Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:54 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea143 – De la grecii din Milet la generația Millennials Noviodunum, o cetate milenară (galerie foto+video)

ro

11 Nov, 2021 00:00 5658 Marime text


 
  • Cetatea Noviodunum a avut un important rol strategic și economic, înaintea venirii romanilor, care s-a accentuat în perioada romană, romano-bizantină, medie-bizantină și în evul-mediu.
  • În timpul stăpânirii romane a fost sediul flotei militare dunărene, Classis Flavia Moesica.
  • Primele săpături au fost demarate în anul 1953 de un colectiv de arheologi condus de prof. Gheorghe Ștefan.
  • Cercetările continuă și în zilele noastre.
 
În nordul Dobrogei, la mai puțin de doi kilometri de orașul modern Isaccea, ruinele cetății Noviodunum continuă să impresioneze și să atragă numeroși turiști. Drumul accesibil este ghidat de panouri îndrumătoare, iar priveliștea pe care o găsești, aici, pe malul Dunării, este una încântătoare.

Primele cercetări arheologice au fost demarate în 1953 printr-un sondaj efectuat de colectivul de la Dinogeția, condus de prof. Gheorghe Ștefan. Scopul urmărit era acela al identificării așezării medievale. În 1955 un colectiv alcătuit din Ion Barnea (responsabil), Bucur Mitrea și N. Angelescu de la Muzeul Național de Antichități București, realiza prima săpătură de salvare de-a lungul plajei inundabile a Dunării, la ruinele instalațiilor portului din epoca romana de la cetatea Noviodunum. Colectivul a mai efectuat în anii 1964, 1967, 1970 și 1971 sondaje pe laturile de est, sud și vest.
 
Prin cercetările arheologice de la cetatea Noviodunum s-a conturat imaginea unei așezări fortificate cu caracter urban.

 

Situl se află pe lista monumentelor istorice

Datorită importanței sale istorice locul a fost înscris pe lista monumentelor istorice cu codul TL-I-s-A-05804.
 
Lista Monumentelor Istorice (LMI) este denumirea oficială a listei de situri, de patrimoniu național a guvernului României. În România, acestea includ situri, clădiri, structuri și obiecte considerate demne de conservat datorită importanței patrimoniului lor cultural românesc. Lista, creată în 2004, conține locuri desemnate de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al României și menținute de Institutul Național al Monumentelor Istorice din România, ca fiind de importanță istorică națională.
 

Despre povestea cetății Noviodunum

Cetatea Noviodunum este situată în punctul Pontonul Vechi sau Esky Kale (în limba turcă Cetatea Veche) la aproximativ 2 kilometri de orașul Isaccea, pe un promontoriu în apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării, de pe cursul său inferior. Datorită poziției sale geografice, Noviodunum a avut un important rol strategic și economic înaintea venirii romanilor, care s-a accentuat în perioada romană, romano-bizantină (secolele I - VII după Hristos),  medie bizantină și în Evul Mediu (secolele X - XV).
 
Originea sa se pierde în negura timpului, dar bătrânele pietre au rezistat timp de aproape două milenii, sub stăpâniri diverse (grecească, romană, bizantină sau turcă).
Cetatea a fost mereu dorită de marile puteri ale lumii pentru că Noviodunum se afla situată chiar lângă ultimul mare vad al fluviului Dunărea, înainte de vărsarea acestuia în Marea Neagră.  Marele Herodot povesteşte că, în anul 514 înainte de Hristos, pe aici a trecut (pe un pod de vase), însuşi regele Persiei, Darius cel Mare, în timpul expediţiei sale contra sciţilor (istoricul spune că acesta avea cu el o armată de invazie de 600.000 de oameni - cifră evident voit exagerată!)

 

Marele oraș

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că fortificația de la Noviodunum avea dimensiuni mari, de circa 350 x 250 metri. Așezarea civilă se întindea la sud și la est de cetate, pe o suprafață mare, și era înconjurată de trei valuri de pământ cu șanțuri de apărare. Dincolo de aceste valuri, până la 4-5 kilometri distanță, au fost descoperite necropolele care aparțin diferitelor etape de locuire.

Toate aceste observații sunt completate de inscripțiile descoperite, care atestă o populație formată din militari, veterani și civili romani sau greci, care redau dimensiunile și importanța uneia dintre cele mai importante așezări din Moesia Inferior.

În prezent, de-a lungul plajei se pot observa pe circa 300 metri și pe o lățime de circa 15-20 metri, ruinele dinspre nord ale orașului. Săpăturile arheologice de salvare de pe faleza Dunării au stabilit existența a „trei faze“ de refacere a fortificației. De asemenea, s-a observat existența unor edificii importante: două thermae, locuințe, o basilică și zidul de incintă nordic prevăzut cu 7 turnuri de apărare semicirculare la exterior, dintre care două flancau o poartă sau o instalație portuară.

Dovezile arheologice și numismatice, coroborate cu sursele literare antice indică faptul că orașul a supraviețuit până la jumătatea secolului al VII-lea, cele mai târzii monede fiind de la împăratul Heraclius I (610-641 după Hristos).
 
Mai multe despre istoria cetății ne spune Aurel Daniel Stănică (CV), responsabilul sitului Noviodunum:
 

„Este unul din cele mai importante situri din zona de nord a Dobrogei. Un sit pluristratificat care prezintă istoria Dobrogei pe mai multe perioade istorice. Toponimul este de origine celtică. Așezarea a fost descoperită la finalul secolul XIX, de mai multe colective de arheologi și istorici de seamă. Am putea spune că din acel moment în firmamentul arheologiei dobrogene apare și pontonul vechi ca fiind anticul Noviodunum. Avem, deci, un sit pluristratificat cu locuire aparținând periodei medie-bizantină, medievale, mai precis secolele X-XV, apoi coborâm pe firul istoriei perioadei romane, sec I-VII și perioade mai vechi.
 
Locul este cunoscut îndeosebi pentru că a fost sediu al flotei de la Dunăre, dar și un important centru urban care primise titlul de municipium. Totodată, se pare că a fost și centru episcopal. Trebuie să punctăm că martirii de la Niculițel au fost martirizați aici. Pentru perioada medie bizantină și medievală, orașul era destul de important. Mulți spun că aici ar fi fost Vicina, una din enigmaticele localitățin care încă nu au o localizare exactă.“

 
Situl arheologic de la Noviodunum este unul dintre puținele șantiere pe care le-am vizitat cu ocazia acestui proiect și am asistat la activitatea pe care reprezentantul sitului, Aurel Stănică, împreună cu echipa sa formată atât din studenți, cât și de alți specialiști o desfășurau în acea zi toridă de vară.

Am văzut cum studenți din toate colțurile țării cercetau bucățică cu bucățică materialele arheologice descoperite. Le spălau, le sortau, iar apoi reușeau să completeze încă un capitol din povestea locului.
 
ZIUA de Constanta și partenerii principali Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), ICEM Tulcea, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ și Consiliul Județean Constanța, partenerii instituționali Biblioteca Județeană „I.N. Roman Constanța“, Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Colegiul National „Mircea cel Bătrân“, Adevărul, partenerii de conectare - cinci tineri din generația Millennials - Adelina Cioi (absolventă Facultatea de Jurnalism, București, 2018), Cezara Alexandra Trușcă (absolventă Facultatea de Științe Economice Administrarea Afacerilor, Constanța, 2019), Isabela Boantă (absolventă Facultatea de Litere, Constanța, 2014), Alex Sîrbu, (absolvent Facultatea de Drept și Științe Administrative, Constanța, 2018) și Dima Nancu (elev, clasa a XI-a, Colegiul National „Mircea cel Bătrân“) și partenerul de mobilitate SC Metropolitan SRL au inițiat, colaborat și susținut reciproc lansarea proiectului Dobrogea 143 - de la grecii din Milet la generația Millennials.
 
Mai multe informații istorice veți putea afla din cartea „Dobrogea - de la grecii din Milet la generația Millennials“, care va fi disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 
Mai multe informații despre proiectul ZIUA de Constanța aflați din articolul „Dobrogea 143 - De la grecii din Milet la generația Millennials“.


 
FOTO: Nicușor BUȘURICĂ și Alexandru SÎRBU
 
Citește și:

#Dobrogea 143 - De la grecii din Milet la generația Millennials: Bazilica paleocreștină de la Niculițel, monument unic în Europa - „Aici și dincolo (se află) sângele martirilor“ (galerie foto+video)
 
#sărbătoreşteDobrogea143 
 
 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari