Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#StrăzidinConstanța - atunci și acum „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

ro

04 Oct, 2022 00:00 5455 Marime text



Cele peste 300 de pagini ale lucrării „Constanța și împrejurimile ei“, publicată la editura Științifică, invită cititorii la o lectură panoramică inedită prin Constanța anilor 1960, pâmânt milenar, „«agora» tomitană, pe vremea romanilor «forumul», iar în timpul stăpânirii otomane, oborul de cereale“.
 
Cei trei autori Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin ne poartă cu mai bine de jumătate de secol în atmosfera „celui mai batrîn oraș al patriei noastre“, Constanța. Cunoscători ai urbei, cei trei condeiază fiecare stradă, venind cu observații și descrieri pentru clădirile sau monumentele emblematice, scrise într-o manieră captivantă și ușor de parcurs.
 
„Constanța - regiunea dintre ape“ este titlul sugestiv ales pentru cel dintâi capitol al cărții, dedicat istoriei  orașului, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noi”. Autorii parcurg fiecare perioadă istorică, lasând necompletată sau alterată perioada începutului de secol XX, evident sub cenzura specifică contextului social-politic din anii 60.   
 


Cel de-al doilea capitol se intitulează „Constanța timpurilor noi“, o călăuză prin Constanța perioadei comuniste de dinainte de anii 60. Așa cum antemenționam, în acest capitol autorii vor trece în revistă mai toate străzile orașului, distribuite în două părți, acoperind cele 15 cartiere ale orașului din acei ani: Orașul Vechi, Incinta portului, Orașul Nou, Ahileia Mihail, Tabacarie, Palazul Mare, Anadolchioi, Mihail Coiciu, Obor, Viile Vechi, Kilometrul 5, Viile Noi, Medeea, Filimon Sirbu, Palas C.F.R. 
 
„La drum pe promotoriile fostei cetăți tomitane“, prima parte a capitolului, ne plimbă prin Piața Independenței, unde este prezentată clădirea Sfatului Popular, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe faleză, cu Cazinoul și statuia lui Mihai Eminescu sau pe bulevardul Stalin, actualul bulevard Tomis. 
 
A doua parte,  „Prin orașul care se revarsă peste zidurile tomitane“, duce lectorul de pe bulevardul Republicii, actualul bulevard Ferdinand, până pe bulevardul Lenin, actualul bulevard Mamaia. Printre altele sunt prezentate Hotelul și restaurantul Continental, Piața Unirii, Restaurantul „Modern“, Consiliul regional A.R.L.U.S.,  Comitetul regional al Crucii Roșii, Redacția ziarului „Dobrogea nouă“.
 
Tot al doilea capitol mai găzduiește o parte dedicată stațiunilor balneare. Aflăm aici detalii despre stațiunile Mamaia, Agigea, Eforie, Năvodari, Techirghiol și Vasile Roată.
 
Lucrarea mai dispune de alte trei capitole. „Excursii în jurul orașului Ovidiuׅ“ este al treilea capitol care se axează pe obiectivele industriale ale regiunii noastre de la acea vreme, precum Termocentrala electrică Ovidiu, Uzinele de la Năvodari. Capitolul următor deschide și mai mult spațiul editorial ducând cititorul în „excursii mai lungi în împrejurimi“. Aici rândurile scrise de autori ne ghidează pe la Adamclisi sau Histria cu ale lor vestigii milenare.
 
Beneficiile terapeutice de la malul mării sunt prezentate particular în ultimul capitol „odihna și tratamentul la mare“ și continuă cu date, precum adrese sau numere de telefon ale celor mai importante instituții sau obiective din Constanța.
 
Interesant și util, întruchipat într-o manieră de călăuză a Constanței, lucrarea reușește să prezinte sub o claritate desărvâșită panorama orașului, ducând cititorul în atmosfera acelor ani și informândul, totodată despre istoria, geografia, cultura, dar și aspectele tehnice ale locului.


Volumul are 323 de pagini și poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 33,1 MB

 
Citește în format integral

1521


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari