Dobrogea în sărbătoare 145 ani de la Reintegrarea Dobrogei la viața românească(I)

Ziua Dobrogei – zi de sărbătoare națională!
Ziua Dobogei – ziua re/întrupării cu Țara, a re/încorporării la Statul Român!
Ziua Dobrogei – ziua re/venirii românilor transdanubieni în corpul modern al naționalității noastre!
Ziua Dobrogei – ziua românilor de peste tot cuprinsul Patriei, și dincolo de hotarele ei!
Ziua Dobrogei – eri și azi!
Pe parcursul mai multor zile, oferim cetitorilor mărturii de epocă circumstanțiate trecutului istoric al Dobrogei noastre, a modului cum dobrogenii vechi – oameni și instituții – înțelegeau a marca, la date aniversative mai rotunde, recuperarea acestui scump spațiu al Etnogenezei noastre...
 
Marea operă de construcţieşi de civilizație
 
Sărbătorim astăzi [1928], nu 50 de ani de viaţă românească în Dobrogea, ci o jumătate de veac de neîntreruptă stăpânire politică românească, pentru că noi suntem aici de două mii de ani. Dobrogea romanizată e leagănul poporului nostru.
Noi am stăpânit-o şi în trecut pentru acest interes al legăturii cu marea, dând istoriei trei culmi de stăpânire: Buerebista în antichitate, stăpănitorul mării până la Burgas, Mircea-cel-Mare în Evul mediu, care la titlurile lui domneşti adăuga şi pe acesta de „TerrarumDobroticiiDespotus et TristriDominus”, şiRegele Carol în epoca modernă.
Trăim aici de milenii. N’am părăsit pământul şi marea nici în crâncenele vremi ale dominaţiunii musulmane. Călăreţii cu zale şi cu lănci ai lui Mircea-cel-Mare au făcut să duduie sub copitele cailor, pământul pontic, iar vechi corăbii ale lui Ştefan cel Mare au plimbat pe apele mării zimbrul şi stelele pavilionului domnesc. Elementul românesc a fost permanent în Dobrogea. Stau dovadă inscripţiile, pietrele, folklorul, românii. Dacia carpatică şi Dacia pontică au format întotdeauna o unitate organică. Dobrogea se integrează României. Ea se continuă ca ţinut, ca populaţieşi ca drum. Căile de mii de ani ale turmelor şi carelor mocăneşti nu erau rupte, din munte până în mare. Treceau fără stavilă dintr’odecinde de apă, în decindea largă a mării. Şi nu numai oile ciobanilor, dar şi poverile de aur şi de sare ale Daciei Carpatice mergeau pe drumuri neîntrerupte până în văile şicetăţile Daciei pontice.

Noi dintru început am trăit legaţi nu numai de munte şi câmp, dar şi de marea care ne-a fost hotar.
Din pricina aşezării ei Dobrogea a fost un mozaic de neamuri. Un ţinut al încrucişerilor de drumuri. Ele aduceau aici neamuri osebite, dar unul singur a imprimat ţinutuluiforţa culturii şi a eternităţii – neamul roman, neamul deobârşie al naţiei noastre.

Dobrogea se glorifică în antichitate prin străbunii noştri, iar azi prin civilizaţia României.
Între noi însă şi străbunii cari au creat, a fost o epocă de sfărâmare, crâncena vreme a asiaticilor şi a turcilor. Ei barbarizează ţinutul. Dobrogea intră în noapte. Ţara e un pustiu. Cetăţile pontice se îngroapă. Pădurile se prăpădesc. Lupii din plaur intră în valurile de bălării ale câmpiei. Anatolezişi tătari vin cu carele stepei şi se aşează în turtite bordee de lut. Geamii de vălătuci se ridică şubrede între fântâni şibordee. Dobrogea capătă un aspect exotic.
La 1878, noi intrăm aici în primitivitate şi ruină. Antichitatea toată zăcea în pământ. Nici un interes ştiinţific pentru creaţiuneaşifrumuseţile ei. Stăpânirea turcească, nevolnică şi tristă, îngăduia oamenilor să exploateze ruinele cetăţilor de glorie. Marea pustie, fără porturi de aterizare. Trei feștile luminau pe 220 km o mare de dese furtuni şi primejdii. Minele şi carierele stăteau închise. Pădurile brăcuite. Nici un pom de rod în bătătura omului de stepă. Puţurile ca pe vremea patriarhilor cu vârtejuri învârtite de un bou sau de un cal. Bărăganuri de spini. Vii puţine. Nici stupi, nici mătasă. Pescăriile părăsite. Industria inexistentă. Nicio organizare economică. Comerţ ca într’oţară fără drumuri, cuşleauri numai de care şi de drumeţi.
Un singur pod de drum la coada lacului Babadag. Justiţia patriarhală. Administraţia nu putea să pună frâu răului care era învăţământul sub orice nivel. O strajă a geamiei primitive şi bisericească. Nici un aşezământ deosebit de cultură. Bisericile în stare de plâns. Clădiri de vălătuci şi de nuele. Nici odoare, nici vestminte, nici chiar cărţile de ritual. Se întreţineau din ofranda oamenilor. Cimitirele desgrădite. Preoţii fără învăţătură seminarială. N’aveau nici salarii, nici pământuri de cultură. Enoriile se vindeau de către arhierei. Preoţia se cumpăra. Clerul era fără autoritate. Nici o grije pentru cultura locuitorilor, nici un interes pentru ştiinţa care face să salte un popor. Nici o pasiune pentru antichitatea de sub pământ. La 1878, Dobrogea era un pustiu, în care nu pătrunsese sapa şiştiinţa arheologului.
După 500 de ani de dominaţie musulmană, armatele Regelui Carol intră în Dobrogea. Amintirea proclamaţiei lui trebue să fie un act de pietate istorică. Marele Rege spunea locuitorilor de atâtea neamuri:
„Românii întră in Dobrogea ca prieteni şifraţi. Voi toţiatârnaţi de acum de un Stat unde legea, ocârmueşte. Religia voastră, familia voastră vor fi apărate. Primiţi cu încredere autorităţile române. Ele vin cu însărcinarea de a pune capăt dureroaselor încercări prin care aţi trecut, de a apăra persoanele şi interesele voastre legiuite. Salutaţi drapelul român care va fi pentru voi simbolul libertăţii, dreptăţiişi al păcii. Chemând binecuvântarea Celui Atotputernic, noi luăm azi în stăpânirea provincia Dobrogea care devine şi este ţara română.
Urez ca această zi să devie pentru Dobrogea începutul unui viitor de pace şi de înflorire, începutul bunului trai şi al înfrăţirei între fii aceleaşiţări”.
Bucuroşi de împlinirea acestei urări domneştisărbătorim astăzi activitatea de 50 de ani a ţării, realizările ei în toate domeniile de lucru. La 1878, Dobrogea era o sălbătăcie fără drumuri. Azi avem afară de drumurile din Cadrilater, 1.200 km şoselenaţionale, 180 km şoselejudeţene, 800 km şosele vicinale și 400 km de cale ferată cu monumentale lucrări de artă inginerească. Podul de peste Dunăre este gloria technicei. Terminându-se el, s’au început lucrările pentru portul Constanta, 10 ani de lucru. Un ansamblu monumental de lucrări. La 1878 era un mic port cu 170 m chei de lemn, un dig de 200 m şi o radă de 4 ha. Azi avem un impunător port modern cu 2.994 m diguri de închidere, 4.662 m.
O marină de răsboiuşi alta comercială cu elegante vase pasagereşi cargoboturi pântecoase.
Minele şi carierele sunt desfundate. Organizaţia silvică a ţării a dat pădurilor prăpădite liniştea de care aveau nevoie. Capitalul lemnos creşte; pădurile rărite sunt pe cale de a deveni masive.
Pescăriile se exploatează de Stat. Bălţiles’au înzestrat cu cherhanale mari şi igienice. Am construit canaluri. Am creiatagenţii. S’au întreprins savante studii ştiinţifice pentru lacuri şi pentru punerea în valoare a Deltei. S’auînfiinţatsocietăţi de pescuit la mare şis’acreiat pentru ştiinţă laboratorul de hidrobiologie.
Am sporit suprafeţele de cultură agricolă. Am îmbunătăţit câmpul. Mucenicia boului de plug e înlăturată de plugurile şi uneltele cu motoare. Pustiul tot e preschimbat în câmp de hrană. Am adus aici şi capital şiştiinţăşi grijă. Cultivăm 10.000 ha de vie, înmulţim arborii cari nu erau. Sporim stupii, întindem de la sat la sat cultura vermilor de mătasă.
De la industria casnică şi săracă s’a ajuns la industria de maşină. Azi avem 354 de fabrici şi ateliere. Avem apoi societăţi bancare, cooperative de credit, de producţieşi de consum.
Colonizăm sporind mereu elementul românesc, ager şi creator. În justiţie am adus ordinea juridică, înglobând-o în unitatea de Stat. Astăzi Dobrogea face parte din puterea judecătorească a Statului român cu instanţeleşi scopul lor, să dea dreptate. În ordinea bisericii, stăpânirea românească a însemnat dintru început ridicarea bisericii, restaurarea aşezămintelor ruinate, înzestrarea lor cu odoare, vestminte şicărţi, pregătirea clerului, locaşurinoui, griji de ordin spiritual şi moral. După 14 secole de nelinişteşi de barbarie, Regele Ferdinand reînfiinţează,la Constanţa, episcopia de origină apostolică. Aici a predicat creştinisnul unul din apostolii Domnului, Andrei, fratelelui Petre. Învătământului i-am jertfit tot ce cere pentru prefacerea din adânc a ţării. Avem astăzi 70 de şcoale primare urbane, 589 şcoale rurale, 272 şcoale complimentare, 247 cerecuri de propagandă. (...)

O reţea de drumuri în spor, căi ferate şi linii în studiu şi în construcţie, un braţ de fier şi de piatră întins peste Dunăre şi peste mijlocul Dobrogei, ca un simbol, o metropolă a ţinutului în ascensiune, un port modern, vase pe serici, interes şi pasiune pentru frumuseţeaşi folosul mării, o literatură şi o artă a ei, iar mâine un efort pentru exploatarea acestei câmpii de apă care e un tezaur de avuţiişi de putere. Azi o admirăm, o cântăm, o zugrăvim, mâine trebuie să o stăpânim, bucurându-ne de darurile ei. Marea nu e un hotar, ci un alt câmp de muncă şi de exploatare. Marea e o imensă avuţie, cu drumuri de spor şi de faimă. Oamenii de ştiinţă o vorstudia. Tehnicienii vor intra în lucru pentru supunerea forţeişiaavuţiilor ei. Marea e un adaos deputere la puterea economică a ţării.
Noi am intrat în Dobrogea acu 50 de ani cu o pasiune ştiinţifică pentru trecut şi cu o înflăcărare de civilizaţie superioară. Am adus această civilizaţie. Am scos din primitivitate şi din noapte un ţinut în care apusese civilizaţiaşi cultura şi această activitate întăreşte definitiv dreptul și stăpânirea României în Dobrogea și ne dă azi în fata lumii un prestigiu de adevărat popor al culturii