La doar 36 de ani,
Eugen Mazilu (9 august 1949 - 24 august 2011) devenea directorul Teatrului Dramatic din Constanţa, asumându-şi acest post după plecarea lui
Lucian Iancu pe mare...
Cât despre debutul său, după o stagiune teatrală la Botoşani, actorul care absolvise IATC la clasa Ion Cojar-Constantin Codrescu se întoarce în oraşul său natal, Constanţa, unde a jucat fără întrerupere din anul 1973.
Cu o bogată activitate scenică, Eugen Mazilu s-a numărat printre seniorii teatrului constănţean omagiaţi la evenimentul din 12 iunie organizat de ZIUA de Constanţa în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.
Prilej deosebit pentru a-i fi acordate, in memoriam, Medalia „Jean Ionescu“ (instituită de organizator) şi placheta #RespectTeatru, conferită de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa.
În cartea „Dulcea povară“, din care vă oferim mai jos un fragment, secretarul literar
Jean Badea „radiografiază“ cariera actorului Eugen Mazilu.
Cartea, în variantă digitală, poate fi lecturată
AICI.
Autorităţile locale politice şi culturale i-au încredinţat funcţia, iar Mazilu a acceptat provocarea, bizuindu-se pe colectivul artistic constănţean, capabil să depăşească momentul de suspiciune, derută şi reducere a finanţării (vestita „autogestiune”).
A refăcut repertoriul, promovând cu precădere piese româneşti precum Take, Ianke şi Cadâr, Gaiţele, Aceşti îngeri trişti, Jolly Joker, Nu sunt Turnul Eiffel, Sânziana şi Pepelea, Trăsură la scară ş.a. Eugen Mazilu n a profitat de funcţie pentru a fi distribuit în roluri mari. Poate cu o singură excepţie, Vânătoarea de raţe, de Vampilov, dar cine ar fi refuzat şansa de a şi apropia partitura lui Zilov? Se pare că Mazilu a atins cu acest rol un vârf al creaţiei sale, atestat şi de cronicarii teatrali care au monitorizat spectacolul: „În rolul principal, Eugen Mazilu are forţa de a traversa o gamă întreagă de stări, de a urma traiectoriile ades contradictorii ale personajului” (Florica Ichim); „[...] şi a construit rolul fără cusur şi se impune ca un actor important al generaţiei sale” (Radu Anton Roman).
Când nimeni nu se aştepta, în anul 1990, Mazilu a intrat în conflict cu un mod straniu al unor colegi de a înţelege libertatea şi democraţia de puţină vreme cucerite. Neputând suporta indolenţa şi lichelismul, a renunţat „de bună voie şi nesilit” de cineva la fotoliul directorial, deschizând o criză de conducere a acestui teatru, care s a prelungit multă vreme...
Ca actor, Eugen şi a continuat o carieră oscilantă, cu roluri destinate justificării salariului (Negrul / Târfa cu respect, Jimmy Scott / Napoleon era... fată, Vasile Nichita / Cum să îţi înşeli nevasta, Arlequino / Fata cinstită, Pasquard / Crazy Cats, Vecinul lui Blepyros / Adunarea femeilor etc.) şi altele în care „se răzbuna” pentru a face dovada realei sale forţe artistice (Onek / Ghebosul, Melkett / Comedie pe întuneric, Marton / Unde i revolverul, Erin / A înnebunit lumea, Zemlianka / Revizorul şi Domenico Soriano / Filumena Marturano).
Citeşte şi:
#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)
Galerie foto: