"Mediocritate și Excelență", de Petre T. Frangopol (volumul IV)
28 Jun, 2019 15:37
28 Jun, 2019 15:37
28 Jun, 2019 15:37
ZIUA de Constanta
2479
Marime text
An:
2011
Cu o regularitate de ceasornic (la fiecare trei ani), începând cu anul 2002, profesorul Petre Frangopol adună într-un volum articolele publicate în presă şi reviste de specialitate pe tema situaţiei din învăţământul şi cercetarea românească. A ajuns astfel la al patrulea volum al seriei „Mediocritate şi Excelenţă. O radiografie a ştiinţei şi învăţământului din România", prefațat de prof. univ. dr. ing. Dorel Banabic, membru corespondent al Academiei Române.
Articolele din acest volum au fost publicate în perioada ianuarie 2009 - iunie 2011 în suplimentul „Aldine” din ziarul „România Liberă” şi ale săptămânalului „Timpul”, revista lunară de fizică „Evrika”, fondată în 1990 de profesorul Emilian Micu, care apare la Brăila, şi în două numere din 1995 ale „Curierului de Fizică” (publicaţie a Societăţii Române de Fizică şi a Fundaţiei Horia Hulubei).
Între cele șapte capitole ne-a atras atenția cel intitulat „Ctitorii ale Casei Regale a României” (IV), în care academicianul constănțean dedică cinci pagini locurilor natale, mai precis istoriei moscheii lui Carol I.
Volumul are 251 de pagini și poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fișier: 13,5 MB.
Citește în format integral
345
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii