#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (VI) - Tratatul de la Paris (30 martie 1856) și înființarea Comisiunii Europene a Dunării (CED)

După cum am arătat și în articolul anterior, soarta Sulinei se schimbă capital odată cu încheierea Războiului Crimeii (1853-1856), finalizat cu înfrângerea Rusiei de către alianța otomano-britanico-francezo-sardă.

Prin Tratatul de Pace de la Paris, semnat la 30 martie 1856 de către cele cinci state beligerante, Delta este recâștigată de către turci, iar granița sa nordică cu Rusia devine brațul Chilia. CED-ul se înființa așadar în 1856 și își începea activitatea la Galați pe 4 noiembrie a acelui an. Inițial, Comisiunea trebuia să își desfășoare activitatea pe doi ani, dar existența sa a fost în total una de 82 de ani. CED a fost primul, și mult timp singurul organism internațional, cu puteri administrative și judiciare extinse asupra vaselor, echipajelor și pasagerilor de pe fluviu, fiind suverană de facto a apelor Dunării (sursă - Arhivele Diplomatice Ministerul Afacerilor Externe).
 

 
Existența și activitatea Comisiunii a avut o mare contribuție în dezvoltarea economică și socială a zonei Dunării de Jos și a influențat capital viața și ascensiunea Sulinei, care a devenit porto-franco începând cu aprilie 1870 (după cum vom detalia în materiale viitoare).
 
CED avea să își încheie existența, de jure, odată cu semnarea Aranjamentului de la Sinaia, din 18 august 1938, finalizarea definitivă a activității sale fiind consemnată în 1939.
 
Revenim la prevederile Tratatului de Pace de la Paris. Evident, acesta conținea, pe lângă numeroase prevederi și articole capitale privind neutralitatea Mării Negre, și articole legate de libertatea de navigație și înființarea CED. Cităm mai întâi din art. XV, care prevedea următoarele:

„Actul Congresului de la Viena a stabilit principiile ce reglementează navigarea pe râurile care separă sau traversează diferite state. Puterile Contractante stipulează că acele principii vor fi aplicate, în viitor, în mod egal, și pe Dunăre și la gurile acesteia. Puterile declară că înțelegerea lor face parte din Legea publică a Europei, pe care și-o asumă și pe care o garantează. Navigația pe Dunăre nu poate fi supusă niciunui impediment sau vreunei taxe, care nu este prevăzută în mod expres de stipulările conținute în următoarele articole. În consecință, nu se va percepe nicio taxă fondată exclusiv asupra navigației pe fluviu și nici asupra vreunei obligații asupra bunurilor care se pot afla la bordul navelor. Regulamentele poliției și ale carantinei, luate pentru siguranța statelor, trebuie să fie aplicate în așa fel încât să faciliteze, pe cât posibil, trecerea navelor. Cu excepția acestor regulamente, nu există alte obstacole ce ar putea fi ridicate împotriva navigației libere.“

 
Următorul articol, XVI, reprezintă practic actul de naștere al CED-ului:

„Pentru a îndeplini obiectivele precedentului articol, o Comisiune, în care Marea Britanie, Austria, Franța, Prusia, Sardinia și Turcia vor avea fiecare câte un reprezentant, va fi însărcinată  cu desemnarea și executarea lucrărilor necesare să fie efectuate în aval de Isaccea, lucrări de curățire a Gurilor Dunării și a părților de mare învecinate, de nisip și alte obstacole care obstrucționează aceste zone, astfel încât întreaga zonă să fie adusă în cea mai bună stare pentru navigație. Pentru a acoperi toate cheltuielile aferente acestor lucrări și pe cele de securizare și de ușurare a navigației la Gurile Dunării, se fixează obligații și atribuții, decise de Comisiune cu o majoritate de voturi, sub condiția expresă de a exista respect reciproc, astfel încât pavilioanele tuturor națiunilor să fie tratate pe picior de egalitate perfectă”.

 
Articolul XVII menționa înființarea unei comisii (IDC) compuse din delegați ai statelor Austria, Bavaria, Sublima Poartă, Wurtemberg și din reprezentanți ai principatelor danubiene, aceștia din urmă fiind numiți de către suzerana Poartă. Această comisiune permanentă de la art. XVII urma să se ocupe de regulile de navigație și de poliția fluviului. Tot ea avea obligația de a muta orice obstacol, de orice natură ar fi fost acesta, precum să își efectueze alte lucrări necesare, pe întreg cursul fluviului. Această Comisiune ar fi trebuit ca după dizolvarea Comisiei Europene (CED, din art. XVI) să continue munca de menținere a Gurilor Dunării și a părților vecine de mare într-o stare propice navigației.
 
De remarcat este și articolul XIX, care prevede că, pentru a asigura executarea regulilor stabilite prin acord comun, fiecare dintre Puterile Contractante să aibă dreptul de a staționa la Gurile Dunării, tot timpul, câte două vase ușoare.
 
Principatul Moldovei avea în 1856 un rol de membru consultativ al Comisiei Europene. România a devenit apoi membru cu drepturi depline, după declararea independenței și încheierea Războiului de Independență (1877-1878).
 
După cum am menționat anterior, CED și-a început activitatea pe 4 noiembrie 1856, la Galați, când se reunesc reprezentanții celor șapte puteri, desemnate ca membre, în Tratatul de la Paris. Prezenți la Galați sunt următorii: baronul Bitter (Prusia), baronul Henric Henricovici d’ Offenberg (Rusia) maiorul John Stokes (Marea Britanie), generalul Omer Pașa (Imperiul Otoman), consulul Edouard Philippe Engelhardt (Franța), cavalerul Von Becke (Austria) și marchizul D Aste (Sardinia)…
 
Primul act normativ intern a fost „Regulamentul destinat să fixeze ordinea lucrărilor CED“, adoptat la Galați pe 29 noiembrie 1856, care conținea practic planul de acțiune al organismului internațional. Președintele Comisiei CED era sir John Stokes (1820-1902), un inginer cu experiență. Membru al corpului auxiliar Royal Engineers, participase mai întâi în Războaiele Zulu, din Africa de Sud, apoi servise ca voluntar în Războiul Crimeii, unde condusese un corp de specialiști, chiar în prima linie. S-a remarcat în fața superiorilor ca fiind „integru, energic și eficient“ (sursă C. Ardeleanu, vezi bibliografia). Comportamentul său i-a adus nominalizarea ca reprezentant al Marii Britanii în Comisiunea Europeană a Dunării, urmând să îndeplinească acest rol până în 1871.
 
În 1856, într-una dintre primele sale intervenții făcute în ședințele CED, Stokes îl propune pe prietenul și colegul său Charles Hartley, în funcția de inginer șef, pentru a coordona lucrările plănuite la Gurile Dunării, la Sulina, de către organismul European…
 
(Va urma)
 
Bibliografie selectivă
 
The Treaty of Paris 1856, english version pdf, donload de pe site-ul content.ecf.org, material accesat pe 29.06.2021.
Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe – Comisia Europeană a Dunării (1856-1938), articol publicat pe 4 noiembrie 2019.
Constantin Ardeleanu – The little known autobiography of Sir John Stokes, the first representative in the European Commission of the Danube (1856-1871), Part One.
Marius Budileanu – Sulina și Comisiunea Europeană a Dunării după Primul Război Mondial.
Constantin Ardeleanu – The European Commision of the Danube 1856-1948; An experiment in International Administration, Brill Leiden/Boston, Balkan Studies Library vol.27, 2020.
Nicolae C Ariton – Sulina, Hyde Parker, Aristide Christoveri și… carabina Minie, Misterele Dunării, 16 dec.2011.
Nicolae C Ariton – Sulina și englezii cei răi, Misterele Dunării, 23.09.2011.
Tudose Tatu – Sulina – Asalturi însângerate, informații din această carte au fost citate de către NC Ariton, în articolele de mai sus.
Gheorghe Comârzan – Monografia Orașului Sulina; informații preluate din diverse postări de pe pagina online a grupului Monografia Orașului Sulina.
Peter Duckers – The Crimean War at Sea: The Naval Campaign against Rusia 1854-1856, 2011.
Andrew Lambert – Parker – A Naval Biographical Dictionary
Antoine Vanner – Crimean War 1854. Actions at the Danube Mouth, articol publicat pe 30 oct. 2015 pe site-ul dawlishchronicle.blogspot.com
Constantin VII Porfirogenetul – De administrando Imperio / Carte de învățătură pentru fiul său Romanos, traducere de Vasile Grecu, Sciptores Byzantini VII, Editura Academiei RSR, București, 1971.
La Commission Europeenne du Danube et son ouvre de 1856 a 1931, Paris, Imprimerie Nationale, 1932.
Edward Benjamin Krehbiel - The European Commision of the Danube 1856-1918, An experiment in International Administration; in Political Science Quarterly, vol.33, nr.1, 1918; published by the Academy of Political Science  p.38-55.
Ed. M. Engelhardt – Les Embouchures die Danube: Et la Commision instituee par le Congres de Paris, în Revue des Deux Mondes, Seconde Periode, vol.88 nr.1, 1 iulie 1870, p.93-117.
Nicolae Răducu (coord) - 1856-2006, 150 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării, proiect Europolis - Sulina Rescue.
Petre Covacef – Cimitirul viu de la Sulina, Editura Ex Ponto, 2003.
Documente turcești privind Istoria României vol III (1791-1812), întocmit de Mustafa A. Mehmed, EdituraAcademiei RSR, 1986.
Constantin Brătescu - Ibn Batutah, un călător străin prin Dobrogea în sec.XIV, în Analele Dobrogei, anul IV, nr.2, aprilie-iunie 1923, p.140.
Călători străini despre Țările Române,vol I; volum îngrijit de Maria Holban, Editura Științifică București, 1968.
Călători străini despre Țările Române,vol II; volum îngrijit de Maria Holban, Editura Științifică București, 1970.
Petru Zaharia - Sulina. Porto-Franc (1870-1939), în revista Peuce - Serie Veche, nr.VIII, p.515-529, Tulcea, 1980.
Ion Calafeteanu - Sulina, în amintirile unui italian, p.67-70, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică, Cristian Leonard Micu, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Adrian Pohrib - Farurile Comisiei Europene a Dunării,din Delta Dunării și de pe insula Șerpilor, p.71-84, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică,Cristian Leonard Micu,Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Mariana Delia Pohrib - Documente din fondul de Arhivăal Comisiei Europene a Dunării, referitoare la istoricul orașului Sulina, în timpul participării României în Primul Război Mondial, p.85-96, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Georgeta Borandă – Porturi dobrogene – Sulina. Scurt istoric; articol apărut în lucrarea “Dobrogea – Repere istorice”, coordonator Mihai Lupu, p.33-37; Editura Europolis.
Nicolae Iorga – Istoria Comerțului Românesc – Epoca Veche; Tipografia Tiparul Românesc, București, 1925.
Kristof Van Assche, Petruța Teampău – Sulina, Sulina / When there’s water, there’s no light: Narrative, Memory, and Autobiography in a Romanian Town; 2008.
Kristof Van Assche, Constantin Iordachi (coord) – The Biopolitics of the Danube Delta: Nature, History, Policies.
Anuarul Dobrogean pe anul 1911 – Orașul Sulina, p.75-76, sursă - material digitizat pe site-ul Bibliotecii Județene IN Roman Constanța.
Auris Luca – Sulina, orașul care îi fascinează pe turiști cu poveștile sale captivante; articol publicat pe  site-ul Discover Dobrogea pe data de 13 iunie 2021.
Anuarul Statistic al României 1925-1926.
Anuarul Statistic al României 1939-1940.
Jean Bart – Europolis, 1933.
Revista Misterele Dunării – Misterele Dunării.wordpress.com.
John Haywood – Northmen: The vikings saga, AD 793-1241; Thomas Dunne Books, 2016.
Cronica Vremurilor ce-au trecut, a doua ediție a așa-numitei Cronici a lui Nestor - Letopisețul Laurențian.
Analele Dobrogei 1928 – Cincizeci de ani de vieață românească, Editura Cultura Națională, 1928.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citeşte şi:
 
#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (I). Mai multe motive, o seamă de surse și primele izvoare istorice

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (II) - Scurt istoric al așezării. Mărturii orientale și occidentale din Evul Mediu

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (III) - Scurt istoric al așezării. Mărturii din sec. XVIII-XIX și stăpânirea rusească

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (IV) - Scurt istoric al așezării. Războiul Crimeii, moartea căpitanului Parker și distrugerea orașului

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (V) - Scurt istoric al așezării. Intervenția austriacă, diverse mărturii și revenirea sub stăpânire otomană