Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:39 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea145 Col. Mihai-Liviu Vîlcea, comandantul Centrului Militar Zonal Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

21 Nov, 2023 17:00 1979 Marime text

Cu ocazia aniversării a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, col. Mihai-Liviu Vîlcea, comandantul Centrului Militar Zonal Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

Dobrogea reprezintă quintesența existenței ca model etnic în Balcani prin prezența îndelungată a mai multor etnii (tătari, turci, bulgari, armeni, macedoneni, lipoveni etc.), fiecare aducându-și contribuția în conturarea tradiției culturale și religioase a acestei zone.
Încă din secolul al XIV-lea, când domnitorul Mircea cel Bătrân a reușit să alipească Dobrogea Țării Românești, această zonă a devenit importantă prin existența de o parte și de alta a sa a apelor Dunării și ale Mării Negre.
De-a lungul anilor, Dobrogea a reprezentat o zonă cu o semnificație strategică deosebită pentru țara noastră și pentru vecinii riverani Mării Negre și încă își menține acest statut.
În contextul actual, prin prisma faptului că Dobrogea reprezintă „Poarta principală“ de ieșire/intrare pentru rutele maritime la /de la Marea Neagră și Dunăre, s-a adoptat conceptul „celor 3 mări” (Marea Mediterană, Marea Baltică, Marea Neagră) în vederea asigurării unui climat cu o dinamică semnificativă în domeniile cultural, economic, strategic.
Apreciem inițiativa dumneavoastră referitoare la organizarea acestor activități cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la România și vă urăm mult succes în realizarea proiectelor dumneavoastră cu prilejul împlinirii a 23 de ani de activitate jurnalistică.
La mulți ani!
 
Comandantul Centrului Militar Zonal Constanța,
Col. MIHAI-LIVIU VÎLCEA
 
Șeful de stat major,
Comandor ION TATARICI

 
                                    
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:  
Dobrogea 145, expoziție despre cetățile antice și Palatul Reginei Maria din Mamaia, în Parlament. Semnal pentru autorități despre nevoia de protejare a patrimoniului 

#sărbătoreșteDobrogea 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari