#DobrogeaDigitală „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Viaţa cultural-ştiinţifică şi spiritualitatea marinărească

• Capitolul VII este cel care încheie cu succes această lucrare. Titlul său este „Viaţa cultural-ştiinţifică şi spiritualitatea marinărească“ și abordează modul în care ofițerii de marină au contribuit la dezvoltarea gândirii, științei și artei militare românești. Se aduce în fața cititorului evoluția politicii navale româneşti reflectată în publicaţiile de profil.

Volumul constituie un rezumat al tezei de doctorat pe care căpitan-comandorul Marian Moşneagu, la vremea aceea director al Muzeului Marinei Române din Constanţa, a susţinut-o la Universitatea din Craiova, și reprezintă o deosebit de valoroasă contribuţie ştiinţifică în domeniu, fiind prima tratare unitară în istoriografia românească a acestei teme, corespunzător perioadei alese.

În Cuvântul înainte, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu consideră că autorul a abordat, în baza cercetării unei extrem de bogate literaturi de specialitate şi a unor studii intense în arhivele militare şi diplomatice naţionale, o problemă de cel mai mare interes, adeseori abordată de istorici, dar, de regulă, arareori aprofundată.
Meritul căpitan-comandorului dr. Marian Moşneagu este cu totul deosebit, întrucât, stăruind asupra unei probleme de mare semnificaţie, el realizează în fapt o sinteză înglobând toate aspectele fundamentale ale temei cercetate.

Autorul a realizat un studiu de calitate, care îmbină armonios analiza cu sinteza ori integrează natural istoria naţională în cea universală, iar aceasta cu referire la o problemă şi o perioadă complicate ale istoriei contemporane europene - declanşarea şi intensificarea „războiului rece“ în urma conflagraţiei secolului din 1939-1945, iar, în conexiune, istoria Marinei Române.



În primul capitol care poartă denumirea „Coordonatele dezvoltării marinei naționale moderne“ am văzut că sunt discutate fundamentele cadrului organizatoric şi legislativ privind evoluţia flotei naţionale în preajma celui de-al doilea război mondial și marina naţională - de la vocaţie la politică de stat, rolul şi competenţele Ligii Navale Române.

Capitolul al II-lea se numește „Marina romană de la armistiţiu la tratatul de pace (12 septembrie 1944 -10 februarie 1947)“ și prezintă contribuția Marinei Române la reușita actului de la 23 august 1944, clauzele navale ale Armistiţiului şi implicaţiile asupra dimensiunilor şi structurii flotei române, efectele nefaste ale cooperării militare sovieto-române - drama Marinei Române din toamna anului 1944, contribuţia Marinei Române la efortul militar şi economic al României în Campania din Vest - efectele Tratatului de Pace în domeniul naval, comisia Aliată de Control din România şi Marina Română (12 septembrie 1944-28 septembrie 1947).

Evoluția structural-doctrinară a marinei militare între anii 1948 și 1958 este cel de-al treilea capitol, destul de vast și plin de detalii. Titlul ales este foarte sugestiv, iar în subcapitole, se rescriu pașii istoriei din perioada menționată, în domeniul marinei militare.

În capitolul IV este descris efectul devastator asupra flotei comerciale româneşti pe care l-a avut obligaţia României de a plăti „pentru pierderile cauzate Uniunii Sovietice de operaţiunile militare şi de ocuparea de către România a teritoriului sovietic“ despăgubiri în valoare de 300 milioane USD, plătibile în şase ani în mărfuri: produse petroliere, cereale, cherestea, ambarcaţiuni maritime şi fluviale etc.

Capitolul V al cărții „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu se intitulează „Interferenţe geopolitice şi concepte de securitate in spaţiul fluvial – maritim românesc“. Cuprinde trei subcapitole, „Implicaţii de ordin geostrategic privind integrarea României în Tratatul de la Varşovia şi ONU“, „Regimul navigaţiei pe Dunăre şi Marea Neagră după cel de-al doilea război mondial. Documentele Convenţiei de la Belgrad“, „Insula Şerpilor - o concesie nejustificată a diplomaţiei româneşti. Repercusiuni asupra regimului apelor teritoriale proprii.“

Capitol VI se numește „Învăţământul de marină între 1945 şi 1958“ și cuprinde „Formarea ofiţerilor de marină“, „Evoluţia formării cadrelor cu pregătire tehnică medie“, „Învăţământul liceal de marină“, „Rolul navelor-şcoală în instruirea practică marinărească a viitoarelor cadre ale flotei române“.
 

Contribuţii ale ofiţerilor de marină la dezvoltarea gândirii, ştiinţei şi artei militare româneşti

Noile coordonate ale orientării gândirii militare româneşti au urmat calea firească a transformărilor pe care societatea românescă în ansamblu, şi implicit organismul său militar, le suportau. În acest sens, presei militare i s-a conferit un rol deosebit.

„Revistele militare au menirea ca prin scrisul lor să reflecteze adevărata noastră gândire militară - sublinia generalul de armată Mihail Lascăr, ministrul Apărării Naţionale - astfel ca pe lângă celelalte instituţii de cultură ale armatei să contribuie şi ele la formarea cadrelor noastre (ofiţeri, subofiţeri), prin ridicarea nivelului lor profesional educativ şi de cultură generală.

Având în vedere că ţara noastră se află în stadiul dezvoltării regimului de stat al democraţiei populare, căreia trebuie să-i corespundă în mod necesar o armată populară, se impune ca un imperativ naţional pentru armata română, ca pe lângă pregătirea strict profesională a cadrelor să se producă şi o transformare colectivă a concepţiilor şi ideologiilor asupra vieţii şi evoluţiei societăţii omeneşti pe considerentul că armata este o instituţie socială.“

Acelaşi înalt demnitar român insista: „Să nu se uite că pentru a înţelege, aplica şi îmbogăţi ştiinţa şi arta militară va fi nevoie de cunoaşterea adâncă a legilor de dezvoltare a .societăţii omeneşti, precum şi a cauzelor fenomenelor care se produc în sânul ei, cum arfi de pildă războiul.

Elementele principale de doctrină, strategie şi tactică, potrivit caracterului armatei noastre, se vor studia şi stabili în funcţie de actuala structură socială a ţării şi politicii dusă de regimul nostru democrat cât şi de învăţămintele de ordin militar, rezultate din desfăşurarea celor mai mari bătălii victorioase, antihitleriste, duse de armata cea mai puternică, pe frontul european, unde războiul mondial a atins punctul său culminant“.

   

În „Cuvânt înainte“ la primul număr al „Revistei Marinei“, comandorul Eugeniu Săvulescu, comandantul Marinei Regale sublinia: „Marina democrată, renăscută din reformele de la 6 martie 1945, îşi reia activitatea în toate compartimentele. Dintre toate, cel mai important şi greu de realizat este cel al învăţământului, pe toate treptele din ierarhia noastră. Cariera marinărească este dejavantajată de faptul că posedă o literatură redusă, în raport cu bibliotecile bogate de care dispune în general armata de uscat. Această revistă reia firul unei tradiţii întrerupte de războiul nenorocit din anii 1941-1944. Ea vine să împlinească acest gol, scriind ceea ce nu s-a scris şi ce este neapărat necesar ofiţerului, maistrului şi subofiţerului din marina română.

Aceste cunoştinţe sunt cu atât mai necesare cu cât numeroase sunt învăţămintele de ordin strategic, tactic şi tehnic cu care s-a ieşit din acest  război, în care activitatea aero-navală s-a situat pe un plan de frunte şi care învăţăminte trebuie să capete interpretarea justă, în vederea celei mai potrivite aplicări şi în Marina noastră. Un al doilea rol, nu mai puţin înalt, al acestei reviste, este acela de a se da o îndrumare generală în ce priveşte noua doctrină a Marinei noastre, în condiţiile create de tratatul de pace.

Prin excluderea unităţilor şi armelor prohibite de tratat. Marina Română se vede lipsită de elementele fundamentale în organica unei flote mici. Ea va trebui deci să găsească un corectiv în organizarea tactică şipregătirea tehnică a mijloacelor de care dispune.

 
 
Sursa foto: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 122 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Învăţământul de marină între 1945 şi 1958
 
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Regimul navigaţiei pe Dunăre şi Marea Neagră după cel de-al Doilea Război Mondial
 
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Prioritățile marinei comerciale a României între anii 1948 și 1958
 
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Evoluția structural-doctrinară a marinei militare între anii 1948 și 1958

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Coordonatele dezvoltării marinei naționale moderne

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Marina romană de la armistiţiu la tratatul de pace