Istoria Dobrogei - Bibliografie Hormisdas (sec. V-VI) - „Scrisori” (216, 217, 224, 227, 231)

• Hormisdas a deținut demnitate papală intre anii 514-523. El s-a implicat în rezolvarea disputelor din biserică și a corespondat cu autoritățile Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin), în particular cu ocazia conflictelor religioase din provincia Scythia Minor (Dobrogea) din timpul răscoalei lui Vitalianus. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 

Scrisoarea 216
Raportul diaconului Dioscorus

„
(...) 5. Și pentru că este vorba despre acestea și biserica face zilnic progrese în privința aceasta, un vechi uneltitor a ațâțat pe monahii din Sciția, care sunt din familia conducătorului de oști Vitalianus, potrivnici dorințelor tuturor creștinilor, a căror tulburare a creat mari piedici unității bisericilor, mai ales cu privire la alegerea (episcopului – n. e. r.) sus-pomenitei biserici din Antiohia. 6. Acești monahi, între care este și Leontius, care zice că este rudă cu Vitalianus, se grăbesc să vină la Roma, sperând să fie confirmate de nefericirea voastră câteva capitole. Între acestea este, printre altele, (un punct – n. e. r.) unde vor să spună că doar unul singur din Treime a fost crucificat; acest lucru n-a fost spus nici în sfintele sinoade sinoade [conciliile ecumenice de la Niceea 325, Constantinopol 381, Efes 431, Chalcedon 451], nici în scrisorile papei Leon [I cel Mare, 440-461], nici în tradiția bisericească [Părinții Bisericii Creștine sau Primii Părinți sau Sfinții Părinți până la anul 700]. Dacă se îngăduie să se facă aceasta, mi se pare că se vor naște neînțelegeri și scandaluri mari între biserici (...) 10. (...) Dată în ziua a treia înainte de calendele lui iulie, la Constantinopol.”
 

Scrisoarea 217
Raportul episcopilor Germanes și Iohannes, a diaconilor Felix și Dioscorus și a preotului Blandus

„(...) 5. Totuși provocatorii și complicii acestor frământări și cei care au pus piedici unității bisericești au fost monahii din Sciția, care, după ce aici s-au îndepărtat de la dreapta credință [ortodoxie], fiind înfierați de toți, că nu se gândesc la lucruri care aduc pacea, au alergat la fericirea voastră, sperând să se strecoare și să întărească părerile lor printr-o scrisoare a reședinței voastre [Roma]. 6. Aceștia acuză pe episcopii din provincia lor, printre care se află Paternus, episcopul din cetatea. Au prezentat cereri și siliți de porunca prea piosului principe și stăpân Vitalianus, conducătorul de oști, ne-am adunat adesea pentru judecarea pricinii, nu ca și cum am fi voit să ne preocupăm de aceste treburi, ci fiindcă avem în fața ochilor învățăturile fericirii voastre (...) 7. Și fiindcă nici noi, care ne-am ostenit multa vreme, nici ei, care nu acceptau niciun argument, nu înregistram vreun progres al părerilor la care țineam, prea bunul împărat a adus la împăcare pe susnumitul episcop și pe slăvitul bărbat Vitalianus, într-o adunare publică, unde a poruncit să fim și noi de față; a sfătuit și pe acuzatorii episcopului să se roage de acesta. Monahii însă, fiindcă li se cerea să se împace, fugind, au preferat să plece din cetate, decât să ajungă la împăcare. Sus-numitii monahi, venind in Italia au de propus câteva capitole, printre care este cuprins și (acela – n. e. r.) că „unul din Treime a fost crucificat”, sperând astfel să fie confirmat de autoritatea fericirii voastre, după cum am semnalat și în altă scrisoare; și acum spunem aceasta pentru ca nicio inovație să nu fie scrisă de reședința apostolică [Roma], fiindcă și noi, înaintea împăratului și înaintea senatului, am arătat acestea spunând: „În afară de cele patru sinoade, în afară de scrisorile papei Leon, nici nu spunem, nici nu admitem nimic; orice nu este cuprins în susnumitele sinoade, sau ce nu a fost scris de papa Leon, nu primim ; fiindcă dacă va voi stăpânul nostru să scrie vreo inovație, va fi mai rău acest început decât cel făcut de Eutyches.” (... )10. Am scris ceea ce ni s-a părut nouă; stă în puterea voastră să deliberați ce vă va fi poruncit Dumnezeu, fiindcă ei încearcă să afirme aceasta, dorind să li se dea satisfacție în acest chip, ca astfel să mărturisim și să spunem că unul din Treime a pătimit; ceea ce n-au spus nici părinții bisericești, nici sinoadele. 11. De aceea am expus acestea una câte una, ca nu cumva subtilitatea lor să se laude față de simplitatea noastră. Din pricina acestor noi păreri ale lor au determinat cu viclenie pe strălucitul Vitalianus să apere astfel de lucruri și din cauza lor să ne aducă orice piedici a putut. Schimbarea lui o deplânge împreună cu noi toată biserica. 12. De aceea vă rugăm să cugetați cu obișnuita grijă și cu luarea aminte, pe care o are de obicei stăpânul nostru, cum trebuie sa fie primiți cei care au plecat în felul acesta de la noi și s-au separat de comunitatea noastră, sau ca fie respinse capitolele lor; fiindcă biserica catolică din Constantinopol se îngrozește de toți aceștia. Dată în ziua a treia înainte de calendele lui iulie, în Constantinopol.”
Până la Marea Schismă din 1054 dintre Patriarhia de la Constantinopol și Papalitate, termenul ortodoxie nu avea și un sens restrâns geografic acoperind Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, ci doar de dreaptă credință.
 

Scrisoarea 224
Tot un raport al diaconului Dioscurus

„Am primit prin strălucitul Eulogius scrisoarea fericirii voastre, în care ați arătat monahilor sciți și cum a socotit de cuviință apostolatul vostru să încredințeze pricina episcopului din Constantinopol, pentru ca el însuși să hotărască între aceștia și cei care sunt acuzați de ei... (...) 3. (...) Ne-am adunat în casa episcopului, ca sa cunoaștem încordarea care era între ei. 4. Sus-numitul episcop a expus hotărârîle sinodului [ecumenic] din Chalcedon [451] (...) Sciții, dimpotrivă, au început să zică: „Să se adauge și unul din Treime”. Noi, dimpotrivă, am zis: „Ce nu a fost hotărât la cele patru sinoade, nici în scrisorile fericitului papă Leon, noi nu putem nici să spunem, nici să adaogăm”. 5. Le-au displăcut aceste vorbe (...) 7. Totuși, fericirea voastră să știe ca acești sciți numesc nestorieni pe toți care admit sinodul chalcedonian, spunând: „Nu este îndeajuns sinodul împotriva lui Nestorius” și astfel trebuie să admită sinodul cum 1-au expus ei înșiși. Acești oameni, ce fel sunt, ce fel de intenții au și ce vor să introducă în credința catolică, s-a făcut cunoscut tuturor catolicilor cu ajutorul lui Dumnezeu (....) 11. Iar Maxentius, care zice că are, în calitate de stareț, o congregație, dacă este întrebat cu care monahi a trăit, sau în care mănăstire, sau sub care stareț a devenit monah, nu poate răspunde. De asemenea, dacă aș voi să vorbesc și despre ceva de prisos; pentru acesta este de ajuns că se ascunde întotdeauna din pricina conștiinței sale condamnată de toți catolicii. Dată la idele lui octombrie, consul fiind Eutharicus. Primită în ziua a cincisprezecea înainte de calendele lui decembrie, consul fiind cel pomenit mai sus.”
Erezia nestoriană a fost condamnată de la Conciliul III Ecumenic de la Efes al Bisericii Creștine, care l-a și demis din funcție pe Nestorius, arhiepiscop al Constantinopolului în anii 428-431.
Până la Marea Schismă din 1054 dintre Patriarhia de la Constantinopol și Papalitate termenul catolic nu avea și un sens restrâns geografic acoperind Patriarhia Romei, ci doar de universalism creștin.
 
 

Scrisoarea 227
Hormisdas către episcopii Germanus și Iohannes și către preotul Blandus

„6. Ilustrul Iustinian ne-a scris despre persoana monahilor sciți - copia acestei scrisori am trimis-o frăției voastre - care, fiindcă nu vor să înfrunte sosirea voastră și spun că nu pot să amâne respectarea regulilor religioase, au încercat să plece pe ascuns din oraș [Roma]. Noi am făcut să fie păziți mai cu grijă, voind să cunoaștem cele ce le-au spus împotriva voastră ca, atunci când vă veți întoarce [de la Constantinopol], cu ajutorul lui Dumnezeu, greșeala lor să fie îndreptată prin îndemnuri bine chibzuite. Dată în ziua a treia înainte de nonele lui decembrie, consul fund prea vestitul bărbat Eutarichus.”
 

Scrisoarea 231
Hormisdas către episcopul Possesor

„6. Unde nu (sunt – n. e. r.) imbolduri cu felurite ispite? Cum în acest an am îndurat aproape continuu vicleniile ascunse de o șiretenie subtilă ale unor sciți, care se dadeau drept monahi prin aparență, fără să fie în realitate, prin vorbe, nu prin fapte, și am suportat otrăvurile care sub pretextul religiei slujesc urii lor, căutând ca să-i vindecăm de rana lăuntrică prin îndrumarea răbdării tămăduitoare, netrecând sub tăcere îndemnurile fericitului [Sfântul] Pavel: „Nu te lupta în cuvinte; căci la nimic nu este folositor, fără numai la surparea ascultătorilor”.

7. Dar când este smulsă otrava care a pătruns în rărunchi? Când ascultă de învățăturile adevărului inimile care nu se încred în ele înseși? Când îmbracă umilința supunerii trufia împrejmuită cu părerile sale? Când se liniștesc și doresc pace acei care sunt obișnuiți să se dedea la certuri, plăcându-le numai să caute lupte pentru religie și să neglijeze sarcinile?

8. La aceștia n-a fost niciodată dragoste pentru o povață nouă, n-a fost menținută niciodată pacea după plecarea stăpânului; una singura a fost grija planului încăpățânat, să caute să poruncească rațiunii, nu să i se supună; disprețuitori ai autorităților vechi, doritori de probleme noi; socotind drept singura cale dreapta a științei o părere făcută cu oarecare ușurință. Până la atâta îngâmfare au ajuns, încât socotesc că judecata lumii din amândouă părțile trebuie să se incline la voia lor, nici nu socotesc în numărul credincioșilor pe cei care urmează tradiția părintească, daca văd că nu voiesc să cedeze părerii lor; învățați să semene acuzații, să prepare otrăvurile ponegririlor, să urască corpul întreg al bisericii, să ațâțe invazia și în loc de supunere, care deține în chinovii [mănăstiri] primul rang al disciplinei canonice, să le placă îndărătnicia trufiei încăpățânate.

9. Pe aceștia noi n-am putut să-i oprim nici prin sfaturi, nici cu blândețea nici cu forța. Au mers până în adunarea publică, îndemnând lumea la tulburarea liniștii chiar în jurul statuilor regilor. Și dacă statornicia poporului credincios n-ar fi rezistat, prin nelegiuitele semințe ale diabolicei zâzanii ar fi ațâțat la ei neînțelegere și vrajbă; prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost îndepărtată neînțelegerea acestora cu privire la religie. Am dovedit târziu că s-a spus, prin glasul profetic al apostolilor, că în zilele din urma se aproprie vremuri primejdioase și vor fi oameni iubitori de sine numai având înfățișarea evlaviei, negând însă virtutea acesteia; așadar trebuie să fie evitați.
10. De aceea am crezut că acestea trebuie sa fie arătate iubirii voatre ca nu cumva, dacă ei se vor fi dus poate acolo, neștiind cum s-au purtat în orașul roman, să înșele cu vorbe prefăcute. (...)

15. Dată la idele lui august, consul fiind prea strălucitul bărbat Rusticius.”
Editorii români notează că monahii din Scythia Minor au susținut revolta lui Vitalianus împotriva împăratului Anastasius (491-518), care era un susținător al ereziei monofizite (condamnată la Chalcedon în 451), fiind citat în acest sens studiul Călugării sciți, publicat de V. Sibiescu la Sibiu în 1936.
 
 
 
Bibliografie
Epistulae imperatorum pontificum aliorum inde ab anno CCCLXV II usque ad a. DLIII datae. Avellana quae dicitur collectio, recensuit Otto Guenther, pars II, Leipzig, 1898 (CSEL, XXXV, 2).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (XLII. Papa Hormisdas)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Hormisdas (sec. V-VI) - „Scrisori” (107, 109, 187, 188, 189, 190)