#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry „Maistrul Sarry”, în război cu turnătorii

Volumul de memorii „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”  a fost scris, în urmă cu un deceniu, de George Sarry, nepot de frate al celebrului jurnalist Constantin N. Sarry. Autorul s-a născut și a copilărit în Constanța anilor interbelici, fiind arestat și condamnat la temniță grea, ca „trădător de țară”, sub acuzația de spionaj.  Anii de pușcărie politică, umilința și ororile trăite fac din cartea lui George Sarry un prețios testimonial al unei epoci absurde, pe care autorul o rememorează cu detalii cutremurătoare.





Fragmentul citat mai jos evocă perioada de detenție petrecută la minele de exterminare de la Baia Sprie, unde George Sarry este desemnat ca maistru, reușind, din această postură, să-și ajute camarazii de suferință și să bage în sperieți „turnătorii” care mișunau prin închisoare.
 

„Printre cei veniți de la Gherla erau mulți studenți care trecuseră prin reeducarea de la Pitești, pe care au continuat-o și la Gherla. Aici, la Baia Sprie, au încercat același lucru, însă nu le-a mers. Într-un început de șut, când repartizam oamenii la locurile de lucru, un grup de trei studenți voiau neapărat să meargă la un loc de muncă unde eu nu voiam să meargă ei. Țineau ei morțiș să meargă acolo, unde bănuiau că se discută subiecte interzise, în legătură cu care să meargă să-l informeze pe ofițerul politic Alexandru.


Le-am spus de trei ori să meargă la locul lor de lucru. Când au refuzat și au început să mă ia peste picior, m-au scos din sărite și pe primul care era mai aproape de mine l-am luat de piept și l-am aruncat peste ceilalți doi. Am apucat să-i dau un pumn unuia dintre ei. A căzut pe jos cu gura sângerând. Ceilalți doi au luat-o la fugă. Eu am plecat să-mi văd de treaba mea și le-am spus tuturor celor din sectorul meu, dacă vine de la suprafață cineva să mă caute, să spună că nu știu unde sunt.
Într-adevăr, a venit un gardian condus de maistrul civil Brazilianu, responsabil pentru sectorul meu și un băiat deștept. L-a plimbat pe gardian peste tot, până ajunsese ud leoarcă de transpirație și de ploaia acidulată.


Când intrau în mină, gardienii nu se dezbrăcau, și la temperatura din subteran nu era deloc o joacă să reziști. Între timp vestea s-a dus și în sectorul de est și chiar la orizontul 11. Toți au aflat că Sarry i-a rupt gura lui Adamescu care a fost evacuat la suprafață pe targă. Știam ce mă așteaptă și eram pregătit. Când am ieșit la suprafață, nici nu m-au lăsat să fac dușul și m-au escortat imediat direct în colonie.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

Era dimineață. Terminasem șutul de noapte și ofițerul politic nu era în colonie. După cum am spus mai înainte, colonia avea patru barăci cu câte patru dormitoare iar după baraca numărul 2, puțin mai în spate, era un alt corp de clădire. Aceasta era o construcție veche din cărămidă. Acolo era infirmeria. Ferestrele din spatele acestei clădiri erau blocate ca să nu se vadă afară. Clădirea avea un beci și ușa beciului era în spatele clădirii. Era interzis în mod obișnuit să mergi în spatele clădirii. Aici m-au dus, au deschis ușa beciului și m-au aruncat înăuntru. Înăuntru nu vedeam nimic. Nu aveam ferestre. Singurul loc pe unde intra foarte puțină lumină era o gaură la colțul ușii jos, o gaură făcută de șobolani, de mărimea unui ou.


Beciul avea patru trepte de ciment. Înăuntru nu era altceva pe jos, decât apă, atâta cât să nu poți sta culcat. Mai târziu au venit doi gardieni din colonie și m-au dus la ofițerul politic.
Am fost întrebat ce mi-a făcut Adamescu, pentru ca să-l lovesc. I-am răspuns că a fost obraznic cu mine și nu a vrut să meargă la locul de muncă unde a fost repartizat, atât el cât și ceilalți doi, pe care-i chema Avramescu și Paragină. «De ce nu ai venit la mine să raportezi asta? Acum vei fi pedepsit și nu vei mai fi maistru. Te vei duce la perforat.» A chemat gardienii și m-au escortat la beci. Ofițerul politic nu a uitat să-mi spună că voi mânca o dată la trei zile și voi sta paisprezece zile la beci. Mi-a mai spus că eu inaugurez beciul și voi fi exemplu pentru toți care se abat de la regulament. Asta știam, că nu fusese nimeni dus la beci până acum. Toți pedepsiții erau puși în carcera cu sârmă ghimpată înăuntru. Aici era foarte liniștit, numai apa de pe jos era o problemă.


Când s-a lăsat seara, stăteam pe scările de ciment unde nu era apă și mă uitam pe gaura de la ușă. La un moment dată gaura se astupă. Am crezut că este un șobolan care vrea să intre în beci. Dar imediat aud pe cineva care spune «George, George, trage asta». Pun mâna și trag. Era un salam de vreo treizeci de centimetri. Nu știam cine a adus salamul, totul s-a petrecut foarte repede. Am început să mănânc salamul. Cam cu două luni înainte se deschisese în colonie o cantină, unde cine avea bani putea cumpăra ce voia. E adevărat însă că pentru a avea bani trebuia să faci norma în mină și nu erau mulți care o făceau. Mai târziu am auzit voci la ușă. Erau doi gardieni noi. Am tras cu urechea și am auzit pe unul spunându-i celuilalt: «Nu intra, tovarășe, că o să-ți rupă gura, cum i-a făcut și lui ăla».


Ușa se deschide și îl văd pe unul dintre ei în pragul ușii. El nu mă putea vedea pe mine pentru că era întuneric beznă. De cum a apărut în ușă, l-am speriat, strigând la el cât m-a ținut gura. Intrusul a căzut pe spate. Celălalt a împins ușa și a închis-o imediat. Îl aud spunându-i primului: «Ce ți-am spus, nici nu te-a atins și ai căzut!», și râdea de el. Eu, dinăuntru, din spatele ușii, am început să-i vorbesc foarte calm. I-am spus că dacă mai vine încă o dată, am să raportez comandantului, pentru că nu are voie să vină din proprie inițiativă să bată deținuții. Nu știu ce au șoptit între ei și au plecat.


În aceeași seară s-a mai întunecat gaura de la ușă încă o dată. Mi-au introdus prin gaură încă un salam și pâine tăiată în așa fel încât să intre prin gaură. A doua zi, ușa se deschide și sunt împinși în beci doi băieți. Unul era căpitanul Greculescu Constantin iar celălalt Mateș Gavril. Erau și ei pedepsiți ca și mine. Bătuseră un turnător. Îmi povesteau cum colonia pornise într-o campanie împotriva turnătorilor. Tot de la ei am auzit că Adamescu este în infirmerie, unde îl hrănesc cu lingurița și că băieții din colonie merg sub fereastra lui și îi cântă
Păsărică mută-ți cuibul, nu mai ciripi,
că te dau pe mâna maistrului Sarry
și Muschici cu lingura te va hrăni, etc. etc.
Muschici era infirmierul.


În fiecare seară intrau pe gaura de la ușa cantități mari de salam, pâine și biscuiți. Acum eram trei, dar peste câteva zile eram șapte, toți pentru aceeași infracțiune: bătusem turnători. După două săptămâni eu am ieșit din izolare lăsându-i pe ceilalți șase să-și facă stagiul de două săptămâni. Odată ieșit din izolare am aflat cum procedau când ne aduceau de-ale gurii la beci. Unul dintre băieți îl provoca în discuții pe gardianul de serviciu, altul sta la colțul clădirii să observe dacă vine cineva și să semnaleze, al treilea ne băga pe gaură mâncarea. Aceștia erau frații Ion și Ghiță Brânzanu, Vasile Ungureanu și atâția alții care au contribuit - și au riscat - ca să ne ajute. Când am fost în beci, mai tot timpul ne aranjam prin rotație, să stăm fiecare pe scările de ciment și nu în apa care era pe jos.


În prima zi când am intrat în mină după izolare, în timp ce perforam, simt o mână peste umărul drept, care îmi oprește perforatorul. Când mă întorc îl văd pe maistrul civil Brazilianu. Cum s-a oprit perforatul, îl aud intonând:
Păsărică mută-ți cuibul, nu mai ciripi,
Că te dau pe mâna maistrului Sarry.
Înainte de a face acest gest, a avut grijă să se asigure că nu este vreun turnător prin apropiere.


De atunci Brazilianu căpătase încredere în mine și era la curent de prezența turnătorilor din sectorul lui. Avea în sector unul singur, însă era periculos și pentru el, pentru Brazilianu, dacă era văzut vorbind cu noi subiecte care nu aveau de a face cu mina. Aveau și ei în rândurile lor turnători, unul era maistrul civil Luther.”

#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi.html
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Coșciuge, șah și ploșnițe în temnița de la Aiud

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Cu ochii pe Consulatul Britanic din Constanța

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Arestarea și ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristețe și dezamăgire

 #DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăș”