#DobrogeaDigitală „Atâtea neamuri și atâtea stăpâniri...pierdute în nesfârșita urzeală a timpului”

 
Supranumit „patriarh al arheologiei dobrogene”, Radu Vulpe a contribuit la volumul colectiv „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească”, alături de nume sonore precum Constantin Brătescu, Nicolae Iorga, I.N. Roman, Constantin Moisil, sau Pericle Papahagi.
Autor al sintezei de istorie antică „Histoire ancienne de la Dobroudja”, care a apărut în anul 1938, tratând istoria Dobrogei din paleolitic până în secolul VII d.Hr, cu atenție deosebită asupra epocii romane, Radu Vulpe are în acest volum un capitolul intitulat „Activitatea archeologică în Dobrogea”, unde face o descriere detaliată a ținutului dintre ape și a comorilor sale, neîndeajuns de prețuite și valorificate.
 

„Dintre toate ținuturile românești, Dobrogea prezintă cea mai mare bogăție de reminiscențe ale trecutului. Coridor îngust de trecere între două lumi diferite, stepa eurasiatică și Europa mediteraneană și în acelaș timp anexa firească a unității antropogeografice carpato-danubiene dintre Tisa și Marea Neagră, Dobrogea a fost străbătută în decursul mileniilor de cele mai felurite neamuri: păstori coborând cu turmele lor din munți i Daciei, sau plugari getici statorniciți la munca ogoarelor încă din vremuri preistorice, călăreți prădalnici repeziți din inima Scitiei în iureș spre țări cu văzduh mai cald, ori iscusiți negustori eleni, cărăuși ai mării atrași de bogăția țărmurilor pontice,sau mai în urma maiesăoșii legionari romani trimiși să țină paza unei întinse împărății. lar peste amintirea tuturora, într’un lung șir de secole, a răsunat neastâmpărul noroadelor barbare ale evului mediu, manate de crivat tot mai departe. Si apoi, cand nici din acest indelung freamat de copite, de urlete si de zanganiri de arme n’au mai rămas în istoria Dobrogei decât pustiul și tăcerea, peste tot s’a intins, ca o apă rar turburată, monotonia stăpânirii turcești.
Atâtea neamuri și atâtea stăpâniri, toate s’au prefăcut, toate s’au pierdut în nesfârșita urzeală a timpului. Dar toate, din zările neoliticului până în veacurile de strălucitoare lumină ale civilizației greco-romane și până în trista epocă a nimicirilor barbare, și-au înscris în pământul Dobrogei stăruitoare urme, ascunse în sânul țărânei, sau uitate sub mormane de ruine. Rar se mai poate întâlni un alt colț de pământ, care pe o întindere atat de mică să fi înghițit o atât de bogată și de sbuciumată istorie.
În deosebi pentru antichitatea greco-romană Dobrogea constituie una din cele mai prețioase archive, fiind pe de o parte depozitara mărturiilor despre vieața unora dintre cele mai importante colonii grecești ale Pontului Euxin, iar pe de alta conținând documentele cele mai vechi ale procesului de romanizare, care stă la origina neamului nostru. Deasemeni pamantul Dobrogei tăinuește multe și însemnate urme, pre- și protoistorice și, tot astfel, o ușoară scormonire a lui, poate da oricând la iveală reminiscențe ale frământatei epoci bizantine. Pământul provinciei noastre trans-danubiene e o voluminoasă și limpede cronică, pentru a cărei citire e nevoie numai de gestul archeologului, care cu grije și cu pricepere să dea la o parte scoarța vremurilor mai noui.
Cetățile și monumentele grecești, romane și bizantine, părăsite rând pe rând din cauza deselor invazii și a mizeriei economice, lăsate la voia întâmplării și ruinate de focul barbarilor prădalnici, sau de dintele distrugător al vremii, au fost acoperite încetul cu încetul cu țărâna și năpădite de ierburi. Și astfel s’au așternut uitarea și veșnicia peste locurile în care odată a înflorit civilizația greco-romană. Oamenii, cari mai târziu și-au dus traiul prin preajma lor, fie necăjiții țărani daco-romani și apoi slavo-romani din epoca năvălirilor, fie primitivii Tătari din vremea stăpânirii otomane, nu și-au îndreptat curiozitatea spre ele, decât pentru a le ruina și mai mult, prețuindu-le doar ca pe niște naturale și comode cariere de piatră cioplită gata, bună pentru temelii de colibe, pentru ghisduri de puțuri sau pentru lespezi de cimitir. E o primitivă inconștientă și o tristă decadență a spiritului omenesc, care au fost cunoscute în toate țările cu monumente vechi, însă nicăiri nu s’au manifestat mai violent și mai dezastros și mai ales nicăiri îndreptarea lor nu a întârziat mai mult ca în Dobrogea.”

 
 
#citește mai departe în „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească”

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto: imagoromaniae.ro

Citește și:

#citeşteDobrogea Colonizarea romană în Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic”, de astăzi, în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța