Istoria Dobrogei - Instituții Provincia romană Scythia Minor (sec. IV-VII) (galerie foto)

În urma marii crizei interne și externe a imperiului din sec. III, împăratul reformator Diocletianus (284-305) a transformat Dobrogea în provincie separată cu numele Scythia Minor, care a fost pierdută de Imperiul Roman de Răsărit, ca și întreaga Peninsulă Balcanică,  în urma invaziilor slavilor și bulgarilor din sec. VII.

În sec. III, Imperiul Roman  a fost marcat de o puternică criză externă și internă. 

 

 

În plan extern, imperiul a fost supus unor atacuri neîntrerupte de barbarii europeni. În plan intern, statul roman a fost afectat de numeroasele revolte ale armatelor din provincii, ceea ce a arătat că extinderea cetățeniei la teritoriul imperiului în 212 de către împăratul Caracalla  nu a adus și creșterea coeziunii social-politice a populației eterogene a Romei imperiale.

 

În consecință, împăratul reformator Diocletianus (284-305) a reorganizat în profunzime imperiul, reducând suprafața provinciilor și efectivele legiunilor. În plan administrativ, Dobrogea a fost detașată din provincia Moesia Inferior și a format provincia Scythia Minor, care, împreună cu alte 4 provincii balcanice, a fost inclusă în dioceza Thracia, condusă de un vicar. 

 

Denumirea noii provincii avea legătură cu faptul că regiunea litoralului vestic al Pontus Euxinus/Marea Neagră fusese numită în trecut Sciția de către istoricul grec Herodot (Historii, IV, 99) și geograful grec Strabon (Geographia, VII, 4-5) și poetul roman Publius Ovidius Naso exilat la Tomis.

 

Interesul special al lui Diocletian pentru limes-ul scythic/danubian a fost reflectat și de cele două vizite ale sale în regiune din 294 și 303, menționate în inscripții descoperite la Transmarisca/Turtucaia (Cadrilater/Bulgaria) și Durostorum/Silistra (Cadrilater/Bulgaria), precum și de istoricul Zosimos (II, 34).

 

Reformele sunt continuate de Constantin I cel Mare (306-337), care împarte imperiul în 4 prefecturi, dioceza Tracia fiind repartizată prefecturii Orientului. Co-împărații Constantin I și Galerius (305-311) legalizează creștinismul prin edictele de la Serdica/Sofia în 311 și, respectiv, Mediolanum/Milano în 313. Singur împărat din 324, Constantin I fondează în 330 noua capitală Constantinopol, mutând centrul de greutate al imperiului din vest în est.

 

Granița de sud a provinciei era reprezentată de o linie care unea localitatea de pe litoral Gerania/Ekrene/Bulgaria și Altinum/Oltina .

 

Conducerea administrativă a unității teritoriale aparținea unui praeses/președinte, cu reședința în polis-ul grec Tomis/Constanța.

 

Conducerea militară a provinciei revenea unui dux perfectissimus și forțele armate erau împărțite în două categorii: milites ripenses/riparienses/unități de graniță și milites palatini/comitatenses/unități mobile de interior.

O  inscripție din Tomis menționează numele și funcția unuia din acești conducători locali, C. Aurelius Firminanus, dux limitis Scythici, în timpul lui Diocletian.

Informații militare sunt menționate în izvoarele epigrafice și izvoarele literare, precum documentul administrativ imperial Notitia Dignitatum și documentul topografic Itinerarium Antonini. 

 

În Dobrogea sunt cantonate Legio II Herculea, înființată de Diocletian, cu cartierul general la Troesmis/Turcoaia și cu o subunitate la Axiopolis/Cernavoda, și Legio I Iovia Scythica, cu comandamentul la Noviodunum/Isaccea și cu o subunitate la Aegyssus/Tulcea. Prezența Legio I Scythica și la Dinogeția/Garvăn este reflectată de cărămizi cu șțampila acestei unități descoperite acolo.

O stelă funerară de la Troesmis menționează numele lui Valerius Thiumpus, prefect/comandant al Legio II Herculea, și o alta de la Sacidava/Dunăreni amintește numele lui Valerius Onesim, centurion (comandant a 100 de soldați) al aceleeași unități.
 

Tropaeum Traiani/Adamclisi, distrus de goții germanici în 295, a fost reconstruit în 316, în timpul co-împăratului Licinius (308-324), după cum atestă inscripția inaugurală: „după biruința neamurilor barbare de pretutindeni, a fost zidită din temelii cetatea Tropeenilor pentru a întări paza provinciei.”

 

Măsuri defensive similare au fost luate și de împărații Iulian Apostatul (361-363) și Valens (364-378), după cum menționează generalul și istoricul roman Ammianus Marcellinus (XXVII, 4-6) și, respectiv, Themistios (Orientes, 136). Tot din timpul lui Valens, datează o inscripție de la Cius/Gârliciu/Tulcea amintește de construirea unui burgus Gratiana la gurile Danubius/Dunăre de către militarii Legio I Flaviana Gemina.

Tot din perspectivă strategică, autoritățile romane au refăcut permanent și sistemul de via/drumuri, fiind descoperiți miliari/borne de 1000 pași din cursul domniilor lui Diocletian, Constantin I, Valens etc.

După ce împăratul Teodosius I cel Mare (378-395) a împărțit definitiv imperiul celor doi fii ai săi, Scythia Minor a făcut parte din Pars Orientes/Imperiul Roman de Răsărit/Imperiul Bizantin.

 

Un important proiect defensiv a fost inițiat de împăratul Anastasius (491-518), care a refăcut fortificațiile dunărene de la Capidava și Dinogeția, Ulmetum/Pantelimonul de Jos și Tropaeum Traiani din interior, și cele litorale de la Histria/Istria, Tomis și Callatis/Mangalia.

 

O inscripție descoperită la Tomis arată că până în timpul domniei lui Iustinian I cel Mare (527-565), când Imperiul Roman de Răsărit a atins apogeul, provinciile Scythia Minor și Moesia Secunda au făcut parte dintr-un vicariat separat de cel al Thraciei. Astfel, din 535 cele două provincii au fost subordonate, din considerente defensive antibarbare, unui quaestor Iustinianis exercitus cu reședința la Odessos/Varna. Iustinian I a lansat un amplu program de construcții civile și militare, reflectat în opera sa contemporanului său Procopius, De aedificiis, și care au inclus cetățile Ulmetum, Tomis, Troesmis, Axiopolis, Ibida/Slava Rusă și Noviodunum. Foarte sugestivă în acest sens este o inscripție de la Callatis: „Pe vremea lui Iustinian iubitorul de construcții.”

 

Împăratul Heraclius (610-641) a transformat diocezele în theme, conduse civil și militar de un strateg, dar în ipoteza lui Adrian Rădulescu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța/Universitatea „Ovidius” Constanța), Thracia a devenit themă de-abia în timpul domniei lui Constantin IV (668-685), ca urmare a pericolului bulgar.

 

Marea invazie slavă din 602 și  invazia bulgară din 681 au pus capăt, pentru 3 secole, dominației romano-bizantine în Peninsula Balcanică.

 

Bibliografie cronologică
 

GHEORGHE ȘTEFAN, La legio I Iovia et la défense de la frontière danubienne au IV e siècle de notre ère, „Nouvelles Etudes d Histoire”, București, I, 1955, p. 161-167.

RADU VUPE & ION BARNEA , Din istoria Dobrogei (II). Romanii la Dunărea de Jos, Ed. Academiei RSR, București, 1968. (I.B.)

ANDREI ARICESCU, Încercare nouă de înțelegere a știrilor date de Procopius din Caesareea despre teritoriul Dobrogei în vremea împăratului Iustianian, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, V, 1972, p. 329-343.

ION BARNEA & GHEORGHE ȘTEFAN, Le limes scythicus des origines à la fin de l'antiquité,  „Actes du IX-e Congrès international d'études sur le frontieres romaines, Mamaia, 1972”, București, 1974, p. 15-25.

 

EMILIAN POPESCU, Inscripțiile din sec. IV-XIII descoperite în România, București, 1976, p. 133-134, nr. 87.

DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 536-537 (Scythia Minor/D. P.)

ANDREI ARICESCU, Armata în Dobrogea romană, Editura Militară, București, 1977.

ALEXANDRU SUCEVEANU & ALEXANDRU BARNEA, La Dobroudja romaine, București, 1991.

ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 140- 166 (VIII. Sciția Mică între sec. IV-VIII/A. R.)