#DobrogeaDigitală Vasile Canarache și „dorul fierbinte de pămîntul dobrogean” – 125 de ani de la naștere

Astăzi celebrăm 125 de ani de la nașterea unui om-poveste: Vasile Canarache, ctitorul Muzeului de Arheologie din Constanța, dar și talentat publicist și scriitor.

S-a născut Ia Galați, pe 6 februarie 1896, într-o familie modestă, fiind nevoit să muncească de foarte devreme pentru a-și întreține mama și frații mai mici. N-a apucat să facă prea multă școală, a fost băiat de prăvălie și vânzător de ziare, dar asta nu l-a împiedicat să ajungă, în cele din urmă, director al cotidianului bucureștean Tempo sau patron al săptămânalului Victoria.

Luptă pe front cu eroism, iar sfârșitul Primului Război Mondial îl prinde în Rusia, de unde apoi pașii îl poartă prin Persia sau Constantinopole, pe unde face tot felul de meserii: redactor, fotoreporter, hamal, muzicant, pescar pe Bosfor.

Întreaga sa viață a stat sub semnul acestei mobilități a spiritului, a căutării permanente, a entuziasmului de a cunoaște și a da mai departe.
Și-a petrecut la Constanța ultimii 12 ani din viață, lăsând lucruri durabile și discipoli valoroși.

Despre creativitatea și puterea sa de muncă, profesorul Adrian Rădulescu, colaborator al lui Vasile Canarache, scria la dispariția sa din 4 august 1969: 

„Dacă pîna în momentul sosirii sale la Constanța, anii acestui om delimitează campania unui luptător și cercetator, cei peste 12 ani din urmă închid în mijlocul lor strădania unui constructor. Căci orice s-ar spune, V. Canarache a fost nu numai un harnic colecționar și cercetător, ci mai cu seamă un extraordinar realizator. Afirmația nu se sprijină numai pe aprecieri verbale, cît pe înfăptuirile sale multiple, ale căror pietre dau mărturii autentice. Daca ar fi sa adunam la un loc pasiunea pentru muncă, perseverența în urmărirea telurilor propuse, forta persuasiva manifestata în cercul colaboratorilor și clara viziune în tot ceea ce întreprindea, am reconstitui exact personalitatea dispărutului. Acest om egal cu sine însuși, a contaminat cu entuziasmul său exploziv pe mulți dintre semenii săi, contrariind în același timp nu puține susceptibilități. Din pricina alcătuirii sale dintr-o atît de mare diversitate de valente spirituale, el a navigat prin viață vîslind printre două furtuni: cea dinauntru si cea din afara. Era deci de așteptat ca barca existenței sale să se uzeze în cele din urmă cedînd, nu înainte de a-și fi depozitat prețiosul transport - realizările sale - în docurile sigure ale viitorimii. Pentru acest dar, pe care noi urmașii îl preluam cu mîini pioase. Îi mulțumim cu recunostință.” (Revista Pontica, nr.2 1969)

În Biblioteca ZIUA de Constanța, există disponibile spre lectură integrală mai multe volume semnate de Vasile Canarache. Printre ele se află și lucrarea  Tanagra. Callatis. Măşti şi figurine din atelierele de la Mangalia, unde autorul evocă primele sale incursiuni în istoria străveche a Pontului Euxin și descoperirile senzaționale de la Callatis, care aveau să-l cucerească definitiv pentru meseria de scormonitor printre cioburile trecutului.
 

„Sînt de atunci 53 de ani ... Era în ajunul marelui război din 1916. Venisem in Dobrogea şi începusem să răscolesc urmele istoriei vechi, răspîndite pretutindeni in ţinutul dintre Istru şi Pontul Euxin. Abia atunci - vai - atît de tîrziu, am putut cunoaşte ce imensă bogăţie, lăsată de lumea antică , ascunde caldarîmul de bolovani şi nisip a tîrgului Mangaliei, ridicat pe spinarea ruinelor străvechiului Callatis, care a supravieţuit atîtor civilizaţii: a pietrei cioplite, a epocii metalelor, a strălucirii elene, a puterii romane, a lumii bizantine, a bancherilor genovezi şi a semeţiei moscheelor cu minaretele îndreptate sus de tot, către înălţimile cerului albastru.
Doar cîteva fărîme de ziduri vechi, ieşite ca dintr-un mormînt, se mai înălţau deasupra ultimului nivel. Oamenii zilelor noastre îşi acopereau sărăcia întărind aceste ruine cu bălegar sau paie putrezite şi întindeau apoi pe faţa zidurilor zbîrcite lutul moale şi culoarea albă sau sinelie a varului, cu care îşi împrospătau în fiecare primăvară casele.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

Mă găseam la capul dinăuntru al digului care duce astăzi la farul Mangaliei. Proptită în malul uşor abrupt al falezei, se afla cea mai veche şi cea mai monumentală construcţie a Mangaliei turceşti. Primăria, poliţia, percepţia, căpitănia portului, cafeneaua şi muzeul, toate erau la un loc, în aceeaşi clădire, o adevărată cetate nouă, zidită din blocuri de piatră veche, cu urme de sculptură și de litere scrise, cu mucegai şi parfum din trecutul îndepărtat.
Prispa cafenelei se prelungea spre înălţimea falezei, unde se unea cu resturile vechii cetăţi. Veneau aici tot felul de oameni, care discutau despre trecutul oraşului şi despre minunile dezgropate prin grădini și pe tarlale, prin cimitire și prin șanțuri. Oamenii aduceau, la primărie și la cafenea, bucăți de marmură frumos cioplită sau cu litere săpate, oale vechi, lustruite cu negru și roșu, monede de aramă și de argint, opaițe și pahare de sticlă, dar mai ales mici statuete de lut ars, cu resturi de culoare albă, albastră. roşie sau purpurie, cu praf şi foiţă de aur.
Am văzut atunci, într-un dulap de sticlă, la vechea primărie, o mulţime de figurine de lut ars şi vreo 10 tipare, găsite de meşterii zidari care săpau un puț în curtea hanului Stamatopol din centrul oraşului, lîngă piaţă. Mai erau în curtea hanului Stamatopol capete izolate şi trupuri sfărîmate de figurine, deformate la uscare sau la ardere, cum şi foarte multe resturi ale unui cuptor prăbuşit.
În altă parte, mai spre sud de hanul Stamatopol, nu departe de malul lacului, copiii dinspre mahalaua Albeştilor se jucau cu păpuşele de pămînt ars, pe care le scoteau scormonind într-o „movilă mare”, unde se adunau vitele înainte de a porni la izlaz.
In jurul acestei movile stăteam multă vreme şi, împreună cu localnicii mahalalei, adunam frînturi de statuete, capete frînte de la gît, uneori şi statuete întregi, ieşite greşit din tipare sau deformate într-un cuptor cu focul prea repede. Mi-a rămas gindul la acest izvor de figurine frumoase, aşa cum îmi rămăsese şi la celălalt izvor al antichităţii : monedele antice dobrogene - prima mea pasiune.
Dar a venit războiul şi a trebuit să plec, părăsind pentru o bună bucată de vreme locul. Am peregrinat prin țări îndepărtate şi m-am întors abia in 1921, cu dorul fierbinte de pămîntul dobrogean şi cu gîndul că voi putea adînci lucrurile, că voi reuşi să încheg ceva nou şi interesant pentru cunoașterea comorilor vechilor civilizații de aici.”

 
#citește mai departe în cartea „Tanagra. Callatis. Măşti şi figurine din atelierele de la Mangalia”, de Vasile Canarache
 
Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima .
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța

Citeşte şi:

#citeșteDobrogea: „Vasile Canarache și-a transformat vechea pasiune pentru arheologie într-o profesie”. 124 de ani de la naștere