#DobrogeaDigitală Preotul Dimitrie Chirescu din Cernavodă (II) - „De multe ori era supus la chinuri şi ameninţat cu moartea“

Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 


Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
Așadar, după cum punctează autorul, „să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor șase capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaptelea capitol, „Biserica“. Pe parcursul acestui capitol vom descoperi poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom începe discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, debutând cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
 
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o măr­turisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
 
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost  expus în edițiile trecute. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928,  relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
 
În finalul secțiunii dedicate „Școlii până la 1877“, autorul aduce în atenția cititorilor biografia preotului Dimitrie Chirescu, personalitate emblematică a localității Cernavodă care și-a pus amprenta asupra dezvoltării culturale și nu numai din localitate.
 
În ediția precedentă am prezentat prima parte a biografiei. În ediția de astăzi aflăm despre patriotismul, cultura și curajul preotului Dimitrie Chirescu, dar și câteva detalii biografice despre copiii acestuia:
 
„Venit la Cernavoda, prima grije a preotului Dimitrie Chirescu a fost de a înfiinţa şcoala românească, Şcoala a deschis-o chiar îa casa lui parohială de lângă biserică şi fiind prea ocupat cu afacerile preoţeşti, a utilizat ajutoare instrund tineri, între care şi pe Dumitru Niţescu, dela Cocbirleni, Nicolae Barban deta Rasova şi Dinu Petculescu dela Seimeni şi alţii, cari l-au ajutat, aşa că atunci când au venit autorităţile româneşti au găsit şcoale româneşti , functionând.
 
La intrarea armatelor române în Dobrogea prin Cernavoda, Preotul Chirescu le-a primit cu flori, împreună cu toată comunitatea românească, săvârşind un serviciu religios. Tot Pr. Chirescu a slujit şi sfinţit apa la 1890, când s'a pus piatra fundamentală a podului Regele Carol I de peste Dunăre.
 
Pentru îndrăsneala cu care îşi apăra coleii gionarii români în timpul Turcilor, era socotit mereu de autorităţile turceşti, ca un iridentist. În realitate chiar era, din care cauză mereu era percheziţionat. I se confiscau toate cărţile , scrierile, corespondenţa şi i se lua chiar lucruri din casă sub diferite pretexte.
 
De multe ori era supus la chinuri şi ameninţat cu moartea. De câteva ori a fost scăpat de la moarte sigură de către enoriaşii săi. Se ascundea prin gropi sau prin alte sate travestit. Guvernul român apreciind opera acestui mare luptător pentru cauza românească, pe care a servit-o ca nimeni altul, în timpul dominaţiuJii otomane, l-a răsplătit cu mai multe decoraţii, iar atunci când a murit (Decembrie 1890), Ia spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, Regele Carol I, personal a ordonat să i se dea vagon mortuar gratuit.
 
Din cauza percheziţiilor nenumărate şi a furturilor şi prădăciunilor ce i se făceau în avutul său, nu a rămas dela el nici un fel de document.
 
Preotul Chirescu a avut 12 copii, din care au crescut mari numai opt, toti cărturari şi anume:
1. Iacob Chirescu, mort tânăr de meneningită, la vârsta de 21 ani, fiind învăţător - director la şcoala primară din Cernavoda.
 
2. Constanţa, căsătorită cu Locotenentul Laurenţiu Vlaţiu, învăţătoare - directoare la şcoala primară de fete din Cernavoda, deedată în timpul războiului la Iaşi, unde servea ca infirmieră la spitalul militară.
 
3. Elena, căsătorită cu inginerul G. Bartolomeu, a fost asemenea învătătoare - directoare la şcoala de fete din Cernavoda, astăzi pensionară la Bucureşti.
 
4. Victoria, căsătorită cu C. Nedelcu, ambii foşti învăţători la şcoalele din Cernavoda, astăzi pensionari.
 
5. Nicolae D. Chirescu, avocat la Constanţa, a fost primar al oraşului Cernavoda în două rânduri.
 
6. Domnica D. Chirescu, profesoară de matemaici şi directoare a şcoalei normale de fete din Brăila.
 
7. Ion D. Chirescu, licenţiat în teologie şi laureat al şcoalei superioare de muzică din Paris, profesor la Academia de muzică şi artă dramatică clin Bucureşti, profesor la Academia de muzică bisericească de pe lângă Patriarhie, profesor de muzică la clasa Măriei Sale Mihai Voevod de Alba Iulia şi directorul corului Carmen şi al corului bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti.
 
8. Locotenent Colonel Dumitru D. Chirescu, la inspectoratul Statului Major, decorat cu «Mihai Viteazul».
 
După cum am văzut, şcoala românească la înfiinţarea ei a funcţionat în casele bisericii, unde locuia şi preotul. Aceste case au existat pe strada Pr. Chirescu, pe locul unde este însemnat cu o cruce de piatră.
 
Apoi s'a închiriat pentru şcoală casa unui grec, Gongopol, situată pe strada Remus Opreanu, proprietatea d-lui Protogheros, cea mai frumoasă construcţie în acele timpuri, având şi un etaj. Şcoala a funcţionat aci un scurt timp, mutându-se în localul ei propriu. După mutarea şcoalei, în aceste case s'a mutat tribunalul, venit dela Rasova şi mutat apoi la Constanţa, iar mai în urmă şi judecătoria.“
 
Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: Preotul Dimitrie Chirescu din Cernavodă (I) - „A isbutit să mulțumească toate naționalitățile“