitul secolului XVI.

Cele două fregate britanice preluaseră pelerinii din Singapore, oraș ce fusese fondat de către englezi ca și port și punct comercial, încă din anul 1819. S-a stabilit că de-a lungul secolului XIX mai multe epidemii de holeră au izbucnit în Asia de Sud și Sud-Est, în India (zona fluviului Gange și golful Bengal) și apoi în arhipelagurile din zonă.

În 1865 fregatele britanice „North Wind“ și „Persia“ transportau 145 de pelerini javanezi. Primele cazuri au fost consemnate la bordul vaselor după o escală făcută în portul Makalla (azi Mukalla, Yemen, în Marea Arabiei - zonă nordică a Oceanului Indian). Holera a fost contactată atât de pasageri, cât și de membri ai echipajelor britanice. În a doua jumătate a lunii mai, cele două fregate ajunseseră în Canalul Suez, acolo unde numeroase alte nave aduceau pelerini musulmani. Epidemia nu a mai putut fi ținută sub control, iar vasele britanice au „transportat“ holera către nord, chiar și după debarcarea pelerinilor musulmani la Jeddah. Pe 11 iunie 1865, în portul Alexandria erau raportate oficial primele cazuri, iar holera s-a extins în următoarea lună și jumătate în întreg Egiptul.

Cumplita boală ajunsese pe malul sudic al Mediteranei, iar de aici a fost facilă extinderea sa către Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, și apoi în întreaga Europă. Potrivit raportului întocmit de dr. John Netten Radcliffe, primul caz de holeră a fost consemnat la Constantinopol pe 28 iunie, după ce a ajuns în portul turcesc fregata „Moukbiri-surur“ (venită din Alexandria Egiptului). Două persoane muriseră deja în timpul călătoriei, iar în capitala otomană 12 membri ai echipajului au fost confirmați cu holeră, iar alți 11 cu holerină, o formă mai ușoară a bolii. În capitala imperiului otoman funcționa un sistem regulat de carantină și în atare situații, specialiștii turci reușeau să izoleze astfel de cazuri. De această dată, în 1865, nu s-a mai întâmplat așa, deși bolnavii de pe „Moukbiri-surur“ fuseseră internați în Spitalul Maritim din port. La începutul lunii iulie, epidemia s-a extins și a cuprins întreg orașul. Ulterior s-a stabilit că boala (așa-zis izolată în spitalul turcesc) a fost contactată de niște muncitori care își aveau barăcile foarte aproape de Spitalul Marinei, și care au dus apoi holera în zona civilă. Mortalitatea a atins cote îngrozitoare la Constantinopol între 1 și 15 august, la o populație de 800.000 de locuitori fiind înregistrate 12.000 de decese provocate de holeră (15.000 conform altor surse). Epidemia a cuprins întreg Bosforul și Marea Marmara și se știe că pe 31 iulie era înregistrat un deces în localitatea Therapia (azi Tarabya, Istanbul), pe malul european al Bosforului, chiar lângă intrarea în Marea Neagră. În scurt timp au fost înregistrate cazuri la Burgas și la Varna, iar apoi în toate orașele de pe coasta vestică și în special la Sulina (unde funcționa Comisia Europeană a Dunării) și la Kustendjie (Constanța).

În 1865, Kustendjie era un mic orășel ce își datora dezvoltarea din ultima perioadă căii ferate Kustendjie - Tchernavoda (Cernavodă) și portului Kustendjie. Dobrogea se afla încă sub stăpânire turcească, dar o companie engleză numită DBSR (Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour Co. Ltd) obținuse de la otomani o concesiune pe 99 de ani. Britanicii făcuseră linia ferată (inaugurată în 4 octombrie 1860) și acum administrau portul, unde se încărcau, în special, grâne aduse din Principatele Române. Aceste activități făcuseră să existe la Kustendjie o colonie britanică de mici dimensiuni. Datorită fiilor Albionului, vechiul sat turcesc cu câteva sute de suflete se dezvoltase și era în 1865 o localitate în care trăiau turci, tătari, greci, bulgari, români („wallachi“ în sursele britanice ale vremii), precum și alte neamuri. Toți acești locuitori și rezidenți de la Kustendjie lucrau în port sau la calea ferată, ori aveau activități conexe (erau subcontractori sau aprovizionau zona cu diverse produse).

(Va urma)

Sursa foto: Dan Șambra
facebook.com/Dan.Sambra.1/ 
facebook.com/Dan.Sambra.2

Mențiune
Termenul folosit de către englezi pentru Constanța secolului XIX este Kustendjie, el se regăsește astfel în toate izvoarele istorice, în documentele, cărțile, ziarele și revistele britanice ale acelor timpuri. Am preferat să folosim termenul britanic în detrimentul celorlalte cunoscute, dar neuzitate de sursele din Regatul Unit.

Bibliografie selectivă
Harry Leach – “The Cholera in the Eastern Europe”, scrisoare publicată în revista medicală “The Lancet - A journal of British and Foreign Medicine, Psihology, Surgery, Chemistry, Criticism, Literature and News” pe 23 septembrie 1865;
Gavin Milroy - “Notes of the Cholera Epidemic of 1865-1866 in Europe and America”, Londra, 1868;
J. Netten Radcliffe - „Report on the Recent Epidemic of Cholera (1865-1866)”, Londra, 1868;
Gordon C. Cook - „Scurvy in the British Mercantile Marine in the 19th Century and the contribution of the Seamens Hospital Society”, History of Medicine, p. 224-229;
Gordon C. Cook - “Harry Leach MRCP (1836-1879). Control of the Scurvy in the British Mercantile Marine and the First Port Medical Officer for the City of London”, articol publicat ]n Journal of Medical Biography, 08. vol.8 2000, ISS 3, p. 133-139;
Anne Hardy - „Cholera, quarantine and the English preventive system 1850-1895”, articol publicat în Medical History 1993, 37, p. 250-269;
Hector Serafidi - „Medicina în Dobrogea”, articol apărut în volumul aniversar „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească”, Analele Dobrogei, an IX, vol. I, 1928, p. 743-750;
Ionuț Jescu – “Pandemii de holeră la Dunărea de Jos”, articol publicat în revista Misterele Dunării vol. IV, nr. 13, iunie 2020, p. 57-76.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:
Amintiri din vremea holerei Războiul Crimeii şi Dobrogea anului 1854 (IV). Dezastrul misiunii Yusuf - Espinasse
Amintiri din vremea holerei Războiul Crimeii şi Dobrogea anului 1854 (V). Haosul de la Kustendje şi întoarcerea la Varna