#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Mihai Sorin Vasilescu (galerie foto)

Este unul dintre cele mai mari talente ale scenei constănţene, după cum spun colegii de la Teatrul de Stat Constanţa, care „excelează în rolurile comice, dar care a dovedit în repetate rânduri că şi-ar fi putut exploata mai mult resursele în direcţia tragicului“.
Talentul său, probat într-o mulţime de roluri, pe scenele „Fantasio“ şi TSC, a fost răsplătit, la trei ediţii ale Festivalului Naţional al Teatrelor de Revistă (1992, 1994, 1995) cu Premiul „Matei Millo“, o altă distincţie fiind Premiul Asociaţiilor Umoriştilor Români pentru rolul Falstaff, în 1996.
Pentru toate acestea şi pentru cei peste 35 de ani dedicaţi scenei constănţene, Mihai Sorin Vasilescu (29 martie 1955) s-a numărat printre seniorii sărbătoriţi la evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa, fiind distins cu medalia „Jean Ionescu“ din partea cotidianului ZIUA de Constanţa şi cu placheta #RespectTeatru din partea Consiliului Judeţean, dar şi cu o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa.

În cartea „Dulcea povară”, pe care o găsiţi în varianta digitalizată în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa AICI, Jean Badea i-a dedicat o amplă schiţă de portret din care vă oferim un fragment: 
 
„Anul 2002 a fost unul greu pentru Mihai Sorin Vasilescu. Încă din ianuarie, aştepta să fie schimbat din funcţia de director al Teatrului «Fantasio», fiindcă dizgraţia în care căzuse de vreo două stagiuni era definitivă. Atacat din două flancuri, de opoziţia din interior şi de «armada» de la Primărie, ajunsese la starea de iremediabilă lehamite, vecină cu indiferenţa faţă de propria persoană. Nu şi faţă de soarta teatrului. Din acest motiv şi-a dat demisia înainte de încheierea mandatului, pentru ca «Fantasio» să nu intre în criză de conducere şi trupa să pătimească precum o corabie în derivă. 

Să vedem însă ce i se întâmplase domnului Vasilescu până în acel an, 2002... După absolvirea IATC, în 1980 (la clasa Beate Fredanov, Ion Caramitru, Zoe Anghel Stanca), şi-a făcut stagiul de debutant în actorie la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani. Din anul 1983 a devenit actor la „Fantasio”, unde a trecut anevoios de „barajul” actorilor cu greutate în revista constănţeană (Jean Constantin, Gelu Manolache, Fritz Braun). Cârcotaşii de profesie au lansat zvonul că la «Fantasio» actorii cu diplomă universitară nu sunt doriţi de cei care au creat această instituţie şi au căţărat-o în vârful piramidei genului revuistic fără a deţine vreo patalama eliberată de Institutul de Teatru. Se mai vorbea pe la colţuri şi de o intrigă sentimentală, în care junele prim ar fi câştigat rolul principal în detrimentul vedetei trupei. Dar câte nu se fac şi se desfac în culisele unui teatru de revistă...

Cert este însă faptul că, până la premiera Caricaturi la revistă, M.S. Vasilescu a fost folosit pe post de rezervă, înlocuitor de serviciu al unor colegi indisponibili din varii motive. În spectacolul numit mai sus realiza un cuplu de perspectivă cu Doru Octavian Dumitru, destrămat înainte de legitimarea lui din cauza „abandonului” capriciosului „inginer constructor” moldovean care a descoperit prea repede calea spre barurile de noapte ale capitalei. Nemulţumirile, frustrările profesionale se adunaseră ameninţător, ca nişte nori negri de furtună, în sufletul lui Mihai Sorin. Era pe picior de plecare spre casă, la Bucureşti, unde mai mult de jumătate din familia sa (soţia şi copilul) îl aşteptase în toţi aceşti ani. Avea în vedere şi un post la studioul de filme al Armatei, care l-ar fi îndepărtat definitiv de Revistă. 

Au venit însă evenimentele de la sfârşitul anului 1989, gândul unei revanşe pe scenă l-a înaripat, a început să joace „în draci”, nelipsind de la nicio distribuţie a anilor '90 (Parlamentul melodiilor, Să trăiască răposata!, Love story în lift, Zaraza de la Alcazar, Grevă la Fantasio, O fată îndărătnică, Cheia succesului etc. etc.). Parcă voia să recupereze toţi anii în care „şomase” cu diploma în buzunar. Dar funcţia de director (1991 - 2002), cu toate avatarurile ei, şi alergarea „bezmetică” printre roluri l-au uzat, l-au obosit, l-au plictisit mult prea devreme.
 
Citeşte şi:
 
#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

Galerie foto: