ANRM vrea un studiu referitor la nămolul din lacul Techirghiol Primarul Soceanu - „În septembrie vom demara un referendum local“ (galerie foto)
ANRM vrea un studiu referitor la nămolul din lacul Techirghiol: Primarul Soceanu - „În septembrie vom demara
29 Jun, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3277
Marime text
Ieri, Primăria oraşului Techirghiol a organizat şi a desfăşurat o dezbatere publică privind realizarea unui studiu complex referitor la nămolul sapropelic din lacul Techirghiol. Precizăm că dezbaterea a fost solicitată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Prin acest studiu se intenţionează determinarea, la nivel ştiinţific, a datelor referitoare la rata de sedimentare, a cantităţilor optime care pot fi exploatate, a condiţiilor specifice privind regenerarea acestuia, a modalităţilor prin care nămolul utilizat poate fi repus în lac şi a condiţiilor de calitate pe care acesta trebuie să le îndeplinească, precum şi a altor aspecte relevante pentru gestionarea în condiţii durabile a acestei resurse minerale.
La dezbaterea publică au fost prezenţi primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Aurel Gheorghe, directorul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“, Simion Nicolaev, deputatul USR Cristian Ion, reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar, ai Sanatoriului Balnear Techirghiol şi mulţi alţii. De la dezbatere au lipsit însă reprezentanţii societăţii Formin SA.
Aurel Gheorghe, preşedintele ANRM, a declarat că ultimul studiu asupra arealului lacului Techirghiol a fost efectuat în anul 1979. La rândul său, directorul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ a ţinut să sublinieze că lacul Techirghiol are nu doar o importanţă naţională, ci şi una europeană. Potrivit Mihaelei Mihai, directorul ştiinţific al Institutului GeoEcoMar, „în prezent nu se ştiu cu exactitate adâncimea lacului, grosimea stratului de nămol, biomasa lacului“. Prezent la dezbaterea publică, deputatul USR Cristian Ion a menţionat că nămolul din lacul Techirghiol trebuie să fie şi la dispoziţia generaţiilor viitoare, iar explorarea resursei trebuie să ajute la dezvoltarea comunităţii locale.
„Din punctul meu de vedere, acest studiu este benefic pentru lacul Techirghiol. Aşa cum am sesizat în timpul dezbaterii, din 1979 nu a mai fost efectuat un studiu aprofundat despre lacul Techirghiol. Acest studiu pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale l-a stabilit, în urma demersurilor făcute de Primăria Techirghiol, este benefic şi va lămuri multe aspecte, pe care, la acest moment, noi nu le cunoaştem.
Legea Minelor este din anul 2003 şi, prin urmare, multe aspecte trebuie actualizate şi adaptate vremurilor noastre. Bănuiesc că s-a profitat de anumite vicii în legislaţie. Primăria Techirghiol va face toate demersurile legale, până la finalizarea acestui studiu, pentru a suspenda acordarea acestor licenţe de explorare, vizavi de exploatare. În urma studiului vom vedea în ce condiţii vor fi acordate aceste licenţe. În luna septembrie vom demara un referendum local. Sper că ANRM va lua act de rezultatul acestuia. Şi, în urma elaborării condiţiilor de eliberare a licenţelor, să se ţină cont şi de rezultatul referendumului local“, a declarat primarul Iulian Soceanu.
La rândul său, Aurel Gheorghe, preşedintele ANRM, a ţinut să explice ce urmăreşte acest studiu. „Noi ne-am angajat la întâlnirea din luna mai că este oportun să facem un studiu. Am analizat datele de cunoaştere din lacul Techirghiol şi am văzut că sunt undeva din anii '70. Şi atunci, este obligatoriu un nou studiu. Dorinţa este a noastră, am cerut sprijinul Primăriei, nu am venit forţaţi de nimeni, ne-am dorit să facem această întâlnire public. Ne-am dorit să avem nişte puncte de vedere premergătoare studiului. Acest studiu va cuprinde întreg lacul, deoarece există porţiuni din lac necercetate şi porţiuni cercetate în anii '80. Ne dorim să avem o imagine a resursei de nămol de pe toată suprafaţa lacului, să identificăm zone optime pentru exploatare, în condiţii economice, altele decât sunt acum. Dorim să vedem cât este optim a se exploata, cât este optim a se returna în lac, unde şi sub ce formă.
Din acest motiv, am implicat mai multe autorităţi în elaborarea acestui studiu, timp de un an. Rezultatele studiului vor fi puse într-un act normativ, care, probabil, va fi o hotărâre de Guvern şi care va fi opozabil pentru toţi operatorii economici care au şi vor avea licenţe pentru suprafaţa lacului Techirghiol. Procedura de acordare a licenţelor este legală şi transparentă.
În ceea ce priveşte licenţa de exploatare a Formin SA pentru Techirghiol Gughiş, urmează aprobarea prin hotărâre de Guvern, care este o procedură de durată. Tehnic, ea este acum neoperabilă. Licenţa de explorare şi cercetare pentru Techirghiol Est este în curs. Urmează să se înceapă lucrările în baza obţinerii altor aprobări ale altor autorităţi“, a precizat Aurel Gheorghe, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Formin SA a primit răspuns de la APM Constanţa! Sunt vizate lucrările de explorare a nămolului terapeutic de la Techirghiol! (document)
Petiţie pentru salvarea nămolului din Lacul Techirghiol. Câte semnături au fost adunate
Primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu - „Voi transmite o informare premierului şi vom iniţia o petiţie pentru păstrarea nămolului în zona de litoral”!
EXCLUSIV ANRM, despre licenţele privind explorarea nămolului terapeutic din perimetrele Lacul Techirghiol Est şi Techirghiol Gughiş (documente)
File de istorie. Despre nămolul magic şi binecuvântat Cum a devenit Techirghiol staţiunea vizitată de mii de turişti, atraşi de aurul negru
ANRM încearcă să liniştească spiritele în legătură cu nămolul de la Techirghiol
Ce a depus Formin SA la APM Constanţa Sunt vizate lucrările de explorare a nămolului terapeutic de la Techirghiol (document)
Controverse în dezbaterea de la Techirghiol pentru aurul negru. Se vrea referendum Iulian Soceanu - „Vom face demersuri ca nămolul să nu ia calea exportului“ (galerie foto)

Citeşte şi:
Primăria Techirghiol Dezbatere, solicitată de ANRM, pentru un studiu referitor la nămolul sapropelic din lacul TechirghiolFormin SA a primit răspuns de la APM Constanţa! Sunt vizate lucrările de explorare a nămolului terapeutic de la Techirghiol! (document)
Petiţie pentru salvarea nămolului din Lacul Techirghiol. Câte semnături au fost adunate
Primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu - „Voi transmite o informare premierului şi vom iniţia o petiţie pentru păstrarea nămolului în zona de litoral”!
EXCLUSIV ANRM, despre licenţele privind explorarea nămolului terapeutic din perimetrele Lacul Techirghiol Est şi Techirghiol Gughiş (documente)
File de istorie. Despre nămolul magic şi binecuvântat Cum a devenit Techirghiol staţiunea vizitată de mii de turişti, atraşi de aurul negru
ANRM încearcă să liniştească spiritele în legătură cu nămolul de la Techirghiol
Ce a depus Formin SA la APM Constanţa Sunt vizate lucrările de explorare a nămolului terapeutic de la Techirghiol (document)
Controverse în dezbaterea de la Techirghiol pentru aurul negru. Se vrea referendum Iulian Soceanu - „Vom face demersuri ca nămolul să nu ia calea exportului“ (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii