Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Monede autonome inedite din Dionysopolis și cronologia lor relativă

ro

08 Jul, 2021 00:00 2301 Marime text
  • În acest volum sunt aduse în prim-plan monedele autonome din bronz pe care Dionysopolis le-a bătut între începuturile secolelor III înainte de era noastră și secolului II înainte de era noastră. Atunci, emisiunile au încetat făcând loc monedelor de timp imperial care aveau inscripționate titulatura oficială a lui Antoninus Pius.

Volumul a fost redactat de Vasile Canarache. Pentru scrierea aceasta au fost analizate 30 de monede autonome din colecția proprie, dar și mulaje pe care cabinetul din Sofia al Muzeului de antichități al R. P. Bulgaria i le-a trimis autorului. Au fost adăugate și monedele de la Academia R.P.R și de la cabinetul Muzeului de antichități București. S-a mai folosit de publicațiile lui D. Tacchella, B. Pick, L. Ruzicka și N. Mușmov. Cu toate acestea, autorul nu a reușit să facă rost și de monedele Muzeului din Varna, motiv pentru care consideră că prezenta lucrare nu este suficientă, iar ineditul este pe jumătate.

A clasificat monedele în 12 grupuri bazate pe forme, elementele tehnice, iconografie, stilului și grafiei. Autorul admite că datele cronologice sunt relative, neavând foarte multe informații despre aceste monede.

Prima grupă este formată din monedele anului 300 înainte de era noastră. În această categorie intră monedele de bronz ale lui Filip și Alexandru. Pentru a le categorisi astfel, autorului i-a fost de mare ajutor prezența consecventă pe revers și siglele monetare monogramate. Șase dintre cele opt exemplare unice din colecția sa, cu sigle necunoscute încă de către autor la momentul redactării volumului, au fost găsite pe valea care curgea în centrul orașului Balcic, lângă vechile băi turcești, iar două la Take, în imediata vecinătate a Balcicului.

Un alt grup de monede inedite, trei din colecția autorului și una de la Muzeul de la Sofia, au intrat în categoria I, dar de tip II. Acestea sunt caracterizate după nominalul superior, adică șapte grame, 18-20 milimetri, precum și prin revers care are imprimată o coardă de viță de vie cu doi ciorchini de struguri, alături de monogramele A și T.

În grupa a II a intră monedele de nominal superior, adică 9-10 grame și 23 de milimetri. Pe avers au bustul Demetrei cu văl, iar pe revers biga trasă de doi lei.

În grupa a III a regăsim o monedă având același nominal, cu bustul lui Dionysos, cu coroana de iederă și măciucă, cu două stele și numele TIMH, considerând-o originară în anul 200.

În a IV a grupă a pus laolaltă întreaga serie cu Demetra cu Văl pe avers, iar pe revers cu zeitatea feminină, cu coroana murală pe cap stând pe tron spre stânga.

În a V-a grupă intră moneda de nominal mic cu Demetra, avers cu spic mare de gâu la mijloc, cu tija și frunzulițe pe revers.
 
Citește continuarea în cartea „Monede autonome inedite din Dionysopolis și cronologia lor relativă

Sursa foto: „Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: Vasile Canarache și „dorul fierbinte de pămîntul dobrogean” – 125 de ani de la naștere

 
#citeșteDobrogea: „Vasile Canarache și-a transformat vechea pasiune pentru arheologie într-o profesie”. 124 de ani de la naștere


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari